Motorola apelează la tine pentru a "transforma smartphone-ul". Provocare pentru antreprenori și dezvoltatori

Motorola Mobility, o companie Lenovo, oferă antreprenorilor la început de drum, dezvoltatorilor și creatorilor oportunitatea de a depăși limitele unui smartphone și de a-și prezenta ideile în cadrul evenimentului Viva Technology 2017.

Anunțat drept „locul de întâlnire” al vizionarilor din întreaga lume, Viva Technology, cunoscută și ca VivaTech, este o expoziție internațională dedicată inovațiilor care se desfășoară la Paris în perioada 15 - 17 iunie 2017. Expoziția, la care participă cei mai promițători antreprenori și cele mai inventive companii de tip start-up, împreună cu importanți investitori, dezvoltatori și lideri de opinie, le oferă participanților din peste 200 de țări o platformă în care să-și găsească sursa de inspirație, să genereze contacte noi și să-și accelereze creșterea comercială. Se anticipează că prezența la evenimentul din acest an va depăși numărul de 50.000 de vizitatori înregistrați anul trecut.

Pentru VivaTech 2017, Motorola a extins provocarea „Transformă smartphone-ul” pentru a încuraja dezvoltatori, companii start-up și ați creatori să depășească posibilitățile utilizării unui smartphone. Provocarea oferă participanților oportunitatea de a-și demonstra aptitudinile de creativitate, contribuind în același timp cu expertiza și viziunea lor la universul Moto Mod.

De asemenea, participanții vor avea posibilitatea de a-și prezenta propria campanie Moto Mod pe platforma IndieGogo Crowdfunding. Acest lucru le permite clienților Moto Z să finanțeze proiectele participanților, oferind în același timp în premieră acces la noile Moto Mods atunci când acestea vor deveni disponibile.

Moto Mods se atașează cu ușurință la orice telefon din gama Moto Z. Acestea se potrivesc perfect și într-un mod sigur pentru a vă transforma smartphone-ul și pentru a vă oferi posibilități infinite! Conceptul Moto Mods este unul simplu: aceste accesorii pot fi aproape orice vă puteți imagina. Fie este vorba despre un proiector de film, un difuzor de primă clasă sau chiar un monitor pentru monitorizarea pulsului – posibilitățile sunt infinite.

Provocarea „Transformă smartphone-ul” oferă dezvoltatorilor, creatorilor și companiilor start-up șansa de a contribui la crearea următoarei generații de Moto Mods. Motorola dorește să valorifice creativitatea acestora pentru a concepe funcții noi pentru smartphone-uri care nu au fost posibile până acum, pe care să le adauge la lista în continuă dezvoltare de accesorii Moto Mods.

Pentru a participa la Provocarea Transformă Smartphone-ul, formularele de înscriere au putut fi completate online și trimise până la data de 25 mai 2017. Candidații vor fi selectați până la 5 iunie, iar un juriu din cadrul VivaTech va selecta primele cinci cele mai convingătoare prezentări. Fiecare dintre cele cinci echipe câștigătoare va beneficia de un dispozitiv Moto Z și un Kit de dezvoltare a Moto Mods, pentru a-și crea propriul prototip și a iniția o campanie de crowdfunding cu ajutorul platformei IndieGogo. Câștigătorul final va fi invitat să-și prezinte produsul Moto Mod  în fața unui grup de directori și echipe de dezvoltatori la sediul Motorola Mobility din Chicago și va fi inclus pe lista pentru programul global accelerator. 

Mai multe informații despre provocare și înscriere pot fi obținute pe pagina VivaTech. Moto Z și accesoriile pentru Moto Z sunt disponibile aici. 



Citeste si