- 19 Septembrie 2021
Retailerul Bonami, cu prezență în România, extindere în Balcani și Baltice
Cu acest pas, compania aproape va dubla numărul de țări în care activează. Pe noile piețe, va oferi treptat toate serviciile sale, dar punând un accent puternic pe preferințele clienților locali. Compania dorește să fie unul dintre liderii online, pe segmentul său, în următorii 5 ani.
Decizia de extindere s-a reflectat în rezultatele anului 2020, care a fost unul de succes pentru Bonami, în ciuda complicațiilor cauzate de pandemie. „Am constatat că, în calitate de jucător online, care are și magazine fizice, nu numai că avem o serie de avantaje față de concurenții tradiționali, cu magazine mari, dar suntem, de asemenea, capabili să reproducem serviciile noastre pe alte piețe”, a comentat Pavel Vopařil, CEO Bonami. „ Am evaluat o serie de indicatori demografici și economici, starea industriei în țările țintă și nivelul concurenței. În același timp, a jucat un rol important și faptul că am crezut în aceste piețe.”, a mai adăugat el.
Printre altele, Bonami dorește să utilizeze potențialul Croației și Sloveniei în ceea ce privește utilizarea telefonului mobil. „În unele cazuri, este posibil ca oamenii să nu fie încă familiarizați să cumpere online, dar dorim să le oferim un serviciu care să facă această schimbare cât mai ușoară posibil. În plus, aceste piețe au crescut foarte rapid în ultimii ani și nu prezintă încă semne de încetinire. ” Letonia și Lituania, pe de altă parte, sunt țări dezvoltate, cu un nivel ridicat de conexiune la Internet și potențial ridicat în domeniul designului interior.
În fiecare țară va exista o echipă locală, care va ține cont de cerințele și preferințele tipice pieței respective, astfel încât va fi posibilă crearea unor servicii adaptate. Ca și pe piețele existente, Bonami va oferi serviciile sale unice și o selecție atentă a produselor. Inițial, vor exista aproximativ 40.000 de articole de mobilier pentru casă și mobilier mic, dar, treptat, gama va fi extinsă cu piese mai mari.
Deocamdată, toate cele patru piețe noi vor fi deservite de depozitul central din Praga, care a fost extins semnificativ anul acesta și are în prezent o capacitate de aproape 40.000 mp. Pentru produsele din stoc (peste 20.000 de articole), Bonami expediază în termen de cinci ore de la comandă și, în cooperare cu partenerii locali, livrează la o anumită adresă sau la punctele de livrare, în termen de trei zile. La fel ca și pe celelalte piețe, vor putea fi comandate produse, pentru care termenele de livrare sunt de ordinul săptămânilor.