Dana Bacinschi este câștigătoarea competiției Next Big Vlogger

Competiția Romania’s Next Big Vlogger organizată de Coca Cola  s-a încheiat cu alegerea marelui câștigător. Dana Bacinschi, din echipa Mikey Hash, este următorul mare vlogger al României, anunțat marți seară, la Gala Next Big Vlogger.

În competiția lansată în luna martie s-au înscris mii de tineri din toată țara. 14 dintre ei au intrat într-un bootcamp de 3 zile unde au fost instruiți de vloggeri cu experiență iar în finală au ajuns 7 concurenți. Next Big Vlogger este o inițiativă unică în România și prima competiție de o asemenea amploare pentru creatorii de conținut video din online.

Reprezentanții Coca Cola susțin că ”Vloggerii sunt vocea noii generații, conectată la toate trendurile noi, o generație care se exprimă fresh, creativ și fără complexe"

”Coca-Cola a făcut un lucru extraordinar. Concursul acesta ne validează pe noi, vloggerii, ca entertaineri și ca repere pentru tinerii din România. Asta ne va responsabiliza și ne va ajuta să evoluăm, pe noi și pe întreaga comunitate online de la noi.”, a spus Mihai Holhoş sau Mikey Hash, cel care i-a fost mentor câștigătoarei Next Big Vlogger.

Pe lângă un start spectaculos în ”cariera” de vlogger, Dana Bacinschi a câștigat un contract de vlogging cu Coca-Cola pentru un an, ocazia de a apărea pe dozele de Coca-Cola și echipamentul care să-i asigure clipuri demne de viralizare: o cameră video compactă și un trepied.

„Next Big Vlogger a fost o super experiență, care ne-a oferit șanse unice tuturor celor care am participat: să fim antrenați de cei mai buni, să rezolvăm provocări care ne-au ajutat să devenim mai performanți, să ne facem prieteni care au aceeași pasiune. A fost o adevărată școală în domeniu, dar cu multă, multă distracție”, a spus câștigătoarea competiției.

La Gala Next Big Vlogger, desfășurată marți seara, peste 200 de participanți – susținători de-ai concurenților, vedete și lideri de opinie din online-ul românesc, potrivit unui comunicat.



Citeste si