- 27 Mai 2021
reConstruct 2021 – Este piața imobiliară pregătită să revină la normal?
Evenimentul va avea loc marți, 8 iunie 2021, începând cu ora 11:00, și va fi găzduit pe platforma IC.Events, iar cei care doresc să urmărească evenimentul o pot face gratuit, direct din pagina dedicată reConstruct 2021.
Piața imobiliară a fost pusă la încercare de la începutul anului trecut, în contextul creat de măsurile de protecție sanitare, iar jucătorii din piață s-au confruntat cu noi provocări, dar și oportunități. Prin urmare, segmentele principale ale pieței imobiliare nu au avut chiar aceleași evoluții.
Dacă piața office s-a confruntat cu retragerea în masă a angajaților în case, segmentul rezidențial a avut parte de o evoluție neașteptată în a doua parte a anului, cu o creștere importantă a numărului de tranzacții după o perioadă aproape blocată.
De asemenea, în timp ce retailul s-a confruntat cu o reducere drastică a traficului în centrele comerciale, iar unii chiriași au fost nevoiți să-și renegocieze contractele de închiriere sau chiar să se retragă din spațiile pe care le ocupau, segmentul logistic a profitat din plin de oportunitățile care s-au născut în pandemie. Cum procesele s-au mutat tot mai departe de ochii clientului, în online și centrele de depozitare și triere a mărfurilor, proprietarii și dezvoltatorii de spații logistice au găsit o nouă oportunitate de creștere. În mod cert, segmentul logistic a părut a fi campionul pieței imobiliare în această perioadă.
Ne așteaptă însă o nouă perioadă care s-ar putea să dea naștere altor provocări și oportunități pentru cei din piața imobiliară, iar despre viitor vom discuta cu unii dintre cei mai importanți jucători din piață, cu analiști imobiliari și nu numai.
La ediția din acest an și-au anunțat deja participarea Antoniu Panait- Managing Director Vastint, Stefan Tudos- vicepreședinte Genesis Property, Doru Niță- Head of Data & Research în cadrul imobiliare.ro, Sorina Faier-Managing Partner Elite Searchers, Sînziana Pardhan- Managing Director P3 Logistic Parks, Doinița Ilie- MRICS, Leasing Manager Colosseum Mall, Oana Diaconescu- Head of Leasing Iulius. Lista de specialiști continuă să crească și-i vom anunța pe pagina dedicată a evenimentului.
reConstruct 2021 este sprijinit de către Genesis Property, Vastint România, Cordia, SVN România, Colosseum Mall.