- 13 Septembrie 2017
Podcast pe teme de fiscalitate pentru antreprenorii care vor să înțeleagă tot ce modifică guvernul
Moderat de Gabriel Sincu, director executiv în cadrul Departamentului de asistență fiscală și juridică al EY România, acest podcast va avea o frecvență săptămânală și va prezenta dezbateri pe teme diverse – de la schimbările Codului Fiscal și ale celui de Procedură Fiscală, până la aspecte de natură administrativă și clarificări ale modului de aplicare a prevederilor legale, făcute de autoritățile fiscale.
Podcastul poate fi ascultat pe soundcloud, pe iTunes și pe site-ul EY România. Cele două emisiuni audio încărcate până în prezent tratează plata defalcată a TVA-ului și principalele schimbări de legislație fiscală, publicate în Monitorul Oficial la începutul lunii septembrie.
Trei dintre cele mai importante modificări fiscale privind impozitarea companiilor în 2018 identificate și dezbătute de specialiștii EY - Gabriel Sincu și Răzvan Ungureanu sunt:
Tratamentul fiscal al cheltuielilor rezultate din cesiunea de creanțeCe se întâmplă în prezent și până la sfârșitul anului? În cazul în care avem un portofoliu de creanțe vândute, cheltuiala rezultată din scoatere lor din gestiune este integral deductibilă fiscal. De anul viitor, conform legii, deductibilitatea va fi limitată la doar 30% din valoarea creanței.
De exemplu, să presupunem că o companie are o creanță în valoare de 100 de lei. Ea nu mai poate fi recuperată integral de compania care deține această creanță, drept pentru care decide să o vândă. Cu un preț de vânzare de 10 lei, conform vechilor reguli, care rămân în vigoare până la sfârșitul anului, firma ar obține un venit de 10 lei, venit impozabil. Pe de altă parte, în contabilitate se înregistrează o cheltuială de 100 de lei (valoarea creanței). Rezultatul ar fi o pierdere netă de 90 de lei, care se traduce și printr-o pierdere fiscală de 90 de lei. Astfel se reduce baza impozabilă cu 90 de lei, rezultând în cele din urmă o economie de 16% din acești 90 de lei, care înseamnă 14,4 lei.
Începând cu 2018, prin limitarea deducerii, la compania respectivă - deși are o pierdere reală de 90 de lei - doar suma de 20 de lei va fi recunoscută din punct de vedere fiscal. Ceea ce înseamnă că beneficiul fiscal va fi de 16% din cei 20 de lei, adică doar 3,2 lei.
În acest context, se ridică întrebarea: În ce măsură va mai fi convenabil pentru companii să vândă aceste creanțe?
Având în vedere impactul fiscal diferit, recomandarea specialiștilor EY este ca firmele vizate să se decidă cât mai repede dacă doresc să disponibilizeze aceste portofolii până la 1 ianuarie 2018, pentru a putea beneficia de reglementările fiscale încă aplicabile.
Impozitul pe reprezentanțele companiilor străine în RomâniaCuantumul impozitului se modifică, de la suma de 4.000 de euro, care era plătibilă în două tranșe, la suma de 18.000 lei, plătibilă într-o singură tranșă. În plus, reprezentanțele nou înființate trebuie să plătească acest impozit în termen de 30 de zile, nu până la termenele standard, așa cum se întâmpla până acum.
Scutirea de impozit pe dividendeScutirea de care s-a tot vorbit și care a fost inclusă în programul de guvernare nu s-a mai concretizat. Foarte probabil, cauza principală a fost impactul major asupra bugetului de stat, care a fost estimat la 1,3 miliarde de lei. Prin urmare, situația rămâne la fel: dividendele distribuite de persoane juridice române unor alte persoane juridice se impozitează cu o cotă de 5%.
Întreaga emisiune poate fi ascultată aici , pe iTunes sau pe site-ul EY România.