- 10 Mai 2024
Pet Stuff, spitalul veterinar fără stres dezvoltat în ultimii 5 ani în București
start-up.ro îți recomandă și: 2024 e anul în care începi să discuți liber despre bani în cuplu. Înscrie-te aici la o sesiune gratuită de coaching financiar cu un expert pentru a-ți face bugetul, a economisi și a investi în mod inteligent.
În 2006, doctorul veterinar Cristian Cristea și colega sa, Dr. Ruxandra Tenia, înființau un simplu pet shop în Piața Crângași. Din pasiunea lor s-a născut acea afacere simplă, iar în 2009 au deschis un cabinet veterinar. La 10 ani distanță li s-a alăturat Dr. Alexandru Buzdea și au deschis spitalul veterinar Pet Stuff, unul dintre cele mai mari din București, cu peste 70 de angajați și colaboratori. Noi am aflat povestea motivației din spatele deschiderii unui spital veterinar, o idee de afacere curajoasă, dar și care sunt investițiile necesare pentru un spital non-stop.
"La scurt timp după ce am deschis cabinetul veterinar, ne-am dat seama că următorul pas era înființarea unui spital non-stop. Succesul activității medicale, reacția comunității și dorința noastră de a crește au fost ingredientele care ne-au condus către ceea ce este Spitalul Veterinar Pet Stuff astăzi, adică cel mai complex spital veterinar non-stop din România", spune Cristian Cristea, cofondator și medic titular al Spitalului Pet Stuff pentru start-up.ro.
El explică și faptul că ideea a crescut odată cu ei, de la pet shop la clinică la un spital. Iar Pet Stuff, pe lângă faptul că oferă asistență non-stop, are și standardul Low Stress Handling, care practică asigură un mediu mai bun pentru prietenii noștri.
Pet Stuff e un spital complet în sectorul 6 din București care oferă servicii de oftalmologie, chirurgie, cardiologie, stomatologie, dar și ultimele dotări tehnologice. Practic, aduce medicina veterinară la nivel european în România.
Cum arată piața din București și din RomâniaBucureștiul este cea mai mare piață de animale de companie din România, iar la nivel de țară avem peste 4 milioane de câini și tot atâtea pisici. În București, conform altor studii, una din trei familii deține un animal de companie, cifra depășind 600.000.
Aproape jumătate dintre gospodăriile din România au un câine sau o pisică, conform raportului Industriei Europene a Hranei pentru Animale.
Așadar, un spital veterinar este necesar pentru acestea.
Cât investești într-un spital veterinar?Pentru a deschide Pet Stuff, echipa fondatoare a avut nevoie de 550.000 de euro, pentru a achiziționa aparatură de radiologie și ecografie, laborator, dotarea sălilor de chirurgie și aparatele de anestezie.
“În paralel, s-au făcut lucrări ample pentru amenajarea spitalului. Mai întâi, activitatea a fost organizată pe două niveluri, ulterior extinzându-se pe patru. Acum, spitalul funcționează într-o clădire cu o suprafață de 1500 mp, are 4 niveluri operaționale și deține 2 parcări private", menționează Dr. Cristian Cristea.
El menționează că de la inaugurare până astăzi investiția a fost cel puțin dublată, după ce a adăugat 4 săli de chirurgie, din care una e doar pentru stomatologie.
În plus, pentru o asemenea inițiativă a investit și în echipa medicală, în training, dar și în echipa non-medicală.
Afacerea a crescut rapid în ultimii ani, de la cifra de afaceri de 5,5 milioane de lei în 2020, iar anul acesta se preconizează că va ajunge la 12 milioane de lei. În același timp, echipa a crescut de la 18 persoane în 2019 la 70 în momentul acesta.
“Avem în vedere să dezvoltăm afacerea prin deschiderea celei de-a doua unități aici, în București. De altfel, suntem în stadiul de cercetare pentru studierea oportunității de a deschide un spital și în afara Bucureștiului. Deocamdată, studiem variante în orașele cu centre universitare importante", mai menționează Cristea.
Zona de personal a fost și cea mai mare provocare pentru dezvoltarea afacerii. “Cu siguranță, cea mai provocare este formarea unei echipe de succes. Credem că am atins acest punct și suntem în continuare dornici de lucra cu medici cu experiență și prestigiu. De altfel, suntem tot timpul în căutare de noi talente.", explică Dr. Cristea.
Pentru a atrage cât mai mulți specialiști, Pet Stuff și-a creat propria structură de training pentru personal, prin colaborări cu medici veterinari diplomați români și străini (n.r. - medicul veterinar diplomat este cea mai înaltă calificare posibilă a unui veterinar) de la colegii europene și american, pentru a se specializa în diferite ramuri ale medicinei veterinare, cum ar fi medicina internă, dermatologia, oftalmologia,cardiologia, anestezia sau terapia intensivă.
Un spital fără stresCristian Cristea menționează că Pet Stuff și-a dorit să aibă toate specializările medicale sub același acoperiș, pentru ca proprietarii să nu meargă în mai multe locuri pentru consultări, tratamente sau investigații.
De asemenea, un aspect esențial luat în calcul este stresul. "Nu mulți acordă mare importantă stresului animalului atunci când vine vorba despre vizita la doctor. De la început am vrut să practicăm o medicină cu stres redus - Low Stress Handling Medicine - iar în prezent suntem singurii care implementăm acest standard. Este un aspect deosebit de important, atât pentru animal, dar și pentru cel care vine cu el la doctor", explică doctorul veterinar.
Acest Low Stress Handling înseamnă ca animalul să aibă un stres și o anxietate scăzute în timpul vizitelor la veterinar sau în alt context medical.
Specializări complete și medicină 24/7"Un animal relaxat este mai predispus să colaboreze în timpul examenelor sau procedurilor medicale, facilitând munca medicului veterinar și reducând riscul de accidente sau incidente neplăcute. Manevrarea cu stres redus contribuie la prevenirea traumatismelor atât pentru animale, cât și pentru personalul veterinar, deoarece animalele mai puțin stresate au mai puține reacții imprevizibile sau defensive", explică doctorul.
Un alt lucru luat în considerare în creșterea Pet Stuff, spital care se află în Sectorul 6 al Capitalei, este chirurgia pe timp de noapte și servicii disponibile 24/7.
“Ceea ce ne distinge este capacitatea noastră de a oferi servicii chirurgicale de urgență și în miez de noapte, pe lângă orice alt serviciu de urgență sau serviciu medical obișnuit. Cu o echipă medicală dedicată formată din trei chirurgi rezidenți și cinci anesteziști, mereu la dispoziție, suntem pregătiți să intervenim prompt și eficient în cazurile care necesită intervenții chirurgicale imediate, indiferent de oră sau de ziua săptămânii. Suntem o unitate care funcționează non-stop, 24/7/365.", spune Cristea.
Astfel, această direcție a crescut prin colaborări cu clinici și cabinete veterinare. Dacă există o urgență, acestea pot trimite direct cazul la Pet Stuff.
"Ne-am propus să promovăm practica aceasta a colaborării pe piața medical-veterinară. Dar datorită numărului de cazuri preluate de la medicii veterinari care ne cunoșteau nu a mai fost nevoie să facem asta. La sfârșitul anului 2021 aveam deja peste 160 de parteneri care ne trimiteau regulat cazuri din București și din țară, iar astăzi avem peste 260", spune unul dintre fondatorii spitalului Pet Stuff.
În plus, din necesitate, și-au dezvoltat la Pet Stuff și un serviciu de ambulanță la care pot apela proprietarii.
O dezvoltare de business "din gură-n gură"Pet Stuff s-a dezvoltat în ultimii 5 ani mult, dar fără o promovare extraordinară, ci din recomandări de multe ori. Astfel, Dr. Cristian Cristea chiar se laudă cu faptul că are peste 1.900 de recenzii pe Google cu o medie de peste 4,5 stele, iar 40% din numărul de pacienți este bazat pe recomandarea colaboratorilor.
Pentru doctorul Cristian Cristea, îmbinarea medicinei veterinare cu antreprenoriatul e o călătorie fascinantă.
“Dacă ar fi să personificăm cele două domenii, medicina veterinară și antreprenoriatul, am putea spune că este o aventură excepțională, demnă de romanele lui Jules Verne și care sudează relații deopotrivă între cei care pleacă la drum, dar și pentru cei care vin alături pe parcurs", spune acesta.
“O perioadă de timp am reușit să ducem în paralel medicina veterinară și antreprenoriatul, dar, odată cu creșterea afacerii, noi, fondatorii, în mod firesc, a trebuit să dedicăm timpul nostru exclusiv părții de management al spitalului", adaugă doctorul devenit antreprenor.