Microsoft lansează Viva: platformă pentru managementul angajaților și dezvoltare profesională

Tehnologia oferă constant soluții și alternative cu ajutorul cărora organizațiile pot menține nivelul de productivitate al angajaților, chiar și în condițiile actuale.

Pe plan global, companiile au fost nevoite să își mute activitatea în mediul online și au început să utilizeze o nouă categorie de instrumente digitale, care să le ajute să se adapteze cât mai ușor la munca de la distanță sau la mediul de lucru hibrid.  

Platformele Microsoft Teams și Microsoft365 au fost concepute pentru a putea răspunde tuturor cerințelor, în ceea ce privește munca și colaborarea dintre angajați și, deși acestea au devenit tot mai populare și mai utilizate în organziațiile din întreaga lume, considerăm că trebuie să facem mai mult, pentru a menține gradul de implicare al angajaților și a le oferi acestora sentimentul de apartenență. 

În acest context, Microsoft a lansat, astăzi, Microsoft Viva, prima platformă de tip Employee Experience care integrează instrumente menite să crească gradul de bunăstare și de implicare al angajaților, încurajând procesul de învățare continuă și de dezvoltare a cunoștințelor. Platforma Microsoft Viva integrează capacitățile de productivitate și colaborare disponibile în Microsoft 365 și Microsoft Teams, fiind concepută pentru a sprijini dezvoltarea profesională a angajaților. 

Pe măsură ce tehnologia devine tot mai importantă, liderii companiilor de pretutindeni aleg să își reevalueze atât bugetele, cât și tipul de abordare în ceea ce privește componenta de employee experience. Platformele de acest fel oferă suport digital pentru angajați, oferindu-le resursele de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea de zi cu zi, indiferent de locul în care se află.  

„Am asistat la cel mai mare experiment global de lucru la distanță, care a avut un impact dramatic asupra angajaților de pretutindeni”, a declarat Satya Nadella, CEO, Microsoft. „Fiecare organizație va trebui să unifice toate aspectele privind componenta de employee experience, de la procesele de integrare și colaborare, până la învățare și dezvoltare continuă. Viva reunește toate elementele de care angajații au nevoie pentru a avea succes, încă din prima zi de lucru, fiind integrată direct în platforma Teams”. 

Anunțul companiei (și lansarea acestei platforme) vine în contextul în care actualele tendințe economice și sociale determină schimbări majore la nivelul forței de muncă. Cererea de soluții și servicii care să sprijine cultura corporativă, dezvoltarea cunoștințelor, învățarea progresivă la locul de muncă și bunăstarea angajaților a crescut, odată cu trecerea la mediul de lucru digital. De asemenea, analiștii estimează că investițiile în platformele de tip Employee Experience (EXP) se ridică la o valoare de 300 de miliarde de dolari, anual. Platformele de acest tip dispun de o infrastructură care integrează o serie de servicii și instrumente disponibile deja în unele organizații, dar nedescoperite, încă, (sau slab utilizate în prezent) de către angajați. 

„Pe măsură ce piața muncii se schimbă, următorul orizont al inovației va fi definit de accentul pus pe creativitate, implicare și bunăstare, astfel încât organizațiile să poată construi culturi corporative rezistente, bazate pe ingeniozitate”, susține Jared Spataro, Corporate Vice President, Microsoft365. „Ne dorim să punem la dispoziția organizațiilor o platformă prin intermediul căreia acestea să poată optimiza componenta de employee experience, pentru a pune bazele unei culturi organizaționale sustenabile, cu angajați și lideri care să dea dovadă de implicare”, mai precizează Jared Spataro. 

Utilizând facilitățile disponibile în Microsoft Teams și Microsoft365, platforma Microsoft Viva are în centru 4 piloni (Engagement, Wellbeing, Learning, Knowledge). Pornind de la integrarea acestora, Microsoft Viva își propune să crească gradul de motivare a angajaților din organizații, sporind astftel calitatea muncii și productivitatea. Pentru început, Platforma Microsoft Viva va avea 4 module, care dispun de capabilități de la diferiți parteneri și pe care clienții le vor putea integra cu platformele pentru managementul angajaților de care dispun în prezent: 

  • Viva Connections – o modalitate de accesare a spațiului de lucru digital, angajații având acces la comunicările interne și resursele companiei (politici, beneficii etc.). De asemenea, angajații pot adera la diverse grupuri și comunități din cadrul companiei, toate acestea fiind posibile prin utilizarea unei singure aplicații din Microsoft Teams, care poate fi personalizată. 
  • Viva Insights – le oferă managerilor și liderilor informații utile în dezvoltarea companiei și a angajaților acesteia și astfel poate fi îmbunătățită calitatea timpului petrecut la birou: pauze la intervale regulate, consolidarea relațiilor și interacțiunilor în interiorul echipelor, continuarea procesului de învățare la birou. În acest fel, managerii și liderii vor putea observa care sunt obiceiurile și tendințele, atât la nivel de echipă, cât și de organizație, reușind astfel să traseze noi recomandări menite să sporească productivitatea și bunăstarea angajaților (toate aceste date fiind colectate respectând normele de confidențialitate). De asemenea, acest modul poate fi integrat cu platforma LinkedIn Glint, pentru a prelua feedback-ul angajaților și a avea, astfel, o imagine cât mai detaliată asupra aspectelor care trebuie optimizate sau îmbunătățite. Modulul Viva Insights poate fi integrat, totodată, și cu instrumente precum Zoom, Workday sau SAP SuccessFactors. 
  • Viva Learning – o platformă integrată de learning, prin intermediul căreia oportunitățile de formare și dezvoltare profesională devin mai accesibile. Viva Learning pune la dispoziția utilizatorilor diferite tipuri de cursuri și conținut și poate fi integrată cu alte platforme disponibile la nivelul organizației, precum LinkedIn Learning sau Microsoft Learn, precum și cu cele de la alți furnizori (Skillsoft, Coursera, Pluralsight și edX). Este necesar ca organizațiile să găsească metode pentru a antrena angajații într-un proces de învățare constantă și pentru a-i păstra pe cei cu adevărat valoroși. În plus, un raport LinkedIn arată că 94% dintre angajați ar fi dispuși să rămână mai mult timp într-o organziație, dacă ar beneficia de programe de learning și dezvoltare. 
  • Viva Topics – facilitează schimbul de informații și cunoștințe între angajații din organizație și folosește Inteligența Artificială pentru a identifica informațiile relevante din conversațiile și documentele disponibile în Microsoft365 sau Teams. Astfel, Viva Topics înlesnește procesul de căutare și acces la informație pentru angajați și poate fi integrat cu alte servicii de tip third-party, precum ServiceNow și Salesforce. Acest modul își dovedește necesitatea cu atât mai mult în contextul în care, cercetările Microsoft arată că oamenii petrec, în medie, echivalentul a 7 săptămâni pe an, căutând sau reinterpretând informațiile de care au nevoie. 

„Microsoft Viva este o platformă revoluționară de tip Employee Experience, aducând în prim-plan o nouă categorie de software (destinată segmentului enterprise), care are scopul de a optimiza procesul de management al angajaților”, este de părere Josh Bersin, analist și expert în domeniul tehnologiilor destinate segmentului de employee experience. „Platforma Viva le va permite companiilor să aducă laolaltă toate instrumentele de lucru de care dispun, acestea devenind mai ușor de accesat de către angajați”, mai menționează Josh Bersin. 

Parteneri de la nivel global, printre care și Accenture, PwC și EY, vor oferi servicii de consultanță, astfel încât clienții să-și poată optimiza investițiile existente în direcția îmbunătățirii componentei de employee experience, prin implementarea Microsoft Viva.



Citeste si