Narada vrea să facă educația mai bună prin AI cu ajutorul Zitec

În contextul exploziei din domeniul inteligenței artificiale, organizația Narada, împreună cu Zitec dezvoltă primul pilot de asistent AI pentru mediul educațional.

Narada și-a asumat încă de la înființare rolul de inovator în educație și a continuat pe acest drum an de an, prin toate proiectele sale. În contextul dezvoltării rapide la nivel mondial a tehnologiei inteligenței artificiale, Narada a înțeles că este un domeniu în care e necesar să se implice, să cerceteze și să testeze. Primul pas este dezvoltarea unui pilot de asistent AI în domeniul educației, cu beneficii atât pentru elevi, cât și pentru profesori. 

Zitec, în calitate de partener tehnologic, se alătură proiectului cu viziunea de a sprijini transformarea digitală în educație și de a avea un impact pozitiv în societate. Adaptând expertiza sa de două decenii la nevoile specifice de digitalizare ale mediului educațional din România, Zitec prioritizează utilizarea celor mai recente și competente soluții tehnologice. Inteligența artificială devine astfel un mijloc folosit pentru a simplifica viețile profesorilor și elevilor care au nevoie de soluții de evaluare a competențelor adaptate zilelor noastre.  

Cu o abordare Agile, iterativă și incrementală, cele două organizații funcționează ca o echipă unitară, construind un pilot de asistent AI care concepe teste de evaluare cu minim input din partea profesorului.

În varianta actuală, pilotul poate furniza mai multe tipuri de întrebări (cu multiple variante de răspuns, cu o singură variantă de răspuns sau cu răspuns de tipul „adevărat sau fals”), în funcție de capitolele alese de profesor. În acest moment, soluția abordează materia Limba și literatura română, putând să acopere și alte materii în viitor.

Un alt beneficiu al profesorilor prin utilizarea acestei aplicații constă în reducerea timpului necesar  pentru conceperea testelor de evaluare, iar timpul astfel câștigat ar putea fi folosit de aceștia pentru îmbunătățirea actului educațional și rezolvarea inclusiv a altor tipuri de probleme și urgențe în educație. Așa cum se întâmplă în cazul profesorilor care fac parte din comunitatea Narada și care, în afara orelor de predare sau de pregătire a acestora, sunt implicați în îmbunătățirea aspectelor care vizează multe școli în țară, la capitole ce (încă) pun în pericol siguranța elevilor. 

Pe lângă semnalarea alertelor listate de ei în HartaEdu.ro, ce țin de instalații electrice mult prea vechi, acoperișuri improprii, uși și ferestre mult prea uzate, mobilier extrem de uzat sau lipsa unor spații amenajate pentru recreere și lectură, parte din urgențele ce consumă finanțările din educație în detrimentul celor legate de actul educațional în sine, ei se implică inclusiv în rezolvarea acestora.  

Această aplicație tip asistent AI se află în faza de testare, iar planurile pe termen lung ale organizației Narada includ explorarea mai multor soluții de tehnologie ce pot accelera obiectivul de a ajunge la peste 500.000 de mii de copii în următorii ani.

“La Narada visul nostru este ca fiecare copil să aibă acces la educația care-i împlinește potențialul. Ne-am uitat la tehnologie și internet ca la instrumentele ce ne pot ajuta să ajungem la cât mai mulți copii, cu impact cât mai mare. Așa am ajuns ca astăzi să avem pe HartaEdu peste 1300 alerte înscrise de peste 1000 de profesori din care 282 rezolvate cu ajutorul investițiilor din zeci de companii. Tot astăzi trăim și un moment istoric - următorul nivel de evoluție a tehnologiei în care aplicațiile de Inteligență Artificială ies din culisele marilor companii și cercetători și devin accesibile maselor. Ca orice instrument și Inteligența Artificială poate fi folosită în diverse moduri, iar noi ne-am propus să fim printre primii care o pun în forța binelui și ne așteptam ca mai multe organizații să ni se alăture”, Raluca Jianu, CEO Narada.

 "Colaborarea noastră cu Narada la primul proiect pilot AI în educație din România este doar începutul. Angajamentul Zitec față de folosirea tehnologiilor de ultimă oră în folosul nevoilor specifice ale clienților a oferit în ultimii 20 de ani soluții eficiente și scalabile, pregătind scena pentru o integrare firească a inteligenței artificiale. Ne așteptăm ca AI să devină un adjuvant standard în educație, accelerând transformarea industriei educației spre beneficiul elevilor, studenților și profesorilor”, declară Marius Gherghe, Business Line Director al Continuous Improvement Services Zitec. 

În următorii trei ani, peste 47% dintre instrumentele de management al învățării vor fi alimentate de AI. Cercetările arată că 20% până la 40% din volumul de muncă actual al profesorilor ar putea fi automatizate și valorificate folosind tehnologia AI, iar un chatbot cu inteligență artificială poate răspunde la întrebarea unui elev în doar 2,7 secunde.

Narada a luat ființă în urmă cu mai bine de cinci ani, când Andra Munteanu (co -fondatoare a organizației) a citit un studiu despre motivele abandonului școlar în rândul copiilor. Primele pe listă erau durerile de dinți și lipsa încălțărilor potrivite. Motive absurde într-o Românie europeană, dar dureros de reale în comunitățile marginalizate și vulnerabile din țară. În aceeași perioadă, Raluca Jianu s-a alăturat ca voluntar în sprijinul misiunii, creionând pentru prima dată schița pe hârtie a ceea ce avea să devină mai târziu HartaEdu.ro, iar în prezent este CEO al organizației. 

Născută sub umbrela Romanian Business Leaders, Narada are viziunea de a construi o Românie în care fiecare copil are acces la o educație de calitate, care să-l pregătească pentru succesul în viață și în carieră. Cu o echipă multi-disciplinară de profesioniști care abordează diferite probleme cu soluții integrate, utilizând tehnologia și transferul de know-how, dar și experiența profesională, cu un mod de lucru tehnocrat și planificat, Narada își propune misiunea de a mobiliza comunitățile pentru a găsi soluții de transformare a sistemului educațional.

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializat în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românești certificate Google Cloud Premier Partner, Microsoft Solution Partner - Digital & App Innovation, Microsoft Advanced Specialization - Infrastructure Migration to Azure, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner. 

În plus, compania este certificată ISO:9001, ISO:27001, CREST și atestată de către DNSC drept Auditor de securitate NIS. În 2023, Zitec a primit premiul de Partener al Anului în România din partea Microsoft, pentru soluțiile și serviciile sale care utilizează tehnologia Microsoft Azure. Zitec este partener al Comunității Europene prin prisma proiectelor europene finalizate sau aflate în faza de implementare în cadrul programelor Ambient Assisted Living și Erasmus +.



Citeste si