- 14 Mai 2019
Preview Huawei Mate X: cea mai reușită primă iterație a unui smartphone pliabil
Trebuie să recunosc - încă de la primele imagini cu smartphone-urile pliabile de la Huawei, Royole și Samsung, am fost foarte sceptic privind utilitatea telefoanelor care se îndoaie. Scepticismul meu a s-a accentuat și mai tare atunci când am citit despre problemele întâmpinate de către cei care au reușit să testeze Samsung Galaxy Fold.
Totuși, zilele acestea am reușit să pun mână pentru prima dată pe un Huawei Mate X și am descoperit un device de viitor. Dar hai să vedem mai întâi cum arată și să vorbim despre design.
Design Huawei Mate XÎnainte de a merge mai departe, trebuie să menționez un lucru foarte important - dispozitivul pe care îl vedeți în imagini este un pre-pre-production sample. Asta înseamnă că hardware-ul, software-ul și designul nu sunt finale. Huawei urmează să lanseze acest dispozitiv pe piață abia la finalul anului, iar asta este un lucru bun, având în vedere eșecul Samsung.
Revenind la design, Mate X este un dispozitiv surprinzător. Pliat, arată ca un smartphone normal, cu un display principal mare, de 6,6 inch, fără notch, fără bărbie. Dacă îl întorci, descoperi un al doilea ecran, mai mic, de 6,4 inch, cu o bară neagră în stânga, un buton și câteva camere foto.
Pe margine există un senzor de amprente, pentru deblocarea rapidă a telefonului. Odată apasăt butonul menționat anterior, cele două ecrane se desprind și, cu ajutorul balamalei Falcon Wing care conține peste 100 de piese mobile, smartphone-ul devine o tabletă de 8 inch cu format pătrățos.
Mecanismul este impresionant și intuitiv și senzația pe care o ai atunci când desfășori un smartphone într-o tabletă generoasă printr-un click și o întoarcere este impresionantă. Și mai impresionant este spațiul foarte mic care rămâne la pliere, dar și cutele, care, deși există, nu sunt atât de pronunțate încât să deranjeze la vizualizarea conținutului.
Și, cu toate că sample-ul văzut de noi avea urme clare de uzură intensă, fiind singurul sample disponibil în toată regiunea, nu părea să dea semne de descompunere a ecranului și totul funcționa perfect.
Dispozitivul are o grosime de numai 11 milimetri când este pliat, cu mult sub Galaxy Fold, și o grosime de circa 295 de grame, fiind un pic mai greu decât competitorul său, dar ușor de pus într-un buzunar sau într-o poșetă.
Am apreciat foarte mult îndoirea ecranului spre exterior, acest lucru dându-ți posibilitatea de a avea un smartphone ca dispozitiv principal și o tabletă ca device secundar. Problema principală la acest form factor sunt zgârieturile - OLED-ul din plastic nu se sparge prea ușor, dar e predispus la zgârieturi și stresul e de două ori mai mare când ai două ecrane în loc de unul singur.
DisplayEcranul mare, după cum ziceam, are o diagonală de 8 inch și rezoluție 2480x2200. Culorile sunt spectaculoase și contrastul este foarte ridicat. Ecranul din plastic reflectă lumina mult mai puțin decât sticla și luminozitatea este ridicată, deci vorbim despre un device cu care nu vei avea probleme în niciun mediu.
Cum menționam mai devreme, cutele sunt vizibile, există, dar nu te vor deranja odată ce vei începe să faci browsing să urmărești conținut pe ecranul mare. După ce îl pliezi, Mate X îți pune la dispoziție un display principal generos, de 6,6 inch, cu rezoluție 2480x1148. Poți face pe el ce ai putea face orice smartphone obișnuit și asta este un mare plus.
Ecranul secundar se activează doar când întorci telefonul în mână, iar cel principal se dezactivează în același timp - așa că nu va trebui să-ți faci griji că accesezi aplicații în cealaltă parte a telefonului fără să îți dai seama. DIsplay-ul secundar de 6,4 inch e făcut pentru a-ți permite să-ți faci selfie-uri cu modulul de cameră principală, dar pe viitor sperăm să poată fi folosit pentru vizionarea de conținut 21:9, având un format mai îngust.
Huawei Mate X este construit pe bazele tehnice ale Huawei Mate 20 Pro. E un device cu procesor HiSilicon Kirin 980 și 8GB memorie RAM, fiind capabil de performanțe de top. Totuși, cei de la Huawei au adăugat și câteva tehnologii în premieră - au integrat un cip 5G, pentru rețelele viitorului, dar și două baterii care însumează o capacitate de 4.500 mAh, capabile de încărcare ultra-rapidă la 55W.
Ce m-a impresionat foarte mult este faptul că sample-ul văzut de noi avea numai 2GB memorie RAM și, cu toate astea se mișca impecabil în aplicații.
Experiența de utilizare este foarte naturală, iar ecranul mare îți permite să tastezi rapid mesaje și emailuri, să faci multasking în aplicații și să faci browsing și să urmărești conținut pe un display generos.
Huawei Mate X nu a părut un dispozitiv cu care trebuie să te acomodezi, ci unul pe care știi instant cum să-l folosești și căruia știi deja ce task-uri să-i dai. Sper, totuși, să văd mai multe funcționalități și poate un EMUI optimizat și mai mult pentru acest format.
În momentul în care va ajunge pe piață, Huawei Mate X va fi o combinație între Huawei Mate 20 Pro și Huawei P30 Pro pe partea de foto. Mai exact va avea senzorii de pe Mate 20 Pro cărora li se va adăuga senzorul Time of Flight de pe P30 Pro.
Mate X nu va avea zoom-ul de 50x și nici sensibilitatea la lumină a P30 Pro, dar va oferi utilizatorilor un zoom optic 3x, un zoom hibrid 5x și un mod nocturn foarte bun. Mostra de pre-producție văzută de noi avea numai trei camere, dar Ciprian Mirea, CTA Huawei România, a confirmat pentru start-up.ro că varianta finală va avea patru camere principale.
La capitolul foto mai merită menționat faptul că utilizatorii vor folosi modulul principal pentru selfie-uri și le vor putea arăta și celorlați portretele pe care le fac - practic, subiecții se vor putea vedea în timp real pe ecranul secundar, în timp ce sunt fotografiați.
Prețul pentru Huawei Mate X îl știți deja - device-ul va costa circa 2300 de euro și știm, nu este un preț deloc mic. Totuși, cei care se încumeta să-l cumpere, vor achiziționa, în opinia noastră, cea mai reușită primă iterație a unui smartphone pliabil.