- 10 August 2024
NextUp: impredictibilitățile fiscale pot duce la falimente pentru micile afaceri
În ultimii ani, dar mai ales în ultimele 18 luni, în România au avut loc numeroase schimbări privind regimul fiscal pentru firme, venite atât cu măriri de impozite, cât și cu introducerea mai multor taxe și cu eliminarea unor facilități fiscale. Potrivit reprezentanților NextUp, instabilitatea legislativă este la un nivel fără precedent în România - nu doar că au loc schimbări fiscale extrem de frecvent, dar foarte multe intră în vigoare într-un timp foarte scurt, în câteva săptămâni, în câteva zile sau chiar de pe o zi pe alta. Impactul pe bugetul unei companii este uneori direct, imediat puternic. Dacă cele mai cunoscute publicului larg sunt schimbările aduse de e-Factura, care au generat un haos total, și cele de e-TVA anunțate inițial în iunie că vor intra în vigoare în iulie, în practică modificările fiscale sunt mult mai numeroase. Concret, în 2023 au fost 219 modificări de lege cu impact direct asupra firmelor, iar în 2024, până la final de iulie, sunt 124 de modificări fiscale, conform legilor publicate online de ANAF.
“Multe dintre aceste modificări intră în vigoare într-un timp record, chiar și de azi pe mâine, și fără norme de aplicare clare și documentate. Comunicarea din partea instituțiilor de stat este sărăcăcioasă, deloc transparentă, iar antreprenorul lasă responsabilitatea aplicării legii în mod corect în grija contabilului. Digitalizarea la stat în ultimul an a însemnat pentru contabili stres și mai multă muncă manuală, pe care, din păcate, softul nu poate să o preia întotdeauna - de exemplu, acele note explicative de TVA, pe care contabilii vor trebui să le întocmească de mână. Schimbări dese, cu impact în bugetul companiei înseamnă așteptare. Asteptăm să vedem ce avem de plătit, ca să știm cât putem investi, să ne întindem cât ne e plapuma. De aceea, în acest context, multe firme nu mai fac investiții de business și, în consecință, fie abia supraviețuiesc, fie amână creșterea. De altfel, în mediul de afaceri experimentăm o atmosferă de nesiguranță, cauzată de lipsa de predictibilitate creată de oficiali. Antreprenorii sunt dornici să facă investiții, printre care în digitalizare și automatizarea operațiunilor printr-un folosirea unui soft potrivit de tip ERP, în dezvoltarea echipei și în deschiderea de noi puncte de lucru sau în alte forme de extindere. Însă, prin prisma noilor reglementări fiscale prin care au dispărut anumite facilități și au crescut anumite taxe, firmele se văd nevoite să ia măsuri drastice de tăieri de costuri și dezvoltare, care în fond înseamnă și mai puțini bani la bugetul de stat. Din punctul nostru de vedere, nu fac bine deloc mediului de afaceri aceste schimbări bruște de direcție, de taxe, pentru că antreprenorii nu știu la ce să se aștepte și trăiesc într-o impredictibilitate totală”, declară Roxana Epure, Managing Partner NextUp.
Printre efectele acestor schimbări fiscale se numără și riscul de faliment pentru anumite firmeInstabilitatea legislativă afectează cel mai grav IMM-urile, multe fiind impactate de schimbările de taxe și, în consecință, se străduiesc să revină la cifrele de profitabilitate din trecut, adaugă reprezentanții NextUp, care aplică orice modificare fiscală în softuri folosite de mii de firme din România. Deloc surprinzător, cele mai afectate sunt firmele mici. Ca atare, numai în primele 4 luni ale anului, peste 32.000 de firme și-au închis activitatea, fiind cu 44% mai multe decât în 2023, potrivit datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului. Firmele radiate sunt din diverse domenii de activitate, printre care comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, agricultură, silvicultură și pescuit, informații și comunicații, activități profesionale, științifice și tehnice sau construcții, ceea ce înseamnă că schimbările fiscale au repercursiuni la nivel general, nu doar în cazuri particulare.
“Putem vorbi de impredictibilitate și instabilitate legislativă în momentul de față în România și asta îngreunează planificarea și dezvoltarea afacerilor, atât pentru marile companii, cât și pentru micii întreprinzători. Mulți antreprenori preferă să rămână precauți, fiind constrânși să ia decizii împotriva dezvoltării afacerii, și amână pe termen nedeterminat investițiile. Aceasta este, din păcate, consecința lipsei de claritate în ceea ce privește politicile economice și fiscale. Transparența din partea statului este esențială pentru a stimula încrederea în rândul investitorilor și al mediului de afaceri. Pentru că, da, modificările fiscale, așa cum sunt ele implementate acum, pot duce la un risc crescut de faliment în rândul multor firme”, adaugă Roxana Epure, Managing Partner NextUp.
Sugestii pentru autorități: ce schimbări să facă pentru afaceriÎn calitate de furnizor care aplică schimbările de lege în softurile ERP, de gestiune și de contabilitate pentru afaceri, NextUp speră la o atitudine de colaborare din partea statului față de mediul privat și le solicită autorităților să opereze schimbări legislative într-un mod echitabil pentru ambele părți.
“Mediul de afaceri își dorește de la guvernanți o mai mare stabilitate și transparență în deciziile economice, astfel încât companiile să poată planifica și investi în viitor cu încredere. Fără aceste elemente, economia riscă să se confrunte cu o stagnare a investițiilor și cu dificultăți crescute pentru afaceri, în special pentru cele mici, care sunt deja vulnerabile. Oferind softuri în care trebuie să operăm în timp util fiecare modificare fiscală, astfel încât firmele să își desfășoare activitatea fără întreruperi și fără să riște sancțiuni, știm ce își doresc afacerile de la autorități: să ofere contribuabililor un timp mai mare pentru adaptare la noile modificări și la creșterile de taxe pentru a avea mai multă predictibilitate în afaceri, să adopte o atitudine de colaborare și să consulte mediul de business în demersul fiscal. Nu în ultimul rând, să se asigure că au o infrastructură digitală funcțională pentru conformarea firmelor la schimbări fiscale, cum este cazul e-Factura sau SAF-T. Antreprenorii, contabilii și angajații din România își doresc o schimbare de abordare a instutițiilor statului în luarea deciziilor, astfel încât noi toți să putem plăti taxe în continuare și să contribuim la dezvoltarea României”, conchide Roxana Epure, Managing Partner NextUp.
NextUp este dezvoltatorul unui soft ERP care îi scutește pe antreprenori de timp cu birocrația, cum este e-Factura. Softul NextUp este adaptat afacerilor locale și folosit cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie, construcții şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de resurse şi a optimiza procesele şi previziunile de business. NextUp are peste 6.000 de clienți, cu o medie de 5 utilizatori per companie.