- 24 Iulie 2023
Prima carte de copii în română ilustrată cu ajutorul inteligenței artificiale
Cartea “Un monstru în vacanță” a fost gândită pentru preșcolari și școlari la început de drum și îi provoacă pe cei mici să își înfrângă teama de necunoscut, teamă care poate crea în mintea umană scenarii care mai de care mai întunecate, dar care, nu întotdeauna este justificată.
Aflăm din poveste că o situație pe care nu o poți controla poate fi una favorabilă ție, iar un personaj necunoscut îți poate deveni prieten, dacă știi să-i cauți calitățile, nu defectele.
Deși o parte dintre oameni se tem de Inteligența Artificială, lucrarea de față ne arată că ne putem folosi de AI atât în educație, cât și pentru a crea ilustrațiile unei cărți pentru copii. Evident că întregul proces de ilustrare a acestei cărți a fost asistat și corectat permanent de către oameni (Octavian Palade și Radu Boeru), însă în cele din urmă avem pe piață o carte de povești pentru copii ilustrată cu ajutorul AI.
“Faptul că am putut să mă bazez pe inteligența artificială pentru a ilustra această poveste este o dovadă clară că multe alte lucruri care țin de literatură ilustrată, educație sau cultură pot fi înfăptuite cu ajutorul AI. Acest domeniu este în continuă dezvoltare și cu siguranță vom putea crea mai rapid și mai precis imagini pentru diferitele proiecte care necesită ilustrație pentru a putea fi înțelese mai ușor, mai ales de către elevi”, a declarat autoarea cărții, Carmen Ivanov.
”În total, pentru cele aproximativ 30 de ilustrații alese pentru această carte au fost generate peste 500 de imagini în Midjourney. Dacă luăm în considerare faptul că fiecare comandă generează câte 4 iterații, cele 30 de ilustrații au fost selectate din câteva mii de variante «pictate» de către AI. Fără intervenție umană în procesul de rafinare - adică fără ajutorul neprețuit oferit de Radu Boeru - aceste imagini nu s-ar fi legat la fel de bine. Inteligența Artificială are încă multă nevoie de ingeniozitatea umană pentru a oferi rezultate atât de bine închegate precum cele pe care le puteți descoperi în cartea Un Monstru în Vacanță” a declarat Octavian Palade, cel care a generat imaginile pentru această carte.
Carmen Ivanov, unul dintre cei mai cunoscuți traineri de dicție din România, a antrenat peste 15.000 de persoane în ultimii 18 ani pe zona de dicție, voice over și public speaking și a publicat mai multe manuale de dicție pentru adulți și pentru copii: Șase sași în șase saci, seria de manuale de dicție pentru copii: Străfurnica, precum și cartea 613 greșeli gramaticale în limba română.
Octavian Palade este jurnalist de tehnologie cu peste 13 ani de experiență în acest domeniu și expert în SEO și digital marketing. Cu experiență în zona de graphic design, pasionat de arte plastice, dar și de tot ce ține de progresele inteligenței artificiale, a acceptat provocarea de a ilustra această carte pe baza conceptelor și poveștii gândite de Carmen Ivanov folosind platforma generativă Midjourney AI.
Evenimentul de lansare va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2023, la Clubul Oamenilor de Știință, Strada Lahovari, nr. 09, București.
”Cred că lumea are tendința de a subestima volumul de muncă necesar generării de imagini cu ajutorul platformelor bazate pe AI. Cu siguranță, realizarea «tradițională» a acestor ilustrații - care au un grad de detaliu foarte ridicat - ar fi implicat eforturi considerabil mai mari și ar fi necesitat ani de experiență și exercițiu în acest domeniu, însă lecția pe care am desprins-o din acest experiment este că mintea și creativitatea umană sunt încă la mulți pași în fața inteligenței artificiale", a explicat Octavian Palade.
"Spre exemplu, una dintre cele mai mari provocări - pe care nu am reușit să o depășesc, în ciuda numărului mare de încercări - a fost generarea unui sandviș mușcat. Un copil de 5 ani, pus să-și imagineze și să deseneze un sandviș cu o mușcătură într-un colț, ar reuși să realizeze acest lucru în câteva secunde. AI-ul nu știe să facă asta. Un ou fiert pe o farfurie la fel - oricum ai descrie AI-ului anumite lucruri pe care majoritatea din noi le consideră banale, vei obține rezultate care pot fi descrise doar ca «aberante»", a mai spus acesta