- 26 Iulie 2017
Profesorii de informatică din România, sprijiniți de Google: grant de 30.000 de dolari
Proiectul numit InfoGim își propune o mai bună pregătire a profesorilor de informatică și îmbunătățirea calității orelor de profil. Va fi vizat în primul rând mediul rural, unde sunt școli care nu au profesori de specialitate și nici suficiente resurse materiale.
Proiectul UPIR va cuprinde un portal de tip comunitate, cu membri activi și contributori unde se vor regăsi și vor fi dezvoltate resurse de predare și învățare. Pe acest portal se vor înscrie toți doritorii care vor să beneficieze dar să și contribuie cu lucrări ce sunt utile la clasă, pe principiul "sharing", așa cum se întâmplă în rețelele de socializare.
Alături de acesta va exista un program de mentoring și training, prin care se vor organiza seminarii în diverse localități din țară. Mai mult, comunitatea va avea și un program special pentru elevi, prin care li se pune la dispoziție materiale utile, teste, exemple, demonstrații, probleme rezolvate.
Proiectul InfoGim pe care UPIR îl va dezolva cu grantul oferit de Google va demara în septembrie 2017.
UPIR se alătură altor comunități similare din toată lumea, cum ar fi La main à la pâte din Franța, CSPathshala din India sau Comunidad Programamos din Spania. Mai multe informații despre programele Google de educație în domeniul informaticii pot fi găsite aici.