- 6 Septembrie 2018
Record pentru Huawei: Câte dispozitive P20 și P20 Pro au fost vândute
Astfel, în numai cinci luni de la momentul lansării, compania a vândut 10 milioane de terminale Huawei P20 și P20 Pro.
Huawei P20 Pro și Huawei P20 au fost primele două dispozitive mobile care au primit un scor format din trei cifre din partea DxOMark, standardul industriei în ce privește măsurătorile și evaluările calității imaginii camerei foto și a obiectivelor. Chiar și acum, Huawei P20 Pro conduce clasamentul DxOMark Mobile, cu un scor de 109 puncte. Integrând sistemul de camere foto Leica, inteligența artificială și capacitatea de a reda imagini extraordinare în condiții de iluminare redusă, smarphone-urile seriei Huawei P20 fac fotografia profesională accesibilă oricui. În plus, de la lansarea versiunilor Twilight și Pink Gold ale Huawei P20, Huawei a creat o nouă tendință în designul telefoanelor mobile și a inspirat mulți alți producători să-și lanseze produsele într-o varietate mai mare de culori.
Telefoanele sunt și puternice. Sub ecranul P20 Pro se găsesc procesorul HiSilicon Kirin 970, 6GB memorie RAM și 128GB spațiu de stocare. Despre procesorul Kirin 970 am mai vorbit și după lansarea Mate 10 Pro, dar merită reamintit faptul că vine la pachet cu un nucleu de procesare neurală, dedicat inteligenței artificiale care contribuie la performanțele foarte bune. Smartphone-ul este dotat cu o baterie de 4.000 mAh, la fel ca Mate 10 Pro. Bateria este mult mai mare decât cea folosită de competiție, iar acest lucru se simte în folosirea de zi cu zi.
Huawei P20 Pro poate fi cumpărat de aici.