Noua funcție Revolut îți va permite să administrezi conturi bancare multiple

Revolut a încheiat un parteneriat cu TrueLayer pentru a aduce o nouă funcționalitate de administrare a mai multor conturi bancare.

Revolut a intrat în parteneriat cu TrueLayer, provider de API de open banking, pentru a le permite utilizatorilor să lege conturile bancare de la diferite bănci în aplicația Revolut, potrivit Techcrunch.

Această nouă funcționalitate le permite utilizatorilor din Marea Britanie, momentan, să lege conturile de la alte bănci din Marea Britanie la Revolut, permițându-le să vadă tranzacțiile și cantitatea de bani din fiecare cont într-un singur loc. Această funcționalitate este cunoscută ca agregarea de conturi și a fost realizată cu obiectivul de a te ajuta să vezi mai repede și mai ușor toate tranzacțiile pe care le faci cu toate cardurile tale.

Agregarea de conturi într-un singur loc este una dintre promisiunile open banking-ului, însă încă nu a intrat în utilizarea de masă, însă asta se poate schimba cu Revolut și cu cei 10 milioane de clienți ai săi, dintre care 1 milion de utilizatori sunt din România.

"Este timpul pentru ca open bankingul să treacă în mainstream. Revolut pune această funcționalitate în centrul experienței de utilizare a aplicației și va seta standardul pentru următoarea fază, nu doar în Marea Britanie, ci peste tot în lume"

Această funcție este disponibilă în acest moment doar în Marea Britanie, dar este posibil ca funcționalitatea să se extindă și către alte piețe în acest an.



Citeste si