Microsoft România susține mediul academic prin Bursele ANIS

Microsoft România a continuat, și în acest an, să susțină mediul academic, prin intermediul unei sponsorizări oferite în cadrul programului Bursele ANIS.

Scopul acestui program, derulat de Asociația patronală a industriei de software și servicii (ANIS), vizează întemeierea unui parteneriat sustenabil între companiile din sectorul IT și mediul universitar, care să sprijine activitățile de cercetare ale tinerilor profesori și să îi încurajeze să integreze noile tehnologii în programa universitară, aplicând metode de predare inovative.   

Astfel, Microsoft România i-a acordat profesoarei Adriana Mihaela Coroiu – dr., lector, Departamentul de Informatică, Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea Babeș-Bolyai, din Cluj-Napoca, al cărei proiect a câștigat un premiu la categoria Artificial Intelligence – 2020, o sponsorizare în valoare de 5.000 de euro. 

Adriana Coroiu și-a propus să integreze cursul “Modele de Inteligență Artificială în Schimbarea Climatică” în programa universitară, fiind propus ca opțional pentru studenții facultății de matematică și informatică. De asemenea, cadrul didactic are în vedere și colaborarea cu experți din diferite domenii, pentru a identifica probleme punctuale și apoi soluții din perspectiva Inteligenței Artificiale, care vor fi implementate de studenți sub forma unor proiecte de laborator. 

Daniel Rusen, director Marketing&Operațiuni, Microsoft România: „Educația este un vector cheie pentru o evoluție economică sustenabilă, în orice societate, iar Microsoft dezvoltă, de ani de zile, soluții de AI care să poată fi implementate cu succes în sistemul educațional, fie pe plan local, fie la scară globală. Încurajăm școlile și universitățile să introducă în programă cursuri inovatoare și să implementeze noi metode de predare, prin care să le asigure elevilor și studenților o pregătire corespunzătoare pentru viitor. Am decis să ne alăturăm sistemului de învățământ și să întâmpinăm tansformarea digitală, pe care o vedem astăzi, prin intermediul diferitelor programe și inițiative pe care le demarăm sau pe care le susținem. Este foarte important ca fiecare dintre noi să conștientizeze schimbarea și să fie pregătit pentru profesiile care vor apărea în viitorul apropiat. Tocmai din acest motiv, ne-am implicat în proiectele ANIS. Microsoft este membru în board-ul ANIS și unul dintre susținătorii programului Bursele ANIS, care are o contribuție însemnată la dezvoltarea sistemului educațional. Considerăm că este de datoria noastră, a industriei, să sprijinim eforturile cadrelor didactice în direcția digitalizării”.  

Adriana Coroiu spune că au existat mai mulți factori care au condus la ideea acestui curs

  • studenții, care își doresc să lucreze pe proiecte cu impact real; 
  • dorința sa de a-și continua activitatea de cercetare (în domeniul AI), dar în combinație cu un domeniu care să fie și nou, și atractiv, și necesar; 
  • pasiunea pentru mediul înconjurător și dorința de a găsi o soluție, astfel încât munca sa să fie de folos, întrucât schimbarea climatică este un subiect care necesită atenție și ar trebui ca fiecare dintre noi să încerce să contribuie, cumva, la încetinirea acestui proces. 

“Despre ANIS și programele lor de susținere a educației știam de ceva vreme, întrucât le urmăresc activitatea pe Facebook. M-am gândit să aplic pentru bursele ANIS de susținere a tinerelor cadre didactice, de îndată ce am văzut că acest curs, propus de mine, a fost primit cu interes de studenții facultății noastre – 72 de studenți l-au ales ca opțional. Am aplicat, în primul rând, pentru că am dorit o evaluare externă a ideii din spatele cursului și, în al doilea rând, am aplicat pentru a vedea și cum este percepută ideea din spate, în comparație cu cea a «competiției» (alte idei, ale altor colegi tineri, din alte universități). Dar, mai ales, am aplicat pentru a vedea cum pot să îmi îmbunătățesc activitatea didactică”, spune Adriana Coroiu.

Studenții vor pune cunoștințele pe care le-au acumulat anterior în slujba dezvoltării unor aplicații practice, bazate pe AI, care să poată fi integrate în diverse domenii de activitate. 

Profesoara de la Universitatea Babeș-Bolyai a explicat: “Cursul se dorește a fi unul practic, aplicativ în care studenții să utilizeze cunostințele acumulate până în prezent (în principal la disciplina obligatorie Inteligență Artificială) pentru a dezvolta aplicații cât mai practice și cât mai utile. Tematicile (subdomeniile) abordate la acest curs sunt variate, dar în același timp interconectate: Earth, Agriculture, Environment, Society. În cadrul cursului dorim să discutăm cu experți din aceste patru domenii (alte cadre didactice de la facultăți din universitatea noastră și de la alte universități, precum și invitați externi instituției noastre de învățământ, care cunosc foarte bine aceste domenii). Împreună cu ei vom identifica probleme punctuale, iar apoi vom veni cu soluții din perspectiva informatică, în general, și a Inteligenței Artificiale, în particular. Transdisciplinaritatea și colaborarea sunt, astfel, două cuvinte-cheie ale acestui curs. Soluțiile vor fi implementate sub forma unor proiecte de laborator, la care studenții vor lucra în echipe. În acest mod, pe lângă componeta științifică (de învățare) contribuim și la componenta de colaborare/muncă în echipă a studenților, care au ales acest curs. Consider că acest aspect este important, deoarece lucrul în echipă presupune o abordare ușor diferită și este necesar să dezvoltăm și această componentă”. 

Evaluarea proiectelor se va derula sub forma unui workshop, în cadrul căruia specialiștii invitați anterior la curs vor analiza soluțiile rezultate, iar fiecare echipă va evalua, totodată, soluțiile propuse de ceilalți studenți, pentru a-i încuraja să fie obiectivi și atenți la plusurile și minusurile colegilor. Aceasta este prima etapă a proiectului, urmând ca pe viitor acesta să fie dezvoltat și îmbunătățit, pe baza experienței din acest an, iar bursa câștigată îi oferă, în primul rând, încrederea că activitatea pe care o desfășoară are impact și că se află “pe drumul cel bun”. 

„Acest premiu mă motivează să continui să contribui pe componenta de dezvoltare, cercetare didactică, dar și inovare. În plus, voi avea în vedere și parcurgerea unor cursuri suplimentare de perfecționare. Sunt foarte mândră de acest premiu și sunt onorată să mă aflu printre câștigători. De asemenea, le sunt recunoscătoare și le mulțumesc pentru încredere celor de la ANIS și de la Microsoft”, a mai menționat Adriana Coroiu.

Profesoara de la Universitatea Babeș-Bolyai a subliniat faptul că, în continuare, își propune să își perfecționeze activitatea didactică și de cercetare, având în vedere dezvoltarea unor colaborări „cu oameni pasionați, pentru a transforma idei noi în proiecte practice și utile”.

Gabriela Mechea, director executiv ANIS, a transmis: „Am observat de-a lungul timpului că acest program este tot mai apreciat, atât de industria de profil din România, cât și de cadrele didactice. Vedem un interes tot mai mare din partea profesorilor, care vor să aplice pentru o bursă ANIS, iar acest lucru nu poate decât să ne onoreze și să ne determine să contribuim în continuare la dezvoltarea învățământului din România. Considerăm că un sistem educațional performant este absolut necesar dezvoltării sustenabile a industriei, motiv pentru care ne dorim ca implicarea noastră, din acest punct de vedere, să aibă rezultate cât mai vizibile. Îi felicităm, încă o dată, pe profesorii care au concurat la ediția de anul acesta. Proiectele lor au fost unele cu adevărat inovatoare și au potențialul de schimba în bine învățământul românesc. De asemenea, le mulțumim companiilor partenere, care au sprijinit programul Bursele ANIS, prin intermediul sponsorizărilor oferite, susținând implicit și evoluția sistemului de învățământ superior din țară”.

Adriana Mihaela Coroiu desfășoară activități didactice și de cercetare din anul 2013 (încă de când a început doctoratul), precum și activități de tutoriat și de coordonare pentru lucrările de licență ale studenților. Spune că iubește ceea ce face, îi place să predea și o bucură  dinamica oferită de fiecare activitate de seminar și laborator și, totodată, încearcă să se implice și în viața studenților săi, prin participarea la diferite activități desfășurate de organizațiile studențești (pentru studenți), întrucât aceștia contribuie, astfel, la dezvoltarea sa profesională.

În anul 2019, Adriana Coroiu a primit din partea studenților, prin intermediul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), distincția Profesor Bologna, o inițiativă națională care are scopul de a omagia și a răsplăti performanța didactică a profesorilor, care sunt considerați exemple de bune practici din universitățile românești. Acest titlu este acordat de către studenți acelor profesori care reușesc să găsească metode și căi inedite și creative pentru a se apropia de ei și a le câștiga încrederea, atenția și respectul.  

Peste tot în lume, oameni de stiință și organizații se confruntă cu provocări noi pronind de la schimbările climatice, diminuarea diversității biologice, protejarea resurselor de apă și hrănirea sustenabilă a unei populații în cotinuă creștere. 

Identificarea și implementarea unor soluții sustenabile pentru aceste provocări presupune colectarea și analiza unor seturi imense de date și informații. Tehnologiile de tip Cloud și, în special Inteligența Artificială, oferă soluții rapide și scalabile de a colecta, procesa și analiza volume mari de date, lucru care era imposibil în trecut. Toate aceste inovații fac posibilă transformarea datelor în informații relevante care pot să prevină și chiar să prezică potențiale dezastre naturale.

Încă de la începuturile sale, Microsoft investește constant în cercetare, dezvoltând instrumente, tehnologii și soluții AI, care să contribuie la o dezvoltare sustenabilă a societății și a economiei, atât la nivel global, cât și local. Recent, compania și-a asumat un angajament, pentru o perioadă de cinci ani, astfel că își propune să investească 115 milioane de dolari în soluții de inteligență artificială, pentru a răspunde unora dintre cele mai mari provocări ale societății contemporane: calitatea mediului înconjurător, îmbunătățirea accesibilității și sprijinirea grupurilor umanitare în activitățile de răspuns la dezastre naturale sau ajutorarea refugiaților. Acest angajament a fost denumit “AI for Good” – o inițiativă care cuprinde trei programe: AI for Accessibility, AI for Humanitarian Action și AI for Earth. Prin programe de tip “AI for Earth”, Microsoft susține eforturile de protejare a mediului înconjurător pentru ca împreună să creăm un viitor mai bun pentru toată lumea.



Citeste si