- 19 Octombrie 2021
Microferma Ograda Verde, extindere cu livrări din magazinul online în toată țara. Cifră de afaceri de 250.000 de euro în 2021
Microferma înființată în 2012 a acoperit până în prezent zonele București – Ilfov, Breaza, Ploiești și Brașov, iar odată cu extinderea livrării acoperă toate județele țării. Cifra de afaceri a microfermei Ograda Verde a fost de 250.000 euro în primele 9 luni ale 2021.
Clienții Ograda Verde au la dispoziție pentru comanda online atât produsele din portofoliul propriu – carne de pui, curcan și produse derviate – cât și cele peste 250 de produse comercializate cu ajutorul partenerilor, producători locali care folosesc ingrediente și materie primă 100% naturale. Aceastea sunt livrate cu transport frigorific, fiind astfel asigurată prospețimea produselor indiferent de destinație.
Livrare în toată țaraExtinderea către livrarea națională a venit ca urmare a solicitărilor tot mai active din partea clienților. Este un pas natural în dezvoltarea microfermei pe care ne-am dorit să-l facem mai devreme, însă a fost nevoie mai întâi de asigurarea infrastructurii, astfel încât să ne menținem promisiunea de a livra carne proaspătă, în condiții de siguranță, a explicat Victor Cămărășoiu, fondatorul Ograda Verde.
În prezent, coșul mediu cuprinde 7 produse, cu o valoare totală de 340 lei, pe primele locuri în preferințele de achiziție fiind produsele din carne de pui, urmate de cele de curcan și de produsele lactate.
30% dintre clienții existenți comandă de cel puțin două ori pe lună, argumentul principal de recurență fiind calitatea ireproșabilă a cărnii de pasăre, datorată procesului lent de creștere și a hranei 100% naturale a acestora. Estimările arată că gradul de recurență la nivel național se va afla la un nivel similar.
Creștere cu 20% în 2021Ograda Verde a încheiat primele 9 luni ale acestui an cu o cifră de afaceri de 250.000 euro, o creștere de 20% față de anul precedent. Pentru finalul anului, microferma estimează menținerea creșterii la 20% față de 2020. Principalele motoare care susțin această creștere sunt diversificarea portofoliului de produse și extinderea ariei de livrare.
Ograda Verde este o microfermă înființată în 2012 de către Victor Cămărășoiu, după o investiție initiala de 50.000 de euro. Conceptul care stă la baza businessului se bazează pe promovarea strategiei farm to fork, cu un lanț alimentar scurt și o trasabilitate clară a produselor.
Astfel, păsările de la Ograda Verde sunt crescute liber, cu hrană 100% naturală și un ritm de creștere lent. Centrul de sacrificare este autorizat de catre direcția sanitar-veterinară, iar transportul catre client se face cu masini frigorifice la temperatură controlată, în 24 de ore de la sacrificare