- 6 Mai 2022
Parteneriat Edenred-BCR: Acces pentru companii la produse Edenred direct din aplicația George
Prin integrarea produselor Edenred în aplicația George, BCR diversifică pachetul de servicii, unic ca ofertă integrată pe piața din România, adăugând cele mai dorite beneficii extrasalariale. Tot procesul de achiziție este extrem de ușor și sigur. În secțiunea „Magazin”, din aplicația George, utilizatorii sunt direcționați către secțiunea Edenred.
Cei care au conturi de companie la BCR pot găsi aici informații complete despre toate produsele oferite de Edenred: Card Ticket Restaurant, Card Cadou, Card Cultural și Card Vacanță. Fiecare produs vine cu o descriere completă a beneficiilor pe care le pot accesa potențialii clienți. Printre acestea, se numără scutirea de la plata taxelor sociale și deduceri la plata impozitului pe profit, beneficiu existent pentru toate tipurile de carduri. Pentru achiziție, utilizatorii completează câteva informații, iar un consultant Edenred îi contactează extrem de rapid, tot procesul desfășurându-se în mediul digital.
„În prezent, accesul facil la informații este unul dintre cei mai importanți vectori ai societății. Astfel, în acest context, parteneriatul cu BCR reprezintă o modalitate prin care venim cu produsele noastre cât mai aproape de IMM-uri, într-un spațiu digital în care ele își gestionează afacerile zi de zi. În fapt, ceea ce este inedit la acest parteneriat este și componenta prin care utilizatorii aplicației George pot fi puși în legătură directă cu colegii noștri, pentru a obține mai multe detalii, dar, cel mai important, detalii personalizate nevoilor lor de business. Pentru noi, acest parteneriat reprezintă încă un pas înainte în ceea ce privește diversificarea serviciilor Edenred în spațiul digital și oferirea celei mai bune experiențe clienților noștri”, a spus Ștefan Toderiță, Strategy & Development Director, Edenred România.
„Edenred este un partener recunoscut pentru serviciile cu valoare adăugată pe care le oferă clienților, iar colaborarea noastră se bazează pe dorința comună de a facilita accesul antreprenorilor la soluții de optimizare și îmbunătățire a businessului. Disponibilitatea soluțiilor de beneficii pentru angajați în magazinul online George pentru afaceri înseamnă extinderea serviciilor non-bancare, dar și preocuparea constantă pentru cele 120.000 de companii înrolate în platformă, la 6 luni de la lansare. Oferim cea mai simplă, rapidă și modernă experiență de digital banking pentru afacerile din România și continuăm să fim atenți la nevoile clienților, învățând permanent de la ei cum să fim mai buni”, a declarat Petruț Lixandru, Șef Departament Canale Digitale de Distribuție, BCR.
Soluții pentru fidelizarea angajațilorEdenred oferă soluții inovatoare pentru motivarea și recompensarea angajaților, precum și pentru optimizarea costurilor salariale. Astfel, clienții care folosesc aplicația BCR, George, se pot bucura de o reducere de 100% în primele trei luni. Aceste beneficii vin în contextul în care, conform unui studiu de percepție realizat de Exact Business Solutions, la cererea Asociației Profesionale a Emitenților de Tichete (APET), în decembrie 2021, 74% dintre angajați consideră că tichetele de masă sunt o componentă indispensabilă a pachetului salarial, iar 60% dintre respondenții care vor să își schimbe locul de muncă vor tichete de masă în pachetul salarial.
În ceea ce privește angajatorii, 86% dintre companiile respondente apreciază avantajele fiscale ale biletelor de valoare, iar din punct de vedere operațional, pentru 94% dintre companii este ușor să integreze carduri de masă în pachetul salarial.