Ok, boomer! Generațiile care se vor întoarce la obiceiurile de cumpărare de dinainte de COVID

Potrivit unui nou studiu lansat de SAP împreună cu The Economist Intelligence Unit, Generațiile X și Baby Boomers sunt mai predispuse să abandoneze unele dintre noile comportamente referitoare la shopping-ul online și să se întoarcă vechile obiceiuri, comparativ cu cei mai tineri.

Raportul Influential Shopper, al cărui sondaj s-a desfășurat în septembrie 2020 și a analizat peste 4.000 de consumatori la nivel global, a examinat, dintr-o perspectivă generațională, nivelurile de cheltuieli ale consumatorilor, obiceiurile de cumpărare și canalele preferate înainte de pandemie, în timpul acesteia, dar și după ce restricțiile s-au relaxat. Raportul arată o tendință clară de schimbare a comportamentelor în direcția cumpărăturilor online, atât pentru articole esențiale, cât și neesențiale, iar prin intermediul cercetării s-au constatat următoarele: 

  • Deși totalul cheltuielilor lunare din țările chestionate a scăzut cu 9% din primul trimestru al anului 2020 până în al doilea trimestru, cheltuielile online au crescut, în medie, cu 15%
  • În timpul pandemiei, cumpărăturile online de produse esențiale, cum ar fi alimentele și produsele de curățare, au devenit mult mai căutate, cheltuielile medii lunare crescând cu 78%, respectiv 49% pentru cele două categorii
  • Odată ce restricțiile se relaxează, este posibil ca noile comportamente de shopping online să continue, scăzând ușor în rândul celor mai tineri (4 puncte procentuale pentru Millennials și Gen Z), și semnificativ în cazul generațiilor mai în vârstă (9% pentru Baby Boomers și 6% pentru Gen X).
  • Capacitatea de a face cumpărături oriunde și în orice moment este motivul pentru care respondenții din toate generațiile apreciază cumpărăturile online (un avantaj menționat de 49% dintre respondenți). Acest criteriu a fost menționat la cote semnificativ mai mari de către Baby Boomers (59%) și Gen X (51%), comparativ cu Millennials și Gen Z (42% fiecare).

Raportul poate fi accesat gratuit aici.



Citeste si