- 17 Februarie 2021
start-up.ro și IQOS lansează o discuție despre cum vom munci în viitor prin proiectul „Jobs of the Future”
Pandemia a arătat că modul în care lucrăm poate fi transformat radical în câteva luni, dacă nu chiar câteva zile. Oamenii au trecut de la munca la birou la munca de acasă aproape peste noapte și de aproape un an au învățat să comunice de la distanță.
Joburi noi vor fi create și inventate. Așa cum, acum 15 ani, nu aveam specialiști în social media sau în online marketing, în 2021, nu putem ști cu exactitate cum se vor numi meseriile viitorului și pentru ce va trebui să ne pregătim. Inițiativa „Jobs of the Future” își propune să discute despre direcția înspre care se îndreaptă lumea, într-o conversație fără panică, bazată pe cifre.
Percepția de astăzi asupra joburilor viitorului82% din liderii organizațiilor se așteaptă ca în următorii ani oamenii și mașinile să colaboreze. Dar 58% din manageri sunt temători în privința acestei schimbări și consideră că automatizarea ar putea duce la o satisfacție mai mică a muncii.
Studiile arată că 90% din companii consideră că vor putea să ofere produsul lor ca pe un serviciu, cu ajutorul tehnologiei. Uber a automatizat taximetria. Poți comanda mâncare prin aplicații. Găsești meșteri și specialiști online.
Studiile companiei de consultanță McKinsey arată că 60% din ocupații pot fi automatizate. Activitățile cele mai susceptibile să fie ajutate, dacă nu chiar înlocuite de roboți, vor fi cele care sunt în medii predictibile. Vorbim de manufactură, industrie, fast food, colectare de date.
Automatizarea poate duce la lucruri bune. Economiile ar putea crește și 250 de milioane de joburi noi ar putea fi create. Motivul e că oamenii vor consuma mai mult, iar salariile vor putea crește. În plus, pentru că vom fi forțați să ne specializăm, 85 de milioane de joburi noi vor fi create doar din faptul că vom avea educație mai bună.
Jobs of the Future – o discuție despre prezent și viitorTimp de două luni, în fiecare săptămână, start-up.ro va discuta în detaliu despre viitorul unor domenii precum alimentația publică, deșeurile, casele viitorului, memoria personală sau data science. Aceste domenii vor fi schimbate de tehnologie, iar aceasta nu este o realitate a viitorului, ci una a prezentului. Ele vor evolua și vor ajunge la un nou nivel cu ajutorul tehnologiei. În 2021, se discută despre cum va arăta lumea peste 10 ani și nu numai.
Inovația este în ADN-ul dezvoltării, iar cu ajutorul acesteia s-au dezvoltat tehnologii noi care pot fi aplicate în viața de zi cu zi. Inovația înseamnă schimbare responsabilă și în folosul oamenilor.
Pentru a ști ce ne așteaptă în viitor, trebuie să-l analizăm și să-l privim cu obiectivitate. start-up.ro și IQOS au ca misiune comună susținerea inovației și a tehnologiei în mod sustenabil. De asemenea, cred în puterea unui viitor în care tehnologia ne ajută să ne dezvoltăm.
În 6 episoade video publicate pe start-up.ro se vor oferi date despre situația de astăzi, se va discuta cu specialiști despre soluțiile viitorului și vor fi explicate trendurile care vor deveni obișnuință în 2030.
start-up.ro e principala publicație pentru antreprenorii din domeniul tech din România, inovație și tehnologie. În ultimii 5 ani, start-up.ro a promovat afacerile românești inovatoare, dar și trendurile viitorului, precum securitatea cibernetică, inteligența artificială și Internet of Things.