Startup-ul Oveit, rundă de finanțare de tip SAFE pe Seedblink

Oveit, compania care a adus în România conceptul Live Stream Shopping, prin soluția tehnologică proprie - Streams.live, deschide o rundă de finanțare de tip SAFE pe platforma de equity crowdfunding, SeedBlink

UPDATE 21 ianuarie:

Detaliile listării Oveit pe SeedBlink pot fi accesate aici.

Oveit a fost fondat în 2015 cu scopul de a îmbunătăți modul în care brandurile oferă experiențe live clienților lor și servește acum peste 3000 de clienți pe 4 continente. Din 2019, Oveit s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, deschizând un birou în Austin, Texas, în urma unei finanțări. În cadrul Galei NO CASH, fost votat drept cel mai promițător start-up fintech al anului 2019, iar WTO, parte din ONU, le-a acordat titulatura de „world’s most disruptive startup” în cadrul unei competiții inovative tehnologice.

Suma targetată de Oveit pentru această rundă este de 500.000 EUR, dintre care 100.000 EUR este participarea unui grup de business angels, 200.000 EUR a revenit membrilor ELITE & CLASSIC și restul de 200.000 EUR sunt disponibili acum pentru investitorii privați înregistrați pe platformă. 



Compania își propune să atragă 400.000 de euro de la investitori privați interesați de tehnologie, dar și persoane particulare care dispun de capital pe care urmăresc să-l investească în startup-uri tehnologice cu potențial mare de creștere și scalare. 

Investiția curentă de tip SAFE (Simple Agreement for Future Equity), pe care compania vizează să o atragă, are un discount de 32% și reprezintă o oportunitate pentru investitorii individuali care pot participa cu tichete de o valoare minimă de 2.500 de euro. Campania de pe SeedBlink demarează pe 21 ianuarie și durează 30 de zile. 

”Capitalul ridicat în această rundă de finanțare, singura listare publică până la un eventual IPO, ne va ajuta să susținem creșterea accelerată de până acum și ne va consolida eforturile de atragere a unei investiții de tip Serie A, pe care o preconizăm spre finalul anului, la o valoare estimată între 3 și 5 milioane de dolari”, declară Mihai Drăgan, COO și co-fondator Oveit. 

Compania are ca obiectiv extinderea operațiunilor pe piața din Statele Unite, unde activează deja de 3 ani, în Austin, Texas, și deține un portofoliu solid de clienți. Cei doi fondatori invită acum investitorii români să contribuie la creșterea surprinzătoare generată de valul de oportunitate identificat în piață. Planurile Oveit în următorii 5 ani sunt ca Streams.live, soluția care aduce experiența cumpărăturilor offline în mediul digital, să devină o platformă lider în tehnologie și alegerea principală a retailerilor care vor să ofere o experiență inovatoare și interactivă pentru consumatori. 

“Urmărim Oveit de câțiva ani, fiind mereu uimiți de realizările celor doi fondatori. Am apreciat succesul lor de până în pandemie așa cum apreciem și noua linie de business Streams.live, cu care au planuri mari. Indiferent de volatilitatea vremurilor, o echipă de calitate se adaptează, inovează și găsește drumul către succes. Ne bucurăm să putem pune și noi umărul la acest parcurs”, declară Andrei Dudoiu, CEO SeedBlink.

Fondatorii au întrevăzut în pandemie un context favorabil pentru creșterea cumpărăturilor live interactive. Cererea a venit cu preponderență dinspre generațiile tinere - Gen Z și Millennials care preferă o interacțiune directă, personală și interactivă cu brandul atunci când cumpără online, apreciind experiențele aproape la fel de mult ca produsele pe care le cumpără. Este o schimbare a comportamentului de consum la nivel global.

”Este cea mai mare schimbare din comerț din ultimii 70 de ani. Amazon are 15 ani de activitate, cineva va fi lider și pe live stream shopping, iar noi vom fi printre ei, cu produsul Streams.Live. Ne bazăm pe o tehnologie stabilă și puternică. Avem în spate experiența solidă și rezultatele internaționale pe global tech cashless payments și punctele de distribuție din toate piețele strategice - SUA, Asia prin Japonia, Europa prin UK și Irlanda, și Africa prin Africa de Sud. Ne plasăm pe segmentul B2B, pe o piață globală de 250 miliarde de dolari în 2020, în creștere estimată până la 1 trilion de dolari în 2023,” continuă Mihai.

Piața de Live Stream Shopping are un potențial imens și este previzionată să ajungă de la 1 miliard de dolari în 2019 la 320 de miliarde de dolari în 2023, doar în Statele Unite, și la 474 de miliarde de dolari în China, oportunitate valorificată de fondatori.

Succesul acestei tehnologii are la bază interactivitatea dintre brand și consumator, aspect tot mai important în industria de retail. Comercianții online și retailerii se pot conecta mult mai ușor și autentic cu audiența lor, prin video-uri live online, oferindu-le posibilitatea să cumpere fără să părăsească sesiunea video. Fondatorii s-au bazat pe expertiza lor în plăți fără numerar și portofele digitale pentru a-și crea avantajul competitiv al platformei de live stream shopping.

După lansarea din octombrie, branduri mari ca Renault Group, L’Oreal, Vodafone și Medlife au început deja să adopte tehnologia Streams.live, dezvoltată de Oveit. Un exemplu elocvent este lansarea noului model Dacia din decembrie, prima inițiativă globală de vânzare de genul acesta, care a reușit să genereze o creștere extraordinară a vânzărilor de mașini prin stream-uri live.

“Aceste vânzări inițiale și parteneriatele pe care le-am dezvoltat au venit ca urmare a bazei noastre de peste 3.000 de clienți, din evenimentele precedente la care am implementat soluțiile de cashless payment și acces control. Ne vom continua parteneriatele strategice cu unele dintre cele mai importante branduri la nivel global, din media, telecomunicații, beauty și fashion, automotive și altele, pentru a-i ajuta să se conecteze cu audiențele lor prin experiențe live de ecommerce. Finanțarea de pe SeedBlink ne va ajuta să continuăm extinderea la nivel global și să lucrăm în continuare la definirea noii ere experiențiale în comerțul online”, încheie Mihai Drăgan.

Pre-pandemie, Oveit a generat deja venituri de peste 500.000 de dolari, iar pentru 2023, co-fondatorii previzionează o creștere de peste 11 milioane de dolari. Compania are o evaluare de 7 milioane de dolari.

Cei doi fondatori ai Oveit, Mihai Drăgan și Andrei Ștefan, și-au cules insight-urile care au dus la conturarea soluției Streams.live din businessul anterior, o platformă de retail omnichannel, pe care au vândut-o unei corporații din Germania, dar și din experiențele anterioare. Mihai Drăgan ajută companiile deja de 17 ani să-și îmbunătățească prezența online și să-și marketeze mai bine produsele, și a înființat prima companie la 25 de ani. Andrei Ștefan are o experiență de peste 15 ani în conducerea companiilor bazate pe tehnologie din mai multe industrii, lucrând atât cu startup-uri, cât și cu mari corporații.

În 2015 au înființat Oveit, care oferea soluții de software pentru experiențe live (control acces, ticketing sau analiză de date), când au decis să facă experiențe precum conferințe sau festivaluri live, pentru a permite accesul unui public mai larg. În 2017 au dezvoltat conceptul de cashless payments pentru evenimente și locații, fiind în top 4 companii din lume pe acest segment. Au început să-și extindă operațiunile la nivel internațional și în 2019, compania și-a mutat sediul în Austin, Texas, de unde au început să-și opereze platforma de management de servicii pentru evenimente, cashless payments și digital wallets pentru evenimente și locații de la nivel global. Până în prezent, au reușit să strângă finanțări de peste 850.000 de dolari, iar în 2019, Oveit a fost votat drept cel mai promițător start-up al anului 2019, în cadrul Galei NO CASH, iar WTO, parte din United Nations Organisation le-a acordat titulatura de “disruptive technology innovator.”



Citeste si