- 21 Noiembrie 2021
Programul destinat sănătății mentale a angajaților din România
@Peace este un program conceput de doi psihoterapeuți din București, Andreea Găzdaru și Ștefan Feldmann, ambii cu pregătire profesională continuă în domeniu și experiență de peste 10 ani în psihoterapie, programe de formare și dezvoltare personală.
Pandemia a lovit greu românii, nu doar din punct de vedere fizic, ci și psihic. Conform unui studiu efectuat la sfârșitul anului trecut, românii sunt mai triști, mai furioși, mult mai anxioși și au un sentiment sporit de singurătate, toate acestea fiind efecte directe ale pandemiei. Aceste schimbări au impact puternic negativ asupra sănătății mintale care se traduce mai departe în lipsa de concentrare, oboseală, scăderea productivității, comunicare defectuoasă și în general un grad mai scăzut de satisfacție cu privire la locul de muncă. Toate acestea ar trebui să prezinte semnale de alarmă pentru angajatori care trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că angajații sunt sănătoși și din punct de vedere emoțional și psihic, nu doar fizic, a declarat Andreea Găzdaru, psihoterapeută și fondator al programului @Peace.
Concret, propunem o serie de ateliere pentru angajații companiilor, sesiuni care au rolul de a crește satisfacția la locul de muncă și flexibilitatea în abordarea responsabilităților zilnice, dar și o comunicare îmbunătățită cu echipa și o productivitate mai stabilă. Angajați sănătoși înseamnă până la urmă companii mai prospere, ceea ce se traduce într-o economie și o societate mai bună. Avem experiență de peste 10 ani în psihoterapie, formare și dezvoltare personală, iar asta ne permite să putem sprijiini în mod real companiile din România pentru ca angajații lor să fie mai sănătoși și mai fericiți cu ceea ce fac la locul de muncă, a concluzionat Ștefan Feldmann, psihoterapeut și fondator al programului @Peace.
Programul @Peace este structurat într-o serie de patru ateliere – FlexiABILITATE Cognitivă – Cum ne adaptăm mai bine la necunoscut?, Atelierul de Conectare Autentică – Cum să comunicăm eficient?, Atelierul de Prezență Activă – Cum rămânem calmi și organizați în situații stresante? și Atelierul de Exprimare Creativă – Cum găsim soluții inovatoare la probleme „fără ieșire”?
Printre cele mai importante beneficii pe care le oferă programul, se numără îmbunătățirea comunicării între angajații companiei, relații profesionale mai puternice, rezistență crescută în fața oboselii și stresului, dar și accesarea resurselor creative necesare în rezolvarea responsabilităților zilnice.
Pandemia crește riscul de depresie sau alte tulburări psiho-emoționaleStudiul citat de cei doi psihoterapeuți arată că pandemia de coronavirus poate fi extrem de stresantă pentru unii oameni. Frica și anxietatea pot fi copleșitoare atât în cazul adulților, cât și al copiilor. Datele preliminare arată că unele condiții medicale preexistente s-au intensificat la mulți pacienți, în timp ce la alții s-au declanșat stări de anxietate, depresie și neputință în fața acestei noi provocări.
Mai mult, în perioada pandemiei, riscul de a suferi de depresie sau de alte tulburări psiho-emoționale este amplificat de factori precum: sărăcia, lipsa sau pierderea unui loc de muncă, evenimente triste din viață, precum decesul unei persoane apropiate sau sfârșitul unei relații, boală fizică sau problemele asociate consumului de alcool sau droguri, mai arată studiul.
Studiul a fost realizat pe aproximativ 2.000 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 28 și 50 de ani, datele fiind analizate și interpretate de specialiști ai unui un consorțiu format din Institutul de Psihiatrie Socola, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și Universitatea Transilvania.
@Peace este un program integrat de sănătate mintală care vine în sprijinul companiilor din România, cu scopul de a îmbunătăți starea psiho-emoțională a angajaților și de a crește gradul de satisfacție al acestora la locul de muncă. Programul este creat de doi psihologi din București, Andreea Găzdaru și Ștefan Feldmann.
Andreea Găzdaru este psihoterapeută cu formări în Psihoterapie Cognitiv Comportamentală & Hipnoterapie, și în Psihoterapie Integrativă, cu experiență în practică individuală de 11 ani. Din 2018 facilitează grupuri de dezvoltare personală în cadrul Asociației de Psihofarmacoterapie și Științe Cognitive. Este colaboratoare a Fundației Friends for Friends în cadrul proiectului In a Relationship, în cadrul căruia facilitează ateliere pentru adolescenți. De asemenea este co-autoare a cărții „Relațiile adolescenților din România și ce spun ele despre noi”.
Ştefan Feldmann este psihoterapeut de 8 ani și are formare în Psihoterapie Cognitiv Comportamentală Psihologie Organizaţională şi Marketing, domenii în care a şi activat. A fost Trainer şi Training Manager în cadrul A&D Pharma - Dr.Max Group, loc de muncă care l-a adus mai aproape de pasiunea pentru dezvoltarea echipelor, contribuind la dezvoltarea a 15 echipe de vânzări la nivel național.