Localnicii: povestea campaniei care a învățat antreprenorii să dea și altora ca să le fie și lor bine

Un patron de restaurant, un director de bancă și un manager de procesator de plăți intră într-un bar. Ar putea fi începutul unui banc, dar, de fapt, e povestea colaborării din spatele Localnicii, un proiect pornit de Kane și la care s-au alăturat CEC Bank și Mastercard. Pornit dintr-o dorință de promovare a afacerilor din HoReCa, acesta s-a transformat într-o propunere de business pentru antreprenori.

Localnicii e un proiect gândit inițial de Răzvan Crișan, antreprenor și fondatorul grupului de restaurante Kane din București. Proiectul s-a născut după al doilea lockdown din octombrie 2020, când Răzvan și colaboratorii lui și-au pus întrebarea „cum continuăm să supraviețuim ca restaurant de fine dining în timp de pandemie?”.

Nu voiau să stea departe și voiau să meargă înainte. Inclusiv în primăvară se implicaseră printr-un proiect numit #Acum, unde au devenit bucătărie comunitară și au dat ajutor celor din linia întâi, acum au vrut să se uite la antreprenorii de lângă ei.

„Ne-am gandit asadar, cum am putea să ne continuăm activitatea, să ținem echipa activă și, mai ales, să susținem și comunitatea de tineri antreprenori și industria HORECA din care facem parte. Așa s-a născut ideea Localnicii, pornind de la o primă idee de a lua produse de la acești antreprenori, să le aducem împreună într-o simplă cutie cu pelerină de erou, Cutia cu Localnici, o alternativă la cutiile cu cadouri care de obicei conţin produse din afara ţării, și să vindem cât mai multe produse pentru ei”, explică Răzvan Crișan.

Au creat 8 cutii speciale cu produse de la localnicii, iar pe finalul lui 2021 mai pregătesc încă două. Dorința lor s-a extins. Au creat un meniu de livrare bazat pe produse locale, un serial online care să-i ajute pe antreprenori la promovare. iar alături de CEC Bank și Mastercard au creionat programe prin care să poată să fie alături de antreprenori în perioade grele.

„Și dacă tot începem să îi cunoaștem personal pe acești antreprenori, de ce să nu facem cunoscute și poveștile din spatele afacerilor lor printr-un serial online în care să ne povestească din experiențele și provocările lor? Așa s-a născut serialul Localnicii, pentru care deja pregătim încă două sezoane pentru anul acesta. În același timp, ne-am propus ca la final de an să aducem laolaltă toți acești antreprenori pe www.localnicii.ro, într-o comunitate cât mai mare de tineri inovativi și creativi, sub forma unei hărți a afacerilor locale cu acces direct către platformele lor de vânzare”, spune Crișan.

„Atât Mastercard, cât și CEC Bank, au fost foarte receptivi la mesajul și scopul campaniei Localnicii și imediat au zis da, hai să facem asta. Ideea unui produs bancar dedicat afacerilor la început de drum a venit ulterior, în mod natural, ca un pas și mai concret în susținerea tinerei generații de antreprenori și, mai ales, încurajarea unor potențiali noi antreprenori, cei care au o idee dar au nevoie de susținere”, mai explică acesta.

Dezvoltarea Localnicii

Cosmin Vladimirescu, country manager România și Croația la Mastercard spune că implicarea Mastercard în Localnicii a venit pe fondul unei colaborări foarte bune cu Răzvan și echipa Kane pentru proiecte ca deschiderea actualei locații Kane în 2019, dar și a Mercato Comunale.

„Obiectivul inițiativei #Localnicii este de a susține noua generație de antreprenori, Mastercard dezvoltând de altfel de-a lungul timpului numeroase soluții și proiecte pentru a sprjini această categorie. Proiectul s-a conturat și lansat într-o perioadă dificilă pentru întregul mediu de business, astfel că misiunea și expertiza noastră sunt cu atât mai justificate”, spune Vladimirescu.

„#Localnicii înseamnă o platformă online unde antreprenorii intrați în această comunitate beneficiază de expunere, o serie de video-interviuri cu o parte dintre acești antreprenori, un meniu de delivery disponibil pe patru platforme de delivery, Cutia cu Localnici, un gift box ce reunește produsele Localnicilor. La toate acestea se adaugă acum pachetul bancar Start-Up LOCALNICII, ce oferă multiple avantaje pentru antreprenorii aflați la început de drum, la care Mastercard a adăugat o serie de beneficii ca Pachetul pentru Digitalizarea Afacerii Tale (lansat în martie anul acesta și accesibil și prin Cardul Mastercard Business Localnicii), asigurare gratuită pentru cumpărături online și acces la Programul Premium & Business/mymastercard.ro”, mai spune reprezentantul Mastercard.

Cum creăm un ecosistem

L-am întrebat pe Răzvan cum vede rolul său în dezvoltarea ecosistemului antreprenorial. Practic, cum poate ajuta un antreprenor pe cei ca el în perioade complicate, dar și în perioade bune.

„Ai vorbit despre un ecosistem și e un cuvânt potrivit pentru cum vedem noi acest domeniu și, implicit, rolul nostru în el. Simplificând lucrurile, există trei mari modalități de poziționare, pentru un antreprenor în România”, începe el.

Menționează că prima variantă de raportare e cea în care ai grijă doar de business-ul propriu. Mai există și varianta a doua unde antreprenorul sau antreprenoarea se raportează în raport cu ceilalți, într-un mod competitiv. Din punctul lui de vedere, această abordare e riscantă pe termen lung, pentru că „antreprenoriatul nu e un joc cu sumă nulă”.

„Cea de-a treia variantă, care este și câștigătoare din punctul nostru de vedere, este raportarea la mediul de business și contextul economic și legal în care ne desfășurăm cu toții activitatea, ca la un ecosistem în care poți și construi legături, nu doar concura. Și noi asta facem, cu cele mai multe dintre proiectele noastre”, explică fondatorul Kane.

„Construim legături între oameni, businessuri și branduri. Suntem inclusiv implicați în discuțiile privind politicile publice care vizează și industria noastră, dar și mediul antreprenorial în general, din același motiv. Lucrând la ecosistem și cu o viziune de ansamblu în minte, cu toții putem împinge întreaga industrie înainte într-un efort colaborativ. Și e loc pentru toată lumea în piață”, mai explică acesta.

Spune că pentru multă lume pare bizar, pare că muncesc pentru alții, dar el speră ca pe viitor astfel de abordări nu vor mai ieși atât de mult în evidență pentru că, împreună, antreprenorii vor avea putere mai mare.

„Afacerile locale contribuie la economie, dar și la crearea unei identități comunitare mai puternice și dezvoltarea unui simț de apartență. Fiecare business se adresează mai multor segmente de public, de la cel de proximitate sau din aceeași localitate, până la consumatorii din întreaga țară și chiar de dincolo de granițe”, spune și Cosmin Vladimirescu.

„Avantajul micilor antreprenori este adaptabilitatea, iar acest lucru l-am putut observa cel mai bine de la debutul crizei generate de pandemie, când mulți dintre aceștia s-au orientat spre a găsi cele mai bune soluții pentru a rămâne pe piață - de la deschiderea de magazine online, la servicii de delivery, servicii de tip abonament, la comunicare deschisă cu clienții pentru a obține susținerea acestora. Consider că principalele nevoi ale micilor antreprenori sunt capitalul, soluții pentru digitalizare și promovare”, mai explică reprezentantul Mastercard.

Pachete speciale pentru antreprenori

Parte a proiectului Localnicii, CEC Bank a venit cu o ofertă specială pentru antreprenori, care să vină în întâmpinarea nevoia lor. Bogdan Neacșu directorul CEC Bank, menționează că pachetul pentru IMM-uri a fost un pas firesc pentru bancă.

„Primisem semnale din partea clienților actuali că au nevoie de sprijin pentru a-și duce mai departe ideile, iar apoi făceam deja parte din platforma Localnicii, unde am intrat și mai mult în contact cu provocările afacerilor la început de drum. Astfel, am creat un pachet complet de servicii prin care suntem alături de ei din primul moment”, explică Neacșu.

Pachetul Start-up Localnicii are primul an gratuit, zero comisioane, dobândă la vedere, smartphone POS, prin care comercianții pot folosi telefonul mobil drept POS și acces la pachetul Digitalizarea Afacerii Tale de la Mastercard.

Simplificarea pachetului pentru antreprenori a venit din nevoile lor, spune Neacșu. „Dacă ne uităm la statistici, aproximativ 20% dintre afaceri eșuează în primul an de activitate, iar una dintre cauze este faptul că business-urile rămân fără lichidități”, explică acesta.

Pentru că am vorbit de pachetul „Digitalizarea Afacerii Tale” de la Mastercard, am discutat despre acesta și cu Cosmin Vladimirescu, country managerul companiei. Pachetul e o suită de soluții, de fapt, care pot contribui la accelerarea transformării digitale. Serviciul a debutat în martie și a cuprins o serie de oferte de la Connections Consult, certSign, SanoPass și Start GDPR, pentru ca antreprenorii să aibă acces la soluții digitale.

„Soluția propusă de Mastercard și partenerii săi bancari, ce emit carduri Mastercard Business, vine ca răspuns la nevoia micilor afaceri ce și-au regândit operațiunile în noul context de lucru. De la modul în care fac plățile, la felul în care organizează întâlnirile interne, până la prestația față de clienți si parteneri de afaceri, o mare parte din modul de lucru tradițional al firmelor fiind mutat din mediul fizic în mediul online”, explică Vladimirescu.

Răzvan Crișan consideră că antreprenorii, pe lângă acesta lucruri și susținerea clienților au nevoie de un mecanism simplificat de creare a cadrului legal și economic pentru desfășurarea activității, astfel încât să se poată concentra pe ceea ce-și doresc să facă.

„Nu toți antreprenorii pornesc la drum cu resursele financiare necesare și accesul la finanțare este foarte dificil atunci când te afli la început de drum și de multe ori ai doar o idee inedită și pasiune”, spune Crișan.

Cum arată antreprenorii la început de drum din România

De șase ani la start-up.ro descoperim antreprenorii la început de drum. Îi știm cu fricile și curajul lor. Am discutat cu Bogdan, Cosmin și Răzvan despre cum îi văd ei pe antreprenori, dar și ce sfaturi ar avea pentru cei la început.

„Ultimul an a fost plin de provocări pentru toate domeniile de activitate. Astfel, cred că antreprenorii au fost determinați în a găsi soluțiile cele mai bune pentru a nu fi nevoiți să pună cheile business-urilor în cui și să lase oamenii să plece acasă. Acest lucru a însemnat pentru unii dintrei ei să se reinventeze, să adauge produse și servicii noi sau să se digitalizeze rapid”, spune Bogdan Neacșu, director general la CEC Bank.

„Consider că românii au devenit mai curajoși în a începe un business pe cont propriu, iar datele din ultimul an, de la declanșarea pandemiei până în prezent, confirmă această tendință. Totodată, caută să vină cu un diferențiator pe piață, fiind atenți la tendințe, la nevoile consumatorilor și la feedback-ul din partea acestora”, spune și Cosmin Vladimirescu.

Răzvan Crișan îi sfătuiește pe antreprenori să fie cât mai flexibili și adaptabili.

„Să ne construim afacerile cât mai bine și mai sustenabil, pornind de la lucrurile pe care le putem controla, să creăm echipe dedicate și motivate, care cred în aceleași valori”, spune antreprenorul.

„Indiferent cât de bun este produsul sau serviciul tău, indiferent cât de infailibilă pare tehnologia, în final ceea ce creezi va fi produs de către oameni, folosit de către oameni și va ajunge într-o lume cu multe dinamici complexe. Orice antreprenor trebuie să încerce să înțeleagă cât mai bine oamenii cărora li se adresează și să rămână întotdeauna deschis la schimbare”, mai explică Răzvan Crișan.

El spune că antreprenorii nu trebuie să mulțumească pe toată lumea sau să creeze pentru mase, dar e nevoie de product market fit și pentru asta trebuie să cunoști piața.



Citeste si