O nouă funcție a Chrome va face site-urile gălăgioase să tacă

Site-urile care dau automat drumul la clipuri cu sunet sau care au tot felul de avertizări sonore pot fi extrem de stresante, mai ales dacă trebuie să le accesezi constant, sau daca le deschizi când ești la serviciu.

Probabil că ești obișnuit să tresari din când în când din cauza vreunui site care decide, din senin, să dea drumul unui clip cu sunet, eventual cu o reclamă enervantă. Chrome vrea să ofere o rezolvare pentru aceste situații enervante, sub forma unei funcții care va permite tăierea definitivă a volumului pentru site-urile gălăgioase. 

Chrome permite deja comutarea pe mute a tab-urilor, dar noua funcție se extinde la pagini, iar opțiunea rămâne memorată permanent. Funcția a fost anunțată de către un angajat al Google și este deja disponibilă în versiunea Canary a Chrome, adică versiunea experimentală a browserului. 

Pentru a tăia definitiv volumul unui site, nu va trebui decât să apeși pe lăcățelul care apare în dreptul URL-ului și să selectezi opțiunea de Mute. Dacă te vei răzgândi vreodată, vei putea dezactiva funcția la fel de ușor.



Citeste si