- 12 Aprilie 2019
Previziunile OTP pentru 2019. Urmează o nouă recesiune?
Începând cu anul 2018, epoca condițiilor monetare ultra-relaxate se pare că a încetat. Ratele mai mari ale dobânzilor în SUA și aprecierea dolarului au condus la condiții financiare mai stricte în întreaga lume, generând efecte negative de contaminare, în special în cazul economiilor emergente cu baze economice mai slabe, cum ar fi Argentina sau Turcia, se arată în comunicatul OTP.
Tensiunile comerciale între cele mai mari două economii ale lumii, SUA și China, au provocat dureri de cap investitorilor de pe piețele financiare și au început să atârne asupra creșterii economiei globale. Totodată, saga britanică privind Brexit-ul și problemele bugetului italian au creat îngrijorări suplimentare la nivelul Europei. Toți acești factori au alimentat temerile privind încetinirea globală a economiei mondiale.
Zona Euro a înregistrat la rândul ei o încetinire neașteptată pe fondul temerilor privind Brexitul, dar și datorită dificultăților de producție în industria auto sau protestelor masive din Franța a „vestelor galbene”.
Având în vedere tot acest context, pe parcursul anului 2019 se așteaptă ca ritmul de creștere economică să se diminueze în continuare în toate economiile cheie ale lumii, fără a intra însă într-o adevărată recesiune în acest an. Mai mult decât atât, specialiștii OTP sunt de părere că o viitoare recesiune ar putea fi mai puțin severă decât cea din 2008.
În ceea ce privește Europa Centrală și de Est, cererea internă puternică, alimentată de condițiile favorabile ale pieței muncii, precum și fondurile europene pot oferi suficient sprijin pentru o creștere robustă în acest an, însă o decelerare este de așteptat datorită economiei slabe a zonei Euro, susțin reprezentanții OTP Asset Management.
În privința României, ne așteptăm la o creștere a PIB-ului de 3,5% în anul 2019. Similar cu anii anteriori, consumul gospodăriilor populației ar putea fi principalul motor al creșterii economice.
În anul 2019, investițiile ar putea să înregistreze un avans modest, deoarece efectul pozitiv al absorbției fondurilor europene și presiunea asupra companiilor de a îmbunătăți productivitatea ar putea fi compensate, parțial, de investiții mai reduse în sectorul energiei, telecomunicațiilor și financiar.
Nivelul actual al ratelor de referință BNR, împreună cu gestionarea prudentă a lichidităților, ar putea rămâne la același nivel în anul 2019. Cu toate acestea, pe termen mediu ar putea fi necesară o creștere modestă a ratei dobânzii pentru a menține inflația bine ancorată de țintă.
Politicile fiscale pro-ciclice și neortodoxe, precum și deficitul de cont curent relativ ridicat și în creștere, semnalează acumularea de vulnerabilități. Prin urmare, este de așteptat ca BNR să rămână în continuare deosebit de vigilentă.
În ceea ce privește evoluțiile piețelor financiare globale, anul 2018 marchează intrarea în ultima fază a ciclului economic. Totuși, la nivel global mai este loc de creștere economică pe actualul ciclu economic, însă limitat.
În contextul actual, lichiditatea este extrem de importantă, astfel, OTP recomandă renunțarea la lichiditate selectiv, doar contra unor randamente extrem de atractive și în condiții de risc controlat.
Experții OTP sunt optimiști în ceea ce privește evoluția fondurilor de obligațiuni în lei în perioada următoare, având în vedere oportunitățile oferite de swap-urile EURRON.
Evoluția acțiunilor globale pe parcursul anului 2019 pare să fie condusă de rezultatele războiului comercial dintre China și SUA. Volatilitatea credem că va rămâne la niveluri ridicate pe parcursul anului 2019, aceasta datorita faptului că SUA se află pe sfârșitul ciclului economic, riscul politic și cel macroeconomic planează la nivel global. Credem că în perioada următoare, acțiunile companiilor cu un bilanț puternic (de tip Value) vor supra-performa în detrimentrul companiilor de creștere.
Piața locală de capital va rămâne puternic influențată de doi factori extrem de importanți, potrivit comunicatului. Pe de o parte, deficitul bugetar prognozat pentru anul 2019 va face ca acționarul majoritar al companiilor de stat să solicite din nou dividende generoase acestor companii. Pe de altă parte, implicațiile modificării sistemului actual de funcționare a Pilonului II de Pensii administrate privat sunt foarte greu de cuantificat în prezent, dar dacă forma actuală va fi modificată drastic, vor avea efecte negative pe termen scurt și mediu. În aceste condiții, este de așteptat ca obiectivul României de trecere la statutul de piață emergentă să se îndepărteze pe termen nedefinit.
Războiul comercial și derapajele populiste reprezintă principalele amenințări pentru piețele financiare pe parcursul anului 2019.
OTP Real Estate & Construction distribuie dividende de 3,55 lei/unitatea de fondDe asemenea, OTP Asset Management Romania SAI SA anunță distribuția primului dividend trimestrial către investitorii fondului OTP Real Estate & Construction. Plata se cuvine tuturor investitorilor înregistrați în Registrul deținătorilor de unități de la data de 01 aprilie 2019. Valoarea venitului distribuibil aferent trimestrului I al anului 2019 este de 3,55492759 lei per unitatea de fond.
Randamentul fondului deschis de investiții OTP Real Estate & Construction, singurul fond diversificat de investiții din România care oferă expunere pe piețele imobiliare globale, a fost în trimestrul I al anului 2019 de 8,55%.
Următoarea dată de înregistrare a fondului pentru distribuție de venituri este 1 iulie 2019.