- 23 Octombrie 2024
Răgaz: aplicația care vrea să aducă meditația în limba română în obișnuința cât mai multor oameni
Răgaz este produsul unui cuplu, Vlad Balan și Andreea, care împreună au nu doar două fetițe, dar și o agenție, Space Magic, unde dezvoltă aplicații.
Vlad, de profesie este inginer software, și așa cum ne spune chiar el, îi place să creeze experiențe de tot felul: ”microuniversuri în mintea mea, care uneori prind contur în realitate”. Răgaz este brandul lor cel mai de succes de până acum, în care și-au găsit un scop de a avea un impact pozitiv asupra cât mai multor oameni.
Cum a apărut Răgaz, aplicația de mindfulness în limba română
Răgaz este un proiect construit pentru mama fondatorului, în speranța de a-i oferi o soluție în limba română care s-o ajute să mediteze și să-și găsească calmul.
”Mama mea se lupta de mult, dinainte să mă nască, cu anxietatea și depresia. În ultimii ani, după moartea tatălui meu, se accentuaseră și aduceau cu ele tot mai multe probleme de sănătate. Îi recomandasem meditația, dar nu găsisem nicio resursă în limba română care să i se potrivească. Așa m-am gândit să mă folosesc de ce știu eu mai bine, să fac o aplicație, pentru a-i înlesni accesul la astfel de unelte.”
Mama lui Vlad primea cu mintea deschisă și cu multă seriozitate recomandările primite de la Vlad și sora lui. Mai mult, ambii părinți aveau o curiozitate pentru lucrurile noi, iar mama lui Vlad, ca bonus, o deschidere către ce însemna lumea internetului și avantajele tehnologiei.
”Când eram mic și aveam internet prin dial-up, mama învățase cum să intre pe mIRC să joace trivia. Mai târziu a descoperit singură cum să se înscrie pe Facebook și la un moment dat chiar și-a reinstalat singură Windows-ul! Îmi amintesc că tata, dornic și el să fie la curent cu toate noutățile, o întreba mereu pe mama cum se face una-alta pe calculator.”
Vlad continuă să ne spună mai mult despre mama lui, cea care a inspirat Răgaz: ”Când i-am povestit prima oară despre meditație, primul lucru pe care l-a făcut a fost să intre pe internet să se documenteze. Avea colecția ei de documente Word în care ținea diferite resurse care o interesau, pe categorii - rețete de prăjituri, remedii naturiste, listă țepari olx. Acum avea și un document despre meditație. Doar că în practică nu s-a dovedit a fi un succes. Nu am stare, mamă. Îmi vin tot felul de gânduri care mai rău îmi fac. Am îndrumat-o apoi către resurse de meditație ghidată. Cele în română erau din zona de yoga, cu care nu rezona, iar cele în engleză erau mult prea greu de urmărit pentru ea.”
Astfel, la o tură de alergare, în timp ce Vlad asculta o meditație ghidată concepută pentru mers, a avut acel moment de AHA și a început întregul proces creativ. Ca o adevărată descărcare de informație după ceea ce părea a fi un deblocaj creativ, Vlad avea și numele, și direcția și viziunea pentru acest proiect.
”Crăciunul trecut i-am povestit mamei la ce lucrez și i-am arătat prototipul de pe telefonul meu. Nu i-am spus explicit că e pentru ea, nu am vrut să pun presiune inutilă. Dar a văzut cât de entuziasmat eram și a fost foarte mândră de mine. Avea să fie ultima dată când o îmbrățișam.”
Din păcate, mama lui nu a mai apucat să vadă produsul live, dar scopul inspirat de dânsa a rămas la baza Răgaz. Și anume, acela de a face meditația accesibilă tuturor românilor, indiferent de background sau experiență.
”Deși recunoaștem valoarea meditației în contexte spirituale sau terapeutice, noi o promovăm ca pe o practică independentă, de care poate beneficia oricine, oricând.”
Răgaz este o aplicație de mindfulness concepută special pentru români, în limba română. Mindfulness în sensul de conștientizare a sinelui, a gândurilor care ne trec în orice moment prin minte, a emoțiilor pe care le simțim și a mediului înconjurător.
”Această conștientizare, practicată în mod regulat, aduce nenumărate beneficii sănătății, demonstrate științific.”
Într-o primă fază, Răgaz este orientat unui public de mileniali activi în domenii cu un nivel ridicat de stres și potențial de burnout, precum IT, antreprenoriat sau angajați în startup-uri tech.
”Credem că ne confruntăm cu probleme similare, cauzate de volumul ridicat de muncă, deadline-uri nerealiste și incertitudine profesională. Dacă nu ne îngrijim de ele, aceste probleme pot evolua până la burnout sau chiar mai rău. Răgaz poate fi sprijinul de care au nevoie să rupă lanțul când trec printr-o perioadă mai dificilă și să dezvolte acea reziliență, atât de importantă în domeniu.”
Răgaz este un produs inspirat din versiuni de succes din afară, un fel de omagiu adus aplicațiilor preferate de Vlad și Andreea, cum ar fi, Calm și Headspace, în același timp corectând unele aspecte semnalate de fondatori. În plus, Răgaz oferă conținut în limba română și un algoritm care personalizează experiența utilizatorului în aplicație.
Răgaz oferă, pentru început, 3 funcții principale:
- meditații ghidate (și alte forme de conținut audio, cum ar fi: afirmații, muzică pentru productivitate, sunete din natură, beat-uri binaurale, white noise etc.)
- exerciții de respirație
- și un jurnal de emoții inteligent.
Răgaz funcționează pe un model freemium, ceea ce înseamnă că oricine poate descărca și utiliza aplicația gratuit.
- Toată lumea are acces la două serii zilnice de meditații ghidate - "Răgazul de dimineață" și "Răgazul de seară" - precum și la celelalte funcții ale aplicației, într-o formă limitată.
- Pentru cei care doresc să se bucure de experiența completă a Răgaz, vor exista și abonamente contra-cost, în baza cărora utilizatorii vor avea acces la tot conținutul audio, toate exercițiile de respirație, o variantă avansată a jurnalului și rapoarte personalizate pentru o imagine detaliată a evoluției lor.
”Explorăm trei tipuri de abonamente: individual, duo și family. De asemenea, oferim un "lifetime deal" pentru primii utilizatori, la prețul unui an de Calm sau Headspace. Primii 143 de abonați pe viață vor beneficia de personalizare maximă, vom ține cont de feedback-ul lor constant și vor fi incluși în "Hall of Fame"-ul Răgaz, ca recunoaștere a sprijinului lor.”
Momentan, echipa e în plină fază de testare, la integrare feedback și la implementarea conținutului audio.
”Dacă zeii software-ului sunt îngăduitori, ne dorim să lansăm Răgaz, în mod simbolic, de Crăciun, la un an după ce i-am arătat mamei aplicația.”
Comunitatea care oferă răgaz și feedback
Răgaz a fost construit de la bun început având și comunitatea în vizor. Momentan au aproape 50 de testeri doar pe Android de la care strâng feedback constant. Mai au comunitatea pe Linkedin și cei care au decis să se aboneze la newsletter-ul lui, oamenii din social media, dar planul e să se extindă.
Ca pași pe care urmează să-i facă, este grupul de Whatsapp unde vor putea comunica între ei în timp real. Ulterior vor organiza meetup-uri și evenimente, atât online cât și în locații fizice.
”Răgaz nu este doar o aplicație, e o schimbare de mentalitate, un nou mod de viață. Iar oamenii care simt beneficiile schimbării au ocazia să împărtășească ce au învățat și să facă schimb de povești. Însăși comunitatea este cea care ne dictează ce construim. Avem aproape 50 de testeri doar pe Android și primim feedback din partea lor în mod constant. Tot ce facem, facem pentru ei. Mai mult de atât, unii dintre ei, "early adopters", au ales să ne susțină și financiar.”
Tot comunitatea a fost și cea a inspirat colaborarea cu specialiști din sănătate mintală.
”Vrem să oferim experiențe cât mai valoroase utilizatorilor noștri și asta este și așteptarea multora dintre cei cu care am stat de vorbă. Specialiștii cu care discutăm sunt psihoterapeuți și instructori de mindfulness cu experiență.”
Ba chiar planurile pentru Răgaz vizează și altfel de specialiști, nu doar din domeniul medical, ci și artiști cunoscuți și apreciați din industria muzicală, care să-i ajute să creeze conținut audio.
”Muzica și arta, în general, pot fi terapeutice și, credem noi, au potențialul să atragă cât mai mulți oameni în aplicație și să îi expună uneltelor și conceptelor pe care noi le promovăm.”
Răgaz e o aplicație B2C, visul lor fiind să ajungă la cât mai mulți utilizatori finali, de aceea întreaga arhitectură a aplicației este realizată având în minte acești utilizatori.
Dar pentru că orice aplicație destinată clienților, susținută din fonduri proprii, fără bugete de marketing, înseamnă și un pariu riscant, echipa navighează și opțiunea unor pachete corporate. Au avut câteva discuții cu branduri cunoscute și vor să exploreze inclusiv astfel de parteneriate, care să le lărgească aria de clienți.
Au și aplicat deja la un accelerator, da rmomentan au fost respinși. De aceea, planul acum este să învețe cât mai rapid tot ce pot pentru a micșora poziția de dezavantaj în care se află din cauza lipsei de experiență.
”Considerăm că încercările de a atrage venture capital sunt premature, dar nu am refuza o discuție cu un angel investor care să creadă cu adevărat în ceea ce facem și s-ar alinia cu viziunea noastră.”
Mediația ca fundație pentru Răgaz
La Vlad au trecut mai bine de 10 ani de când a început să mediteze.
”Eram la început de drum ca freelancer și familia mea trecea printr-o perioadă deosebit de dificilă. Mă confruntam cu un nivel de stres și de responsabilitate cu care nu eram obișnuit. Volumul de muncă era mare, iar așteptarea era ca eu să livrez rapid. Conviețuiam cu depresia și anxietatea, sindromul impostorului era identitatea mea și ajunsesem să duc procrastinarea la extrem. La modul că aveam deadline peste o săptămână și eu reușeam să mă apuc de treabă abia în ultima zi. Livram mereu peste 80% din target, de multe ori chiar în întregime, dar stresul acela își punea amprenta asupra sănătății mele.
Vlad continuă să ne explice mai multe despre istoricul său cu meditație: ”știam de meditație, dar nu se lipise niciodată de mine, până am încercat Headspace (și, mai târziu, Calm). Efectul a fost aproape miraculos. Învățam pentru prima oară în viața mea să stau cu gândurile mele care nu-mi dădeau pace. Să văd și să înțeleg ce se întâmpla cu mine sub capotă. Rezultatul a fost că în perioadele în care meditam zilnic eram mult mai productiv, mai disciplinat și mai liniștit.”
Experimentând efectele meditației pe pielea și mintea lui, Vlad și-a propus ca Răgaz să fie un instrument practic și ușor de folosit prin care oamenii să-și poată îmbunătăți starea de bine mintală și emoțională.
”Îmi doresc ca Răgaz să devină aplicația de meditație preferată a românilor, o poartă de acces către liniște, un refugiu de la mediul stresant și furios, indiferent de experiența lor cu meditația. Sper ca, prin Răgaz, să contribuim la o Românie mai calmă și mai conștientă.„