- 27 Octombrie 2020
Noile trenduri din lumea mobilității urbane, inversate de pandemie. Ne-am întors la mașina personală
Astfel, preferința pentru modalitățile alternative de mobilitate s-a redus cel mai mult în Germania, unde 77% dintre respondenți intenționează să le folosească mai puțin. Tendința este aceeași în SUA (56%) și în China (51%).
În timp ce în China și în SUA, consumatorii utilizează în principal propriul vehicul, în Germania, recurg în aceeași măsură la mașina personală, bicicletă și mersul pe jos.
”La începutul acestui an, estimările indicau o creștere a preferinței consumatorilor pentru platformele de mobilitate și a modalităților de proprietate alternative în detrimentul propriilor automobile. Pandemia a inversat, cel puțin o vreme, această tendință. Oamenii sunt foarte preocupați de sănătate și, ca urmare, caută modalități de mobilitate care le oferă mai multă siguranță. Din acest motiv, vor continua să folosească platformele de mobilitate în măsura în care acestea vor reuși să le câștige încrederea prin măsurile de igienă și protecție care sunt acum mai importante decât prețurile reduse”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Lider pentru Industria Auto, PwC România.
Ce fel de mașini sunt căutateConsumatorii apreciază tot mai mult confortul și tehnologiile cu care sunt echipate automobilele proprii, fapt care impulsionează dezvoltarea segmentului de automobile conectate, autonome și electrice, pe termen mediu și lung. Siguranța și navigația sunt cele mai importante, urmate îndeaproape de gestionarea vehiculelor și de funcțiile vehiculului ca serviciu.
Motoarele pe benzină continuă să fie cele mai căutate atât în Germania, cât și în SUA. În schimb, în China, 68% dintre consumatorii cu vârsta sub 40 de ani preferă motoarele electrice, comparativ cu doar 46% în Germania și 37% în SUA.
Astfel, vehiculele electrice cu baterii (BEV) vor reprezenta 17% din vânzările de vehicule noi din Uniunea Europeană și 19% din cele din China până în 2025. În SUA vor avea o pondere de doar 5% până în 2025, din cauza unui sprijin guvernamental redus.
Parcul auto din Europa este estimat să scadă cu 1,2% până în 2035. În SUA va crește cu 1,1%, și în China, cu 3,9%, în funcție de specificul fiecăreia: creșterea cererii de mobilitate (China), preferințele clienților privind mobilitatea comună (cea mai mică în SUA) și durata medie de viață a unui vehicul (cea mai mare în Europa).
Rezultatele complete ale primei părți a raportului „Digital Auto Report 2020” pot fi găsite aici. În a doua și a treia parte a „Digital Auto Report 2020” vor fi publicate evoluția și previziunile pieței. Sondajul privind preferințele de mobilitate inclus în raport a fost efectuat în rândul a 3.000 de consumatori din Germania, SUA și China.