Vladimir Oane: Cum să ai o relație corectă cu investitorii

Vladimir Oane face parte din generația puștilor care pe la începutul anilor 2000 faceau primele startup-uri românești (alături de Emi Gal, George Lemnaru, Bobby Voicu).

La 24 de ani, adică în 2007, Vladimir Oane fonda UberVu alături de doi alți tineri antreprenori români, Dan Ciotu și Dragos Ilinca. Cei dei fondatori au plecat încă de la început cu ideea de a construi o firmă cu prezență internațională, iar UberVu a devenit una dintre cele mai hot firme de SaaS: analiza informațiile publicate de către companii pe rețele sociale precum Facebook sau Twitter.

La scurt timp reușeau să intre în cohorta de startup-uri a Seedcamp de la Londra (fiind primul startup românesc care reușea performanța de a intra într-un program de accelerare), primeau finanțare din partea fondului de investiții Eden Ventures, se mutau cu biroul în State. În 2014, alături de cofondatorii săi, Vladimir vindea UberVu către canadienii de la HootSuite (unul dintre cei mai mari furnizori globali de instrumente prin care companiile își pot administra prezența pe rețele sociale), devenind milionari.

”Nu m-am gândit niciodată că UberVu va fi Mona Lisa mea, că nu voi mai face nimic altceva chiar și după vânzare, că voi sta pe o plajă să beau mojito”, a spus Vladimir Oane în cadrul unui eveniment organizat de casa de avocatură DL Piper privind modalitate de relaționare între antreprenorii români și fondurile de investiții cu capital de risc (venture capital).

După achiziția UberVu, Vladimir a rămas în cadrul Hootsuite până în toamna lui 2017, lucrând ca director de produs. A renunțat la acest job și a revenit în țară. Era implicat în proiecte de mentorat pentru tinerii startupiști de la noi încă de acum câțiva ani, iar acum este membru în board-ul programului de pre-accelerare Innovation Labs.

Faza TechCrunch

După cum spuneam, Vladimir a vorbit recent în cadrul unui eveniment destinat antreprenorilor de la noi, dar și reprezentanților fondurilor de investiții și avocaților specializați în acest gen de tranzacții, despre învățăturile pe care le-a tras după intrarea fondului de investiție în business-ul său și despre modul în care ar trebui ca un antreprenor să relaționeze cu oamenii de VC.

”Conflictele vin din neînțelegeri”, spune el, precizând faptul că avea o imagine total greșită înainte de primul contact cu un VC.

”Mă uitam pe TechCrunch, la știrile de acolo și voiam să fim și noi printre firmele despre care scriau. Să primim și noi bani de la fonduri de investiții”, afirmă Vladimir.

Astfel, privind în urmă, Oane este convins că încercarea de a lua bani de la un fond de venture capital este abordată greșit de către antreprenori. Atât de ei, la acel moment, cât și de antreprenorii actuali.

”Încercăm să luăm bani de la VC din trei considerente majore: avem nevoie de ei, suntem mai buni decât alții, îi merităm. E greșit”, spune Vladimir Oane recunoscând faptul că a avut chiar el această abordare.

Parada startup-urilor

Trebuie să înțelegi că nu ești ca la un concurs de frumusețe, nu faci paradă prin fața investitorului cu startup-ul tău”, adaugă el, spunând că abordarea corectă a unui fondator de startup față de oamenii de investiții ar trebui să fie, mai degrabă, de tip rachetă: banii sunt un combustibil de care business-ul are nevoie pentru a se dezvolta.

De asemenea, Vladimir precizează faptul că pornise cu imaginea preconcepută privind transparența afișată de fondurile de venture capital. ”Mi se părea că puneam totul pe masă, iar ei aveau o problemă de transparență: câți bani alocă pentru fiecare startup, alături de cine investesc, la ce nivel sunt. Lucrurile nu mai stau așa în acest moment”.

În funcție de etapa de dezvoltare a startup-ului și de nevoia de finanțare pe care o are, Vladimir are câteva sfaturi privind detaliile pe care ar trebui să se axeze antreprenorii în momentul în care abordează un fond de venture capital.

În faza de seed (cel mult 2 milioane de dolari) – să arăți potențialul pe care îl are produsul/serviciul tău și să arăți ceva ce poți duce la bun sfârșit (modul în care prezinți contează – storytelling, problema/piața vizate). De asemenea, pune foarte mult accent pe echipă. ”Dacă nu ai o echipă unitară e destul de greu să ridici bani în faza de seed”, spune Vladimir.

Series A (între 2 și 15 milioane de dolari) – în această fază este important să-i arăți investitorului că ai retenție din partea clienților.

Series B (între 7 și 10 milioane de dolari) – arată că poți avea clienți mulți și că poți scala afacerea: focus pe metricii care arată achiziția.

Series C (sumele investite variază de la single digit la sute de milioane de dolari) – deja aici intră antreprenorii experimentați, cu business-uri dezvoltate. Se cer bani pentru a te extinde cât mai mult pe piață în fața competitorilor sau chiar pentru a-i achiziționa.

Mariaj

Sfatul lui Vladimir pentru fondatorii de startup este ca, indiferent dacă sunt în căutarea finanțării sau nu, să pună accent pe clienți, să le ofere cele mai bune produse sau servicii pentru a deveni principala lor opțiune. În plus, clienții mulțumiți pot aduce unul dintre cele mai importante beneficii, util și în relația cu potențialii investitori.

Reputația este cel mai de preț asset pe care îl poți avea ca fondator sau ca startup”, afirmă Vladimir. Acesta povestește despre faptul că mai primise oferte din partea altor investitori, oferte pe care le-a refuzat pentru că ar fi fost nevoit să renunțe la principiile sale.

”E important să ai etică. Am refuzat un deal mai bun pentru că oamenii îmi propuneau să-mi mint clienții, angajații și investitorii anteriori”, spune el.

În acest moment, Vladimir este convis de faptul că, dacă vrei să ai o relație bună și unitară între tine ca fondator de companie și investitori, iar parteneriatul să fie unul pe termen lung, este nevoie de încredere reciprocă.

Este ca într-o căsătorie, nu ca la un concurs de frumusețe”, precizează Vladimir Oane.



Citeste si