Oracle integrează aplicaţii de tip cloud prin Sprinklr şi Zoom pentru a ajuta echipele de vânzări și marketing

Oracle a anunţat noi integrări între Oracle Fusion Cloud Customer Experience (CX) şi doi parteneri lideri în industrie, Sprinklr şi Zoom.

Sprinklr este cea mai importantă platformă de management a experienţei clienţilor din lume, ce ajută companiile să ofere clienţilor săi experienţe personalizate şi conectate. Integrarea dintre Oracle Cloud CX şi Sprinklr îi ajută pe specialiștii în marketing să ajungă la publicul de pe reţelele sociale şi alte canale de mesagerie, în orice moment al navigării clienţilor, precum şi ajută profesioniştii din domeniul serviciilor pentru clienţi să rezolve mai eficient solicitările primite.

Integrarea Sprinklr include:

  • O integrare cu Oracle Eloqua care îi ajută pe specialiștii în marketing să unifice managementul reţelelor sociale, al canalelor de mesagerie şi al campaniilor de digital marketing.
  • O integrare cu Oracle B2C Service care ajută companiile să deservească clienţii în mod proactiv prin crearea automată de incidente pe baza conversaţiilor de pe reţelele sociale şi aducerea respectivelor incidente în centrul de service. Profesioniştii din domeniul serviciilor pentru clienţi vor avea o imagine completă asupra interacţiunilor dintre clienţi – din cadrul a 23 de canale de reţele sociale, 11 canale de mesagerie şi SMS – permiţându-le să găsească rezolvări mai rapide şi să crească satisfacţia clienţilor.

Pentru a sprijinii dezvoltarea rapidă a vânzărilor, marketingului şi a serviciilor pentru clienţi în domeniul digital, Oracle şi Zoom introduc o serie de integrări între platforma de comunicare Zoom şi aplicaţiile Oracle Cloud CX.

Prin integrarea Zoom:

  • Specialiștii în marketing vor putea să ofere evenimente digitale mai ample şi să îmbunătăţească performanţa în cadrul seminariilor online prin colectarea şi analizarea rapidă a datelor privind gradul de implicare şi înregistrare.
  • Echipele de service îmbunătăţesc satisfacţia clienţilor prin soluţionarea mai rapidă a incidentelor şi furnizarea unei experienţe mai contextuale şi personalizate.
  • Echipele de vânzări folosesc opţiunea video pentru a interacţiona cu clienţii şi cu potenţialii clienţi. Aceștia vor putea să programeze sau să iniţieze o şedinţă Zoom în contextul unei vânzări către un cont, al unui contact, potențial client, oportunităţi sau propuneri. În plus, echipele de vânzări vor putea să vizualizeze interacţiunea Zoom ca parte a unei transmisii, înregistrări şi să salveze o întâlnire pentru mai târziu, şi chiar să ruleze o transcriere pentru a capta informaţii din cadrul întâlnirii.


Citeste si