- 11 Noiembrie 2021
Mediul digital va genera venituri de 600 mil. euro pentru Carrefour până în 2026
Astfel, Grupul Carrefour își propune să își tripleze valoarea brută a mărfurilor (GMV) în comerțul electronic până în 2026, pentru a ajunge la 10 miliarde de euro. Grupul se așteaptă, de asemenea, ca mediul digital să aibă un aport suplimentar de 600 de milioane de euro la venitul operațional din activități recurente în 2026, raportat la 2021. În acest scop, Carrefour își va crește cu aproximativ 50% investițiile în digital între 2022-2026, pe baza unui plan dedicat. Prin urmare, Grupul își crește obiectivul anual de investiții la aproximativ 1,7 miliarde de euro, însemnând limita superioară a intervalului de 1,5-1,7 miliarde de euro, comunicat la începutul acestui an.
În același timp, în linie cu politica sa de responsabilitate socială și de mediu (CSR), grupul Carrefour și-a anunțat obiectivul de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon în activitățile sale de comerț electronic până în 2030.
Alexandre Bompard, CEO Carrefour, a declarat: „După succesul primului plan de transformare, ne dorim să mergem mai departe și să transformăm Carrefour, un retailer tradițional cu capabilități în comerțul electronic, într-o adevărată companie digitală de retail, care plasează digitalul și datele în centrul tuturor operațiunilor sale și al modelului său. Această schimbare profundă, pe care intenționăm să o realizăm până în 2026, va debloca întregul potențial al omnicanalității, care a devenit astăzi parte din ADN-ul Carrefour și care constituie un activ unic în industrie. Progresele noastre digitale ne vor permite să atingem noi venituri și fluxuri de profit, precum și să îmbunătățim performanța operațională a tuturor formatelor noastre. Acestea vor fi sprijinite de parteneri internaționali de top, de un buget suplimentar de investiții și de instruirea digitală a tuturor angajaților Grupului. Sunt convins că această nouă abordare care pune pe primul loc digitalul va fi un vector puternic de diferențiere pe o piață aflată într-o continuă și rapidă schimbare”.
La patru ani de la ultima strategie și cu peste 2 miliarde de euro investiți în tehnologie și digitalizare, Carrefour a reușit să construiască numeroase active care i-au adus avantaje competitive decisive:
Active digitale: 33 de milioane de descărcări ale aplicației Carrefour; 800 de milioane de vizite anuale pe platforme digitale; 80 de milioane de clienți în baze de date; și un registru de 8 miliarde de tranzacții, cel mai mare din Europa;
O platformă logistică unică, cu peste 3.700 de puncte de vânzare pregătite pentru comerț electronic și 45 de depozite și centre de livrare dedicate exclusiv comerțului electronic;
Sisteme de tehnologie informatică modernizate, unificate și agile, dintre care 30% au migrat deja în Cloud;
O rețea de parteneri de top: Google, Meta/Facebook, Uber, Criteo, LiveRamp etc.
În ultimii 4 ani, Carrefour a reușit să își tripleze activitatea în comerțul electronic alimentar, depășind avansul pieței în medie cu 15 puncte procentuale pe an. Grupul s-a remarcat mai ales în ceea ce privește livrarea la domiciliu (home delivery) în Europa Centrală. În 2021, Carrefour anticipează o valoare brută a mărfurilor (GMV) în comerțul electronic de aproximativ 3,3 miliarde de euro.
Noua strategie digitală a Grupului se bazează pe o abordare „centrată pe date și digitalizare” și pe patru piloni:
1) Accelerarea comerțului electronic (e-commerce)
Pentru a-și realiza obiectivul de triplare a valorii brute a mărfurilor în comerțul electronic, Carrefour intenționează să se impună în ceea ce privește:
Livrarea express (în mai puțin de 3 ore) și comerțul rapid (în mai puțin de 15 minute), consolidându-și poziția de lider în livrarea la domiciliu în piețele sale cheie. În comerțul rapid, Grupul a anunțat recent lansarea Carrefour Sprint în Franța, în parteneriat cu Uber Eats și Cajoo.
Servicii inovatoare precum cel de personal shopper, care înregistrează succes în mai multe piețe, inclusiv în România, prin Bringo, și care a fost lansat recent în Franța sub brandul OK Market!
2) Ancorarea în date
Platforma Carrefour Links le permite partenerilor industriali ai Carrefour să desfășoare campanii de marketing pe toate activele Grupului (site-uri web, aplicații, magazine) și să măsoare impactul real al acestora, de la vizibilitate la tranzacțiile de vânzare. Grupul anticipează o creștere foarte rapidă a acestei activități și se așteaptă ca platforma să genereze un profit operațional suplimentar de 200 de milioane de euro în 2026 față de 2021.
3) Digitalizarea serviciilor financiare
Grupul și-a construit servicii financiare și de asigurări, în special prin cele cinci bănci ale sale din Franța, Brazilia, Spania, Belgia și Argentina și prin acorduri comerciale. Aceste activități au fost deja parțial digitalizate, 30% dintre posesorii de carduri și 38% din producția de credite provenind din mediul digital. Strategia digitală a serviciilor financiare este așteptată să genereze un venit operațional suplimentar de 200 de milioane EUR în 2026 raportat la 2021.
4) Transformarea profundă a retailului tradițional prin digital
Începând cu 2018, Carrefour a urmat o strategie de migrare a sistemelor de tehnologie a informației către Cloud: astfel, 30% din aplicațiile Grupului au fost deja migrate, iar Grupul și-a stabilit obiectivul de a deveni o companie complet bazată pe Cloud în 2026. Cloud-ul permite Carrefour să-și sporească agilitatea sistemelor și să își reducă timpul de lansare a produselor și serviciilor pe piață.
Prin adoptarea unei culturi „centrate pe date și pe digitalizare”, Carrefour va genera schimbări profunde în procesele tradiționale la nivel de business, inclusiv în ceea ce privește: prețurile, strategia de sortimentare, previziunile de activitate, fluxurile logistice și de aprovizionare și procesele administrative.