Lucruri pe care le-nveți în corporație, dar sunt utile în afaceri

De multe ori corporațiile și antreprenoriatul sunt prezentate ca două lucruri distincte. Oamenii vor să scape de corporație și să se facă antreprenori. Dar experiența organizată a unei firme mari te poate ajuta în carieră și chiar în antreprenoriat.

Corporația are reguli, ai proceduri bine puse la punct, șefi, subordonați, un sistem pe care nu-l poți învăța în altă parte. Pe de altă parte, dacă stai mult într-o corporație s-ar putea să-ți pierzi din agilitate și din realitățile economice ale antreprenoriatului. Cu toate acestea, skill-urile pe care le poți învăța la o companie sunt foarte prețioase.

Într-un articol din "Entrepreneur", se arată șapte lucruri pe care le înveți în corporație și care-ți vor folosi mai departe dacă vrei să fii antreprenor.

Brandul personal

În lumea startup-urilor, imaginea fondatorilor contează foarte mult, deoarece te vei întâlni cu numeroși investitori, potențiali parteneri de business sau persoane necunsocute care vor dori să afle mai multe despre afacerea ta. Trebuie să-ți construiești o imagine. Ce face corporația e să te învețe să-ți construiești acest brand personal în cadrul firmei, să știi să administrezi politica unei companii cu multe persoane și mulți responsabili.

Flexibilitatea interacțiunilor

Într-o corporație vei lucra cu numeroase tipare de persoane din întreaga lume. Vei întâlni și localnici, oameni mai liniștiți, dar și unii mai agresivi, străini, oameni din culturi cu totul diferite de a ta. Acest lucru te va face mai adaptabil în interacțiuni. La fel, în antreprenoriat ai ocazia să vezi numeroase persoane, să interacționezi cu diferite culturi, poate cu oameni cu 20 de ani mai tineri decât tineri. La final, trebuie să știi cum să-i "lucrezi" pentru a le descoperi punctele de inflexiune.

Networkingul

În lumea corporate înveți rapid că networkingul e esențial pentru tine și pentru creșterea ta în carieră. Trebuie să găsești mentori, oameni din alte companii, să-i scoți la masă, să interacționezi cu ei și în cadru informal. Acest lucru te va ajuta pe termen lung ca să ajungi să ai relații de business mai bune. Iar networkingul din corporație te poate face un as în lumea antreprenoriatului, unde fără networking rămâi un genial cu o idee bună, dar care nu a reușit.

Pitching

Câte ședințe interminabile nu sunt în corporație? Trebuie să prezinți ideea ta în fața unor oameni care sunt sau nu interesați de ea. Chiar dacă acționezi în cadrul unei companii, tot funcționezi ca un mic antreprenor. Iar pitching-ul acesta e un antrenament bun pentru momentele din antreprenoriat când va trebui să fii pe scenă și să-ți prezinți afacerea.

Deschidere către feedback

Cultura de corporație poate fi foarte intensă deoarece ai feedback permanent din nenumărate părți. Cu ajutorul feedback-ului acesta permanent vei dezvolta și rezistență față de opiniile contrare ție, dar și capacitatea de a asculta cu atenție pentru a nu mai repeta acele greșeli. În antreprenoriat, când ai o companie, primești feedback permanent. Iar mulți se supără pentru că-și iubesc foarte puternic ideile.

Ar mai fi câteva lecții din corporații, inclusiv cea de leadership și de negociere, dar puteți citi articolul integral în "Entrepreneur".

Foto - Deposit Photos



Citeste si