- 29 Noiembrie 2017
Predicții pentru 2018 în business-ul și IT-ul românesc
Serviciile bancare vor încorpora mai multă tehnologie și mizează tot mai mult pe digitalizare și mobilitate, obiectele vor încorpora informație, iar în câțiva ani, inteligența artificială va putea realiza ”activități de gândire” trecând dincolo de colectarea și interpretarea datelor.
În anumite domenii de producție tehnologia va fi o soluție pentru lipsa de personal calificat (de exemplu, robotizare), în altele va fi utilizată pentru pregătirea personalului necesar (așa cum este cazul AR – realitatea augmentată).
Totodată, în opinia specialiștilor, afacerile antreprenorilor locali ar putea atinge în 2018 noi piețe la nivel regional și european, fiind posibil să vedem o creștere a exporturilor. Și investițiile românești în străinătate ar putea crește, odată cu consolidarea acestor planuri și, probabil, și din cauza mediului intern mai puțin ofertant.
Problema personalului calificat rămâne importantă pentru mai multe domenii, soluțiile adoptate vor varia de la intensificarea proiectelor de învățământ dual, la investiții în programe de conversie profesională din partea companiilor, la investiții în roboți și tehnologii.
Predicții pentru 2018Florin Boldescu, Head of Digital Banking PSD2, Raiffeisen Bank
- Open Banking și Payment Services Directive 2 vor obișnui băncile să lanseze mai multe proiecte comune.
În contextul platformificării serviciilor, vor apărea tot mai des oportunități de a lucra împreună, în proiecte inter-bănci sau cu Fintech-uri. Unele bănci vor putea deveni hub-uri de distribuție pentru un set larg de soluții, construite local sau internațional, mixând atuurile proprii (scalabilitate, experiență, capital, număr mare de clienți persoane fizice și persoane juridice) cu cele ale Fintech-urilor (agilitate, cultura inovației, tehnologie).
- Băncile vor redefini customer experience și managementul relației cu clientul.
În condițiile în care băncile își "văd" tot mai rar clienții, numărul agențiilor continuă să scadă, iar intensitatea de utilizare a serviciilor electronice crește vor apărea noi indicatori care să măsoare în special: experiența clienților și digital customer journey, interacțiunea contextuală, real-time. De asemenea, vor fi implementate soluții care să integreze human și digital, inteligența artificială, chat-bot, analytics.
- Vor fi lansate mai multe soluții de mobile payments.
Plățile contactless la POS sunt un succes, rata de adopție este mare, cosumatorii au îmbrățișat, intuitiv, valoarea soluției: ușor de folosit, rapid, comod. Piața este "coaptă" pentru pasul următor: utilizarea mobilului ca instrument de plată contactless la POS deoarece combină două elemente familiare: mobilul și plata contactless.
Valentin Stănescu, Director General Dell EMC România
- Inteligența artificială va realiza „activitățile de gândire” cu mare viteză
În următorii câțiva ani, inteligența artificială (AI) va schimba modul în care ne petrecem timpul acționând asupra datelor și nu doar prin gestionarea acestora. Companiile vor exploata inteligența artificială, astfel încât aceasta să îndeplinească „activități de gândire” pe baza unor date, reducând semnificativ timpul petrecut cu prospectarea, dezbaterea, planificarea și testarea fiecărei inovații.
- Încorporarea IQ-ului în obiecte
Începând cu 2018, vom face pași uriași în direcția încorporării de informații accesibile aproape instantaneu în orașele, organizațiile, casele și vehiculele dotate cu tehnologia IoT (Internet of Things). Vom deveni „piloți digitali” ai tehnologiei și mediilor care ne înconjoară. Tehnologia va funcționa ca o extensie a persoanei noastre. Toate obiectele vor deveni inteligente și ne vor permite să avem vieți mai inteligente.
- Căști AR de calitate ridicată
De asemenea, nu va mai trece mult timp până când granițele dintre realitatea „reală” și realitatea augmentată (AR) vor începe să dispară. Viabilitatea comercială a realității augmentate este deja evidentă. De exemplu, echipe de constructori, arhitecți și ingineri utilizează căști AR pentru a vizualiza clădiri noi, pentru a-și coordona eforturile pe baza unei imagini unice a unui proiect și pentru a instrui lucrătorii din teren, atunci când un tehnician nu poate fi la fața locului în ziua respectivă.
Luca Rabbia, Group Operations Director, GOLDPLAST
- Lipsa personalului, mai mult sau mai puțin calificat se va resimți și în 2018. De aceea, un număr mai mare de companii vor iniția parteneriate cu liceele tehnice și universitatea, cu scopul de formare și atragere a viitorilor angajați.
- Companiile străine interesate să investească în România vor fi mai sceptice; instabilitatea fiscală plus incertitudinea privind costul forței de muncă și al energiei electrice pot fi motive de amânare sau renunțare la aceste investiții.
- Automatizarea și Industria 4.0 devin o necesitate pentru a menține competitivitatea și compensarea lipsei de personal.
- În 2018, turismul în România va continua să se dezvolte și se va menține tendința de creștere a numărului turiștilor străini. Lucrul acesta va aduce investiții și, sper, va motiva mai mulți tineri să se orienteze către protecția și promovarea comorilor naturale din România.
- În orașe mai mari, noi modele de business vor cauza tensiuni și schimbări rapide: car și bike sharing vs. mașina de proprietate, Uber vs. taxi, street food, take away sau delivery food vs. restaurante.
Daniela Marin, Principal Manager, EBRD Advice for Small Businesses, Romania
- În 2018, tot mai multe produse românești vor intra pe rafturile magazinelor din Europa. Investițiile antreprenorilor locali din ultimii ani, în marketing, digitalizare, informatizare, eficientizarea resurselor interne, instruirea angajaților se reflectă acum în produse de calitate care pot concura cu succes pe piețele europene și nu numai. Companiile care au investit în branduri “made in RO” vor avea șansa să se transforme din jucători locali în jucători regionali.
- 2018 va pune presiune pe companiile mici. Pentru a supraviețui mediului concurențial tot mai provocator, micii întreprinzători vor fi nevoiți să inoveze și să se alinieze standardelor marilor jucătorii din piața locală.
- În consultanță, se va pune accent pe specializarea pe sectoare de activitate. Piața locală de consultanță a atins un anumit nivel de maturitate, calitatea și standardele serviciilor oferite au crescut, iar clienții înțeleg acum beneficiile și impactul consultanței asupra unei afaceri în creștere. În continuare, vom vedea clienți mai exigenți și o cerere tot mai mare de consultanță specializată pe industrii și sectoare de activitate.