Programul "Casa Verde" 2019: panouri solare cu ajutor de la stat

Din 9 septembrie 2019 încep încrierile pentru programul „Casa Verde” panouri fotovoltaice 2019.

Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, şi preşedintele AFM, Cornel Brezuică, au semnat luni, 26 august, un contract de finanţare de 636 de milioane de lei. Această sumă reprezintă finanţări pentru 33.000 de prosumatori (producători de energie).

Fiecare persoană fizică poate beneficia de un sistem fotovoltaic în valoare de 20.000 lei. Eventualele costuri suplimentare vor fi suportate de către beneficiari. Toate criteriile programului ”Casa Verde” 2019 sunt aici.

P Plus 2002 este unul dintre instalatorii cu care Administraţia Fondului pentru Mediu va semna parteneriatul în acest program. Persoanele fizice care doresc să beneficieze de finanțări pentru instalarea de panouri fotovoltaice pot depunde solicitările electronic. Dan Tudose, managerul P Plus 2002, estimează că firma pe care o conduce va înregistra în acest an o creștere semnificativă, având în vedere demararea programului pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice iniţiat de către Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

P Plus 2002, companie care deține e-acumulatori.ro, unul din cele mai longevive magazine online de produse/echipamente electrice, estimează în 2019 o cifră de afaceri de 9,6 mil. lei (fără TVA), cu 20% mai mult față de anul anterior. În 2018 compania a înregistrat o cifră de afaceri de 8 mil. lei fără TVA, cu 17% mai mult față de 2017. Astăzi, din portofoliul magazinului online fac parte 30.000 de produse, ceea ce îi conferă poziția de lider în ceea ce privește gama de produse disponibile.

„Sistemele fotovoltaice pentru casă instalate ongrid reprezintă cea mai bună investiție care poate fi făcută de un proprietar de casă, deoarece durata de viaţă a unui sistem fotovoltaic este între 25 și 40 de ani. Deteriorarea este minimă (sub 0,6% pe an), deci după 25 de ani sistemul produce 80% energie. Panourile pentru o casă se instalează în aproximativ două zile, depinde decât de complexă este lucrarea”, spune managerul P Plus 2002.

Panourile fotovoltaice se montează pe acoperiș, fiind cuplate între ele prin cabluri, care sunt apoi conectate cu un invertor amplasat în casă sau afară. Invertorul transformă curentul continuu în curent alternativ.

„Dacă produci 5 kilowați cu ajutorul panourilor fotovoltaice şi consumul este de 3 kilowați restul de 2 kilowați se duc automat în rețea. Invertorul se leagă la tabloul electric. Distribuitorul contractual de energie este obligat să îţi monteze gratuit contoarul care înregistrează ce produci şi ce consumi. La sfârșitul lunii, când primești factura va avea un cost mai mic: ai consumat energie de 100 lei și ai furnizat înapoi de 80 lei, deci plătești 20 lei”, explică Dan Tudose. 

Dan Tudose subliniază că atunci când construiești o casă, trebuie avute în vedere multe lucruri, iar costul instalației de panouri fotovoltaice reprezintă mai puțin de 5% din valoarea investiției în casă. Panourile fotovoltaice asigură proprietarului casei independență energetică  (70-80% din ce consumă vine din panouri) și în plus, este o investiție transmisibilă. Dacă vinde casa sau o lasă moștenire, următorul proprietar se va bucura de instalația de panouri și de o economie importantă la factura de energie.

În ultima perioadă se observă o creştere a celor care doresc o cât mai mare independenţă energetică, de aceea aleg să-şi stocheze energia produsă în baterii speciale. Astfel în perioada în care nu produce energie la capacitate maximă - când este ceaţă, plouă, ninge sau noaptea - prosumatorul îşi conectează consumatorii casnici la bateria de stocare.

Prețul energiei electrice s-a majorat în ultimii ani pe fondul lipsei de competiție din piață. În acest context, consumatorii se orientează acum spre soluții alternative, cum ar fi sistemele de panouri fotovoltaice. Acest lucru va genera o situație delicată pentru furnizorii tradiționali de utilități, deoarece ei au obligația de a conecta consumatorii și prosumatorii la rețeaua publică de distribuție de energie. 



Citeste si