Peste 400 de precomenzi pentru Huawei Mate 30 Pro în România

Huawei anunță 447 de precomenzi realizate de consumatori pentru HUAWEI Mate 30 Pro în România. Cifra depășește cele 100 de produse stabilite inițial, cu câteva zile înainte de finalizarea campaniei. Compania a anunțat că face eforturi pentru suplimentarea precomenzilor.

Telefonul este unul atipic pentru companie deoarece este primul care nu are suport oficial pentru aplicațiile Google din cauza tensiunilor dintre SUA și China.

Între timp, Huawei Mate 30 Pro a primit și un scor general DxOMark de 121 pentru sistemul de camere foto, fiind la două puncte distanță de primul loc, ocupat de versiune 5G a aceluiași model și de un punct distanță față de al doilea loc, ocupat tot de un smartphone Huawei.

Sistemul de camere al HUAWEI Mate 30 Pro include o cameră supersensibilă de 40 MP, o cameră cinematică de 40 MP, o cameră cu teleobiectiv de 8 MP și o cameră 3D cu senzor de profunzime. Camera cinematică supersensibilă este un sistem de cameră principală dublă, capabilă să realizeze fotografii excelente, inclusiv fotografii ultra-wide de noapte, fotografii cu unghi larg cu HDR+ și fotografii portret cu efect bokeh .

Camera supersensibilă de 40 MP cu o gamă de culori RYYB este proiectată pentru a atrage mai multă lumină.

Huawei Mate 30 Pro este capabil să realizeze videoclipuri profesionale în tonuri cinematice. Camera cinematică are un senzor mare de 1/1,54 inci, cu ISO maxim de până la 51200, pentru realizarea de videoclipuri ultra slow-motion la 7680 de cadre pe secundă, precum și video 4K ultra-wide time-lapse în lumină scăzută.

Noul Huawei Mate 30 Pro a fost lansat deja în Polonia, Austria, Turcia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Cehia, Spania și Portugalia.



Citeste si