- 12 Mai 2022
Numărul investițiilor anunțate în zona de agro și zoo a crescut cu 75% în 2022
Această tendință se accentuează în contextul discuțiilor despre criza alimentară și în condițiile în care lanțurile de producție și distribuție în zona de securitate alimentară sunt afectate din cauza conflictului militar din Ucraina.
“În prima parte a anului 2022 am observat o creștere cu 75% a investițiilor în agribusiness, comparativ cu perioada similară a anului trecut. O posibilă explicație a acestei tendințe poate fi pusă și pe seama conflictului militar din Ucraina,” a declarat Andrei Spătaru, fondator IBC Focus.
Din analiza proiectelor de construcții anunțate în primele patru luni ale anului 2022 în acest domeniu reiese că 56% dintre proiectele noi sunt proiecte zootehnice, iar 44% sunt agrotehnice.
În segmentul zootehnic, cele mai multe investiții sunt fermele de bovine pentru lapte și carne (43%), fermele suine reprezintă aproximativ o cincime (19%) din totalul investițiilor anunțate în acest an, iar fermele de păsări (în special pui și curcani) - 15%. De asemenea, fermele ovine au o pondere de 13%, iar fermele piscicole reprezintă 10% din investițiile noi.
Urmărind tendințele investițiilor anunțate în segmentul agrotehnic, se remarcă o pondere însemnată în construirea de spații de depozitare cereale și legume. Comparativ cu anul trecut, investițiile anunțate în construirea de silozuri depozitare cereale au crescut exponențial.
Totuși, cele mai multe investiții anunțate în zona agro rămân serele și solariile, urmate de investițiile în capacitățile de depozitare cereale, legume și fructe. În acest an, IBC Focus prin platforma victa.ro a monitorizat 392 de investiții din segmentul agro-zoo tehnic. Cele mai multe investiții (64%) sunt încă în faza premergătoare construcției, urmând ca șantierele să înceapă în următoarele luni.
Valoarea estimată a acestor investiții este de peste 300 milioane euro, iar județele cu cele mai multe investiții noi în domeniul agricol sunt Constanța (30), Satu Mare (28) și Bihor (24).
IBC Focus este o companie care monitorizează piața de construcții și proiectele de investiții din România, cu o experiență de peste 15 ani în domeniu. Anual, pe platforma victa.ro sunt monitorizate și actualizate constant peste 35.000 de santiere și proiecte de construcții, atât din sectorul privat cât și din cel public.