- 28 Iunie 2017
HTC U11 ne arată că HTC încă știe să facă telefoane excelente [REVIEW]
HTC nu o duce extraordinar de bine pe piața smartphone-urilor, cu toate că este compania care a scos primul telefon cu Android și care a avut numeroase premiere în industrie. Taiwanezii speră ca HTC U11 să schimbe această situație, oferind un design lucios, specificații de top și o funcție inedită.
Să începem cu începutul. HTC U11 vine cu un design premium, din sticlă menită să imite luciul apei. Telefonul este robust, dar și destul de dificil de manevrat cu o singură mână, marginile care înconjoară ecranul fiind mari, mai ales dacă e să comparăm smartphone-ul cu LG G6 sau Samsung Galaxy S8. Cei de la HTC au eliminat mufa jack, dar au adăugat rezistența la apă și praf, ceea ce este un plus.
Performanțe și autonomie pentru HTC U11Trecem de la design la performanțe. Sub ecranul luminos și colorat de 5,5 inch cu rezoluție QHD se ascund un procesor Snapdragon 835 și 6GB de memorie RAM. Performanțele sunt excelente, exact cum ne-am fi așteptat să fie, iar HTC U11 este unul dintre cele mai puternice telefoane de pe piață. Interfața curată, apropiată de cea originală creată de Google, contribuie și ea la viteza de reacție.
Bateria de 3.000 de mAh face față unei zile de folosire, dar nu mai mult. Cei care utilizează foarte des smartphone-urile pe parcursul unei zile s-ar putea chiar să nu ajungă cu HTC U11 până seara.
Să trecem un pic la camerele foto. HTC U11 are o cameră foto principală de 12MP cu diafragmă F/1.7 și stabilizare optică a imaginii. Este una dintre cele mai bune camere văzute pe un telefon, poate chiar cea mai bună dacă este să ne luăm după testele celor de DxOMark. Focalizează rapid, fotografiază și mai rapid și scoate imagini folosibile chiar și pe întuneric. La capitolul acesta, cei de la HTC au dat lovitura.
Camera se descurcă foarte bine și la filmare, stabilizarea optică observându-se imediat. HTC a fost printre primele companii care au introdus stabilizare pe un smartphone și nu și-au pierdut ”magia” în acest sens. Un alt lucru care merită menționat în cazul filmării este focalizarea în funcție de sursa sunetului. Este o funcție destul de interesantă, dar pe care nu am testat-o foarte mult, preferând să focalizez manual subiectul filmat.
Camera frontală, cea pentru selfie-uri, are 16MP și se descurcă bine. Pe modelul HTC 10, taiwanezii introduseseră o cameră frontală cu stabilizare optică și mi-a părut rău să văd că această funcție a dispărut de pe HTC U11. Uneori, atunci când lumina nu este perfectă, selfie-urile ies mișcate, lucru care nu s-ar fi întâmplat în cazul unei lentile cu stabilizare.
Sonorizarea HTC U11 este absolut excepțională. Difuzoarele stereo implementate de taiwanezi scot un sunet foarte puternic și clar, iar căștile incluse în pachet beneficiază de reducere activă a zgomotului de fundal. Chiar dacă au renunțat la jack, cei de la HTC au vrut să se asigure că cei care vor să-și folosească propriile căști la HTC U11 pot face asta, iar cutia include și un adaptor USB-C - Jack.
HTC U11 iese în evidență cu o funcție inedită, una pe care nu am mai văzut-o la alte smartphone-uri. Este primul telefon care reacționează la strângerea în mână. Poți strânge telefonul pentru a face poze, pentru a lansa o aplicație anume, pentru a face o captură de ecran, pentru a începe înregistrarea de voce. Funcția este simpatică și utilă și te obișnuiești destul de repede cu ea. În plus, o poți personaliza rapid, din meniul de setări, și poți atribui o acțiune diferită pentru strângerea scurtă și pentru strângerea lungă.
În concluzie, HTC U11 este un telefon care ne-a plăcut din multe puncte de vedere. Este, cu siguranță, cel mai bun smartphone lansat de HTC până acum, dar la capitolul design pierde în fața telefoanelor lansate de Samsung și LG anul acesta. Cu o cameră de invidiat și performanțe excelente, dar și cu o funcție cu adevărat inedită, rămâne, totuși, unul dintre cele mai bune telefoane de anul acesta, unul pe care îl recomandăm celor care își doresc un telefon bun din toate punctele de vedere, dar mai apropiat de formatul clasic de smartphone.
Puncte Pro HTC U11 | Puncte Contra HTC U11 |
- Performanțe de top, fără cusur | - Autonomie modestă |
- Cameră foto excepțională | - Carcasa e magnet pentru amprente |
- Rezistență la apă și praf | - Margini mari ale ecranului |
- Sunet foarte bun | |
- Funcția Edge Sense e utilă |