Peste 1.500 de proprietari au cerut ofertă instant cash pentru apartamentele lor prin InstaBuy

Peste 1.500 de proprietari de apartamente din București și-au scos în ultimele trei luni la vânzare imobilul prin serviciul online inovator InstaBuy, prin care platforma imobiliară Casta cumpără apartamente cu plata cash.

Dintre acestea, 25% au fost acceptate și au primit oferte ferme pentru achiziția lor directă de către Casta, parte din grupul Neogen. Valoarea medie a ofertelor ajunge la aproximativ 73.000 euro.

Cu InstaBuy, proprietarii de apartamente au la îndemână o soluție rapidă de a-și vinde imobilul într-un timp record, de 10 zile, pe baza unei evaluări corecte în raport cu ofertele existente în piață și pe baza unor criterii pre-stabilite. Soluția Casta se adresează în prezent proprietarilor de garsoniere și apartamente din București și vizează inclusiv imobilele care sunt ipotecate la bancă.

Dintre cele peste 1.500 de oferte analizate până acum de către Casta, prin serviciul InstaBuy, principalele cartiere de unde s-au înregistrat cererile depuse pe site sunt Militari, Titan și Berceni. Cele mai multe dintre proprietățile ofertate sunt apartamente cu două camere (42,4%), urmate de apartamentele cu trei camere (35%), cele cu patru camere (12,1%) și garsoniere (11,5%). Valoarea medie a ofertelor ajunge la 72.992 euro, în linie cu prețurile medii de tranzacționare raportate în ultimul trimestru în București.

„În termen de 3 zile de la solicitarea vânzătorului, în condițiile în care anunțul este complet, trimitem oferta de achiziție. Evaluarea o facem intern, remote, cu ajutorul unei echipe experimentate în domeniu, cât și cu ajutorul unui sistem integrat de evaluare a proprietăților care analizează atât aspecte care țin de apartamentul evaluat, cât și de condițiile de piață și ofertele similare. Ulterior, informațiile introduse în anunț, care au stat la baza emiterii ofertei, sunt verificate în cadrul unei vizite, urmând ca juriștii noștri să efectueze și o evaluare juridică pentru confirmarea tranzacției. Vânzarea efectivă se poate face, în condiții normale, în 3 zile de la obținerea acordului juridic. Până acum, pentru ofertele analizate, timpul efectiv de la ofertare până la încasarea prețului de care client a fost de 10 zile”,  a declarat Horea Crăciun, directorul general al Casta.eu. 

Pentru a beneficia de soluția InstaBuy, proprietarii trebuie să solicite o ofertă pe platforma Casta.eu, oferind, responsabil, toate detaliile apartamentului. În cel mult 3 zile, primesc o ofertă fermă, cu plata cash, pentru imobil, simplu și transparent, și au garanția că pot încheia tranzacția într-un timp foarte scurt (până la 10 zile în cazul imobilelor care nu sunt ipotecate), fără bătăi de cap cu vizionări și negocieri directe cu alti potențiali cumpărători. Proprietarii pot decide în termen de 5 zile de la primire ofertei dacă acceptă sau nu oferta de cumpărare Casta.eu.

Platforma Casta.eu oferă proprietarilor de imobile o gamă completă de servicii, de la postarea anunțurilor de vânzare și până la vânzarea instant prin serviciul iBuyer, precum și soluții pentru cumpărători, printre care brokeraj de credite și asistență la găsirea celei mai bune soluții de finanțare pentru finalizarea achiziției casei lor.



Citeste si