- 9 Februarie 2017
Ocupă mașina în drum spre muncă - Uber introduce "Destinații pentru Parteneri" și pregătește Uber Pool
Uber introduce o opțiune nouă pentru șoferii parteneri, de care pot profita și pasagerii. Odată cu Destinații pentru Parteneri, șoferii își pot seta o destinație prestabilită (către muncă sau spre casă) și pot primi curse doar pe acel traseu. Astfel, poți lua o singură comandă, dar să mai preiei și altele de pe traseu.
Practic, aplicația permite ca șoferii să nu mai devieze foarte mult de la traseu, trebuind ulterior să meargă kilometri sau chiar zeci de kilometri, fără pasager, spre casă sau muncă. Opțiunea este deja implementată în alte regiuni din lume, conform wall-street.ro.
Șoferii parteneri ai Uber își pot programa, deocamdată, de două ori pe zi în aplicație o adresă anume și vor primi doar curse care se îndreaptă în aceeași direcție”, conform Anei Borlovan, operations coordinator la Uber.
Opțiunea este implementată pentru 50% din partenerii din București. “Orașul a devenit unul matur, fiind suficienți parteneri și clienți pentru a face fezabile astfel de opțiuni. Cererile sunt dispersate relativ uniform, pe suprafața întregului oraș. Inițial erau doar în centru, acum extinzându-se inclusiv în suburbii”, punctează oficialii Uber România.
În data de 15 februrie, opțiunea va fi implementată pentru toți partenerii din București. Deviația maximă este de 1,5 kilometri față de destinație – cu alte cuvinte, șoferii pot primi comenzi în aria de 1,5 kilometri față de locul setat. 60% din șoferii parteneri o folosesc deja. În medie, potrivit reprezentanților Uber, șoferii care au opțiunea instalată acceptă 2-3 cereri înainte de a ajunge la destinația finală.
Mai simplu, dacă eu locuiesc în Titan și am drum până spre Piața Presei, setez acest traseu la dus și la întors. Pe traseu iau pe cineva de la Titan până la Piața Iancului, de la Piața Iancului până în Dorobanți, iar apoi din Dorobanți până la Casa Presei. Evident, voi face mai mult, dar voi face și un ban în plus.
O altă modificare introdusă de Uber este extinderea ariei în care poți programa o cursă, prin includerea zonei Pipera și speră să ajungă și la Băneasa Residential Park.
În medie, timpul de așteptare e de circa patru minute. Aplicația a fost downloadată de peste 200.000 de persoane în București. Compania mai pregătește și Uber vrea să lanseze Uber Pool (dacă ritmul de creștere se menține, va fi lansat în aproximativ doi ani) - dacă ai mașină și ești șofer partener, să poți lua mai multe persoane în mașină cu tine, dar și Uber Eats, care livrează mâncare.