- 27 Ianuarie 2022
Peste 100 de mil. de euro investiții în startup-uri românești în 2021, prima oară după „momentul UiPath”. Fintech OS, campion local
Aceste cifre aliniază România la un trend general de creștere, având în vedere că investițiile în startup-uri la nivel european au depășit 100 de miliarde de euro, indicând, de asemenea, o triplare față de nivelul anului 2020.
Aflat la cea de-a doua ediție, Romanian Venture Report 2021 oferă o analiză completă și o colecție de statistici despre investițiile în startup-urile din România la nivelul anului 2021.
Raportul aferent anului 2021 include 71 de tranzacții. Capitalul investit a depășit suma de 116,9 milioane de euro, aici fiind inclusă și runda de finanțare Serie B, de 51 de milioane de euro, ridicată de startup-ul fintech local, FintechOS.
Alte concluzii relevante ale raportului:
- Suma medie investită în startup-uri a crescut cu peste 80%, de la 357.000 de euro în 2020, la 647.000 de euro în 2021, înregistrând o creștere de 33% pentru investițiile de tip pre-seed (sub 200.000 de euro), respectiv o creștere de 70% pentru rundele tip seed (între 200.000 de euro - 3 milioane de euro);
- 55% din tranzacțiile tip follow-on (investiții ulterioare primei runde) au fost făcute la nivel seed, majoritatea cu capital românesc, însumând un total de 36,2 milioane de euro, sumă care reprezinta 31% din valoarea totală înregistrată în 2021 (incluzând runda de finanțare obținută de FintechOS);
- Raportul a identificat 18 tranzacții de peste 1 milion de euro, ceea ce reprezintă 68% din valoarea totală a investițiilor în startup-uri la nivelul anului 2021.
„Comparând dinamica pieței din 2021 cu datele noastre, am fost încântați să vedem că investițiile în startup-urile românești au depășit borna de 100 de milioane de euro, acest lucru traducându-se printr-o creștere de 3 ori mai mare decât în anul precedent. Această realizare a venit după doar câțiva ani de la momentul în care UiPath, startup cu origini locale, a atins statutul de unicorn, și într-un an în care un alt startup local aflat pe o traiectorie de creștere accelerată, FintechOS, a obținut o rundă de finanțare de tip Serie B.
Progresul ecosistemului local nu mai poate fi de neglijat, iar ce este și mai interesant este că trendul de creștere s-a menținut în ultimii ani. Se pare că nivelul local al investițiilor în startup-uri se află la începutul a ceea ce pare a fi o evoluție spectaculoasă, ce încă mai are locuri în primul rând. În timp ce așteptăm cu nerăbdare să vedem ce vor spune cifrele din 2022, How to Web este aici pentru a sprijini dezvoltarea tehnologiei și a inovației în România și în întreaga regiune a Europei de Est", menționează Alexandru Agatinei, CEO al How to Web.
Mai multe informații despre piața investițiilor în startup-uri și despre evoluția industriei de startup-uri, numărul tranzacțiilor și valoarea capitalului investit, evoluția investițiilor de tip pre-seed, seed, Serie A sau Serie B, sunt disponibile în Romanian Venture Report 2021, accesibil gratuit pe www.howtoweb.co/romanian-venture-report-2021.
How to Web Romanian Venture Report 2021 by start-up.ro on Scribd