Review Allview X4 Soul Infinity N - Infinitul mai are de așteptat

Acesta este review-ul nostru pentru Allview X4 Soul Infinity N, dispozitivul mid-range cu asistent personal în limba română.

Allview încearcă de câțiva ani să ne demonstreze că nu e doar un importator de telefoane chinezești, ci pune efort în a le adapta pieței. Noua serie X4 Soul Infinity, care conține patru versiuni de terminale, a fost proiectată de Allview și are un asistent personal în limba română numit Avi.

Dispozitivul pe care l-am testat noi, Allview X4 Soul Infinity N se alătură telefoanelor L, S și Z, dintre care Infinity Z este cel mai puternic și are și cameră duală. Infinity N este un mid-range decent, dar cu plusuri și minusuri.

La nivelul designului avem un terminal cu format al ecranului 18:9, pe care l-am întâlnit la LG în primă fază anul acesta. Deși s-a lăudat că va avea un display edge to edge, Allview nu a ajuns tocmai acolo.

Pe partea frontală, dispozitivul are margini subțiri în lateral, dar le are, iar în partea de sus și jos dispozitivul păstrează o grosime accentuată. În partea superioară avem camera frontală, un LED și un difuzor, iar jos doar sigla Allview. Telefonul nu are niciun buton fizic, ci doar unele virtuale, cele standard din Android. În partea din spate camera principală e deasupra unui bliț. Sub ele găsim senzorul de amprentă.

Carcasa este realizată din sticlă. Am testat varianta Night Sky, care e un negru-albăstrui, ce-și schimbă culoarea în lumina Soarelui. E totuși un display care atrage foarte multe amprente pe spate și s-a zgâriat relativ ușor. Totuși, de apreciată calitatea materialelor și e un telefon care arată bine.

Ecranul dispozitivului are 5,7 inci și o rezoluție de 1440 x 720 de pixeli, adică HD+.

Luminozitatea ecranului e mare, culorile sunt foarte saturate, dar impresia mea a fost că nuanțele de alb sunt foarte prost puse în evidență la acest terminal. Telefonul are o nuanță gălbuie la ecran, ceea ce mi-a adus aminte de dispozitivele de acum 3 ani, deși calitatea la nivel de rezoluție e bună.

Procesorul este un Mediatel Cortex A53 Octa-Core, la 1,5 Ghz. Memoria RAM este de 4 GB, iar capacitatea de stocare este de 32 de GB, extensibili cu ajutorul unui card microSD. Singura problemă e că poți să adaugi un card de 128 de GB doar în modul Single SIM, pentru că slotul funcționează cu dublu rol.

Bateria are 3.000 de miliamperi și are o autonomie rezonabilă, mai ales că ecranul este doar HD+. Am folosit telefonul la intensitate medie și autonomia este de o zi jumătate. De dimineață până seară poți ajunge la aproximativ 30% din baterie.

Dar cel mai important e cum funcționează în viața reală un asemenea terminal. Nu am fost nemulțumit pentru browsing, aplicații, dar în interiorul unui joc lucrurile au stat destul de prost: imaginea mergea în frame-uri și performanța a fost dezamăgitoare. Mai slab decât la alte mid-range-uri.

Sistemul de operare este Android Nougat 7.0 puțin modificat de către Allview. E mult mai bine față de alte terminale, unde Allview introducea tot felul de teme grafice îngrozitoare.

Allview X4 Soul Infinity N - Asistentul AVI

Nu ai caracteristici speciale ale sistemului de operare, în afară de ceea ce se dorește a fi diferențiatorul acestui telefon: asistentul personal AVI. E primul asistent vocal în limba română și comparația evidentă este cu Siri sau cu Google Assistant.

AVI e un asistent personal care se activează cu ajutorul butonului virtual amplasat în centrul meniului inferior al ecranului. Dacă nu-l închizi, rămâne ca un pop-up în colțul ecranului, asemănător ecranelor de la Facebook Messenger. AVI are o voce feminină și poate răspunde la câteva comenzi simple, abia după ce ai apăsat butonul. Nu poți să activezi din greșeală asistentul cu vocea, pentru că nu are această funcție.

Momentan, e un software în continuă evoluție și merită să mai fie updatat. Am încercat să setez o alarmă, AVI mi-a confirmat acest lucru, dar în meniul telefonului alarma nu se regăsea. De asemenea, nici nu a sunat dimineață. În 90% din cazuri telefonul recunoaște comenzi destul de simple, precum “Sună-l pe Octavian” sau “Navighează la Iași”. Nu e la fel de inteligent ca Siri, nu are răspunsuri glumețe, ci pur și simplu face niște lucruri de bază. Așadar, apeluri, mesaje, camera foto sau navigație. Mai e mult de lucru la AVI, nu e un diferențiator important și ar avea nevoie să poată fi activat doar cu vocea, ca în cazurie când conduci mașina.

Un alt feature al telefonului este senzorul de amprentă de pe spate. Deși nu-mi place poziționarea acestuia, e ușor de folosit și reacționează excelent. Nicio plângere în această privință.

Camera foto are 16 megapixeli, iar cea frontală are 8 megapixeli. Deși ai avea poate așteptări mai mari, camera nu iese în evidență cu nimic. În lumină scăzută performanțele sunt ca și inexistente, iar ziua trebuie să te obișnuiești cu stabilizarea destul de slabă și cu focalizarea lentă.

Față de alte terminale, camera foto se declanșează ușor și imaginile sunt salvate rapid. E o aplicația standard de cameră de la Android, care, după ce am testat aplicația modificată de Huawei, arată ca un vecin sărac fără prea multe caracteristici.

Prețul este unul la același nivel cu piața: 1.400 de lei. Singurul amănunt e că dacă vrei varianta gri, o vei putea comanda doar de pe 10 noiembrie de pe site-ul allview.ro. La această dimensiune a ecranului, mai găsești Samsung Galaxy C7, Xiaomi Mi Max sau Sony Xperia XA Ultra. Dar nu am putea uita de Samsung Galaxy A5, Huawei P10 Lite sau chiar LG G4, un telefon vechi, dar încă foarte, foarte interesant.

Concluzia mea e că Allview X4 Soul Infinity N este o încercare bună a celor de la Allview pentru a-și consolida imaginea de producător, nu de importator. Principalul diferențiator e modest, asistentul personal AVI, iar ecranul are nuanțe mult prea gălbui și o saturație care-mi amintește de terminalele ieftine. E un smartphone care duce, totuși, și nu e de ignorat.

 



Citeste si