Primul proiector 4K de la LG poate fi mutat dintr-o cameră în alta

LG Electronics a lansat proiectorul 4K UHD cu HU80K, primul de acest tip oferit de LG și beneficiarul premiului CES „Best of Innovation” pentru oferirea de imagini clare și o experiență home cinema într-un design compact.

Potrivit unui comunicat, dispozitivul de la LG are jumătatea dimensiunilor proiectoarelor concurente 4K, dar și un preț mai mic. 

Proiectorul 4K UHD de la LG poate crea un ecran de 150 de inch la un nivel uimitor de 2500 de lumeni, fiind cel mai luminos proiector LG de până acum. În plus, proiectorul LG 4K UHD suportă, de asemenea, conținut HDR (HDR 10).

Dispozitivul are un design vertical iar asta permite proiectorului să ofere imagini bune, indiferent dacă este așezat pe podea, montat pe perete sau suspendat de tavan. Datorită mânerului de transport și funcției „Auto Cord”, e posibil ca proprietarii să nu dorească niciodată să monteze proiectorul LG 4K UHD intr-un punct fix.

Și pentru a proteja sticla proiectorului de praf și zgârieturi atunci când nu se utilizează, oglinda reflectoare poate fi folosită ca un capac pentru lentilă. Două difuzoare de 7W, oferă sunet decent, pentru a nu fi nevoiți să conectați proiectorul la un soundbar sau la un sistem audio. 

Proiectorul LG 4K UHD vine cu interfața smart TV webOS 3.5 care permite accesarea celor mai populare servicii de streaming online care oferă conținut 4K. Mai mult, opțiunile standard de conectivitate includ porturi USB, Ethernet și HDMI, precum și suport wireless pentru dispozitive externe, cum ar fi o tastatură și un mouse.



Citeste si