REVIEW Asus ZenBook 14 OLED - ultrabook cu tehnologii de smartphone

Asus Zenbook 14 OLED este un ultrabook modern care vine cu cele mai noi procesoare Intel cu AI și care are câteva tehnologii pe care le împrumută de la telefoanele mobile.

La nivel vizual, Zenbook 14 OLED este un laptop arătos. Nu cred că poate nega nimeni asta. În imagine este modelul albastru închis, însă există și o versiune silver. Îmi place foarte mult culoarea și accentele de pe capac. Arată bine, are un aspect business, însă nu-mi place că rămân amprente vizibile. De asemenea, este foarte ușor la 1,2 kilograme și subțire la 14,9 mm. 

Ecranul este OLED are o dimensiune de 14 inci, iar marginile negre sunt foarte mici. Tastele sunt mari, touchpad-ul la fel și ai și destule porturi. În esență, cam așa ar trebui să arate un ultrabook modern. 

Pe acest model avem o tastatură clasică de laptop, fără numpăd și cu butoane cu funcții speciale. În stilul Asus, pentru cei care duc lipsa unui numpad, acesta se poate activa pe touchpad pentru a introduce rapid date în Excel. Nu este pentru oricine, dar e acolo dacă e nevoie. 

Experiența de tastare este excelentă și am scris rapid, corect și fără probleme. Cursa tastei nu este extraordinară, dar satisfăcătoare. Singura plângere este amplasarea butonului de Delete lângă cel de Power. Deci e posibil să închizi laptop-ul atunci când vrei să apeși pe Delete sau invers. 

Acest model are și o cameră FHD și un senzor infraroșu pentru deblocarea Windows-ului. Și aici ar fi prima tehnologie împrumutată de la telefoane. Nu este primul laptop cu cameră FHD, însă împreuna cu Windows Hello, deblocarea este similară cu cea a unui iPhone. Nice. De asemenea, foarte utilă este și includerea acestui slider pentru blocarea camerei. În plus, sunt incluse și câteva software interesante pe cameră, dar despre ele vorbim puțin mai târziu.

La nivel de conectivitate, Zenbook 14 OLED stă destul de bine cu două porturi USB-C Thunderbolt 4, mufă de căști și microfon, port HDMI 2.1 și un port USB 3.2. Nu ai cititor de carduri, dar să zicem că acel caz este unul mai nișat. În cutie este inclus un încărcător de 65 de wați și o husă, ceea ce e drăguț. Se încarcă direct la USB-C și în 30 de minute ajunge cam la 50%. 

Asus face trecerea la ecrane OLED pe toate modelele de laptop-uri, iar Zenbook 14 nu face discordanță. Acest model poate fi cumpărat cu un ecran cu touchscreen sau fără. Cel pe care l-am testat eu nu este sensibil la atingere și are rată de refresh variabilă. 

Display-ul este unul de 14 inch, cum am zis cu un raport de aspect deja obișnuit de 16:10 și cu o rezoluție mare de 2880 pe 1800 de pixeli și cu o rată de refresh de 120 Hz. Aici apare a doua tehnologie de la telefoane - rata de refresh variabilă. Până acum pe laptop-uri alegea o rată de refresh și aia rămânea, indiferent de conținut. Acum, pe acest model, dar și pe altele care vor apărea anul acesta, display-ul va putea trece de la 60 la 120 Hz de exemplu, în funcție de conținut. 

Luminozitatea maximă este de 600 de niți și eu l-am folosi la birou cu lumina de afară în spate și nu am avut probleme. Există ceva reflexii, dar nu foarte deranjante. 

Culorile sunt excelente, contrastul este fantastic, timpul de răspuns este rapid și ecranele OLED emit mai puțină lumină albastră și eu sunt un adept al ecranelor OLED pe laptop-uri. Asus, la fel ca și alte companii, a implementat mai multe tehnologii care să prevină efectul de burn in. 

De exemplu, atunci când laptopul este inactiv pentru mai mult de 30 de minute, se activează screensaverul special conceput. Acest lucru reduce în mod semnificativ șansele de burn in prin faptul că se asigură că toți pixelii sunt iluminați și întunecați în mod egal, protejând astfel ecranul.

Display-ul este foarte bun pentru office, excelent pentru consum media și pentru gaming. Apropo de consum media, acest laptop are un set de difuzoare extrem de impresionant. În primul rând, volumul este foarte ridicat și nici calitatea sunetului nu este rea. Noul Zenbook 14 se mândrește cu două difuzoare Super-linear. În comparație cu difuzoarele liniare obișnuite, cele Super-lineare măresc amplitudinea diafragmei cu 50%, ceea ce rezultă  o creștere de 2,25 ori a volumului. Hai să vedem o comparație scurtă cu Macbook Pro 14. 

Webcam și microfon cu AI

Publicul țintă pentru acest laptop este format din manageri, oameni de business și cei care lucrează remote și au nevoie de o cameră web și de un microfon de calitate. Asus vine cu funcții noi pe ambele direcții. 

Pe partea de webcam trebuie menționat în primul rând că vorbim de una de rezoluție FHD. După mulți ani de camere 720p, laptop-urile trec la 1080p. O chestie mișto, dar nu neapărat nouă este autoframe și cu această funcție tu vei fi mereu în cadru indiferent dacă te lași în scaun, dacă te apleci pe laptop. Mi se pare cool, ca și cum ai propriul tău cameraman. Recunosc m-am simțit puțin ca în serialul The Office. 

Ai funcție de blur în fundal, însă de data aceasta este unul mai de calitate, mai aproapiat de ceea ce vezi la modul portret al telefoanelor. Există și un mod eye contact prin care software-ul face în așa fel încât ochii tăi să se uite în cameră. Mai poți să fii decupat din fundal și să adaugi un plus de lumină în filmare.  Funcții utile care sunt puse în mișcare în special de noile nuclee NPU ce sunt incluse pe acest procesor.

Și pe partea de sunet sunt noutăți și vine cu un microfon care poate elimina zgomotul de fundal și lasă doar vocea să iasă, dar aceeași tehnologie de filtrare se poate aplica și pe difuzoare și dacă un coleg are un mediu zgomotos tu poți să-i auzi doar vocea. Hăi să vedem și un test rapid. Scuzați ecoul, nu este de la laptop, ci de la încăpere.

Marea noutate a Intel și AMD pentru anul acesta cu procesoarele lor este faptul că introduc nuclee NPU pentru procese de inteligență artificială - blur în fundal, generare imagini etc. 

Performanță - Asus Zenbook 14 OLED (2024)

Acest laptop poate fi echipat cu procesor Intel Core Ultra 9 185H, Ultra 7 155H și Ultra 5 125H. Toate au procesor grafic integrat și RAM până la 32 GB, iar stocarea ajunge până la 1 TB. Modelul testat de mine este de mijloc cu Intel Core Ultra 7 155H, 16 GB RAM și un SSD 1 TB. 

Ca performanță te poți aștepta de la acest model să facă tot ce ai nevoie pentru treaba de birou. Și asta am făcut și nu am avut nicio problemă cu browsing, texte, clipuri video. Pentru că are o placă video integrată Intel Arc poți face și editare video și foto simplă și să te joci niște jocuri indie. 

Cât l-am folosit drept PC pentru muncă nu am avut probleme sau poticniri, ci doar momente în care ventilatoarele se învărteau fără un motiv anume - eram doar în Chrome. Autonomia este satisfăcătoare per total cu 4-5 ore de funcționare în modul performance și cu 7-8 ore în modul balanced, cu luminozitatea la 50% și Wi-Fi activat. 

Asus Zenbook 14 OLED cu Intel Core Ultra 7 oferă un balans bun între performanță, autonomie, portabilitate și design. Pentru un angajat într-o companie care are nevoie de un laptop pentru sarcini de birou și este foarte mobil mi se pare foarte bun. Pe de altă parte, lipsa unei plăci video dedicate te limitează în activitățile pe care le poți face cu acesta.

În acest moment, eu sunt curios și entuziasmat de posibilitățile pe care le oferă laptop-urile cu două ecrane, de exemplu. După modelul Lenovo testat anul trecut, acum vreau să vad ce oferă și Asus Zenbook Duo, de care v-am spus într-un video anterior, când am avut o mică sesiune de hands on. Acum astfel de laptop-uri obișnuite mi se pare ușor plictisitoare. 



Citeste si