Logitech lansează Lift, un alt model de mouse wireless vertical

Logitech a lansat Lift, un mouse vertical ergonomic, wireless, creat pentru a crește confortul mâinilor în timpul utilizării zilnice.

Logitech spune că acest mouse se potrivește perfect atât mâinilor de dimensiuni mai mici, cât și celor de dimensiuni medii și este disponibil în 3 culori atractive: roze, off-white și grafit. Varianta grafit are și opțiune pentru stângaci. 

”Confortul și ergonomia joacă un rol vital în ceea ce privește starea noastră generală de bine în spațiul de lucru.” declară Olessia Hageman – directorul diviziei de Ergo Business din cadrul Logitech. ”Filozofia noastră pornește de la premisa că atunci când ne simțim bine, munca devine mai productivă. Așadar, am creat Lift pentru a ajuta oamenii să lucreze confortabil pe tot parcursul zilei și să se simtă bine, chiar și după o zi lungă petrecută la birou.”

Mouse-ul vertical ergonomic Lift este rezultatul unui proces de fabricare minuțios și a mai multor runde de testare în cadrul laboratoarelor Logitech Ergo. Lift a obținut aprobarea mai multor instituții de top din domeniul ergonomiei.

Suprafața de contact cu mâna este realizată dintr-un cauciuc moale și susține degetul mare pentru o senzație de relaxare, chiar și în cazul utilizării îndelungate. 

Datorită design-ului vertical și al unghiului precis de 57 de grade, oferă utilizatorilor dreptaci și stângaci o susținere relaxantă, eliminând presiunea de la nivelul încheieturii mâinii și promovând în același timp o postură mai naturală a antebrațului pe tot parcursul zilei.

Rotița sa magnetică și silențioasă, SmartWheel, oferă atât viteză, cât și precizie, fie că vorbim despre editări punctuale sau despre scroll îndelungat prin documente complexe. Lift se conectează instantaneu, wireless, la sistemele de operare Windows, macOS, Linux, Chrome OS, iPadOS și la Android prin Bluetooth® Low Energy sau cu ajutorul device-ului de securizare USB Logi Bolt Receiver. Cu Logitech Flow puteți gestiona pe tot parcursul zilei și fără niciun efort, fluxul de lucru pentru până la 3 dispozitive multi-OS.

O parte din componentele utilizate la fabricarea Lift sunt obținute din plastic reciclat post-consum (PCR) – mai precis: 70% dintre componentele Lift grafit și 54 % dintre componentele Lift roze și off-white.

Programul PCR Logitech întărește angajamentul brandului de a proiecta device-uri sustenabile și de a se asigura că produsele electronice care și-au încheiat ciclul de viață sunt reciclate. În acest sens, aproximativ 65% dintre tastaturile și moușii din portofoliul Logitech conțin un anumit procent de plastic reciclat. În noile produse, Logitech va folosi plastic PCR ori de câte ori este posibil. Toate produsele Logitech, inclusiv Lift, sunt certificate ca fiind neutre în materie de emisii de carbon. Eliminăm amprenta de carbon a fiecărui produs Logitech prin contribuția noastră la plantarea de păduri, la acțiuni menite să reducă emisiile de carbon și care stimulează creșterea comunităților de oameni responsabili în protejarea mediul înconjurător.

Preț și disponibilitate Logitech Lift

Mouse-ul vertical ergonomic Lift este disponibil începând din luna aprilie pe Logitech.com și la partenerii din întreaga lume. În România va putea fi achiziționat de la partenerii Logitech la prețul recomandat de 389 lei.



Citeste si