- 28 Iulie 2020
MMD lansează un monitor ultra-wide de 49 de inchi pentru profesioniști
Cu o rație SuperWide de 32:9 și o rezoluție 5120x1440, monitorul poate înlocui perfect un set-up side-by-side de două monitoare 16:9 Quad HD cu diagonală de 27 inch.
Monitorul oferă o experiență de vizualizare mult mai confortabilă pentru ochii utilizatorului datorită curburii de 1800r ce asigură imagini clare care se integrează mai bine în câmpul vizual al utilizatorului, datorită curburii ce reproduce forma naturală a ochiului uman.
Funcționalitatea acestui monitor este sporită de tehnologia MultiView ce permite profesioniștilor să conecteze un computer și un laptop, având posibilitatea de vizualizare duală activă. Nu mai este nevoie de două monitoare unul lângă altul.
Acesta dispune de o gamă largă de opțiuni de conectivitate, cum ar fi DisplayPort, HDMI și USB 3.2. Comutatorul KVM MultiClient integrat și funcția Multi-View permit utilizatorilor să controleze două dispozitive separate în același timp folosind un singur setup monitor-tastatură-mouse, economisind timp și spațiu. Cu o simplă apăsare de buton utilizatorul poate schimbă între calculatoarele pe care le controlează pentru o eficiență mai mare.
Monitorul Philips 498P9 este echipat cu suportul Compact Ergo Base, care se înclină, se învârte și se ajustează pe înălțime.
Ecranul său generos are o rezoluție QHD (5120 x 1440) ce oferă detalii ridicate și fidelitate imaginilor. Calitatea imaginii este scoasă în evidență și mai mult prin SmartImage, o tehnologie care analizează conținutul afișat pe ecran și optimizează setările monitorului. Tehnologia Adaptive-Sync asigură o experiență de gaming plăcută fără artefacte vizuale sau efectul de rupere al imaginii.
Confortul utilizatorului este o prioritate, iar monitorul oferă utilizatorilor o multitudine de soluții pentru un confort sporit, inclusiv modul LowBlue și Tehnologia Flicker-free ce ajută la reducerea oboselii ochilor. Monitorul Philips 498P9 este disponibil din august 2020 la un preț de 4342 Lei.