REVIEW HUAWEI MateBook 14s: Laptop superb cu ”accesorii” pe măsură

HUAWEI MateBook 14s este cel mai nou laptop lansat de Huawei pe piața din România. Este un device construit, în egală măsură, pentru productivitate și multimedia, iar în rândurile de mai jos poți afla toate detaliile despre el, în review-ul nostru.

Tot în acest articol vorbim și despre smartphone-ul Nova 9 și căștile FreeBuds Lipstick care, împreună, formează un ecosistem remarcabil.

Review HUAWEI MateBook 14s 

Huawei are un succes extraordinar pe piața de laptopuri, în ciuda faptului că nu e o companie ”cu tradiție” în acest sens. La nivel global, în ultimele 9 luni, laptopurile MateBook au înregistrat o creștere cu 27% față de aceeași perioadă a anului trecut. În România, creșterea înregistrată a fost de 150%, o cifră absolut impresionantă. 

HUAWEI MateBook 14s are toate ”ingredientele” pentru a contribui la succesul Huawei pe piața de laptopuri, aducând un mix bun de specificații impresionante și design atrăgător. 

Design

Din punct de vedere al designului, noul HUAWEI MateBook 14s se remarcă imediat prin culoarea sa deosebită. Huawei numește această nuanță de verde ”spruce green”, un verde rece și elegant.

Laptopul e unul compact, ușor de cărat într-un ghiozdan, pentru diminețile când biroul de acasă devine neatrăgător și ai nevoie să schimbi atmosfera și decizi să lucrezi dintr-o cafenea. Cântărește circa 1,43Kg și are o grosime de numai 16,7mm, iar materialele folosite sunt premium și finisajele sunt fără cusur. 

La deschiderea capacului observăm display-ul de 14,2 inch cu margini foarte subțiri, camera web situată deasupra acestuia (la generația anterioară aceasta era poziționată într-un buton din tastatură - lucru care deși ajuta la privacy nu oferea cele mai bune rezultate în ceea ce privește unghiul de filmare), tastatura mare și trackpad-ul generos. 

Când vine vorba despre porturi, MateBook 14s este mai mult decât dotat - are cam tot ce ți-ai putea dori de la un laptop pentru productivitate și nu vei avea nevoie de un dongle sau de alte artificii. Astfel, laptopul e dotat cu două porturi USB-C, un port USB 3.2, un port jack și unul HDMI. Singurul care lipsește este portul pentru cablu de rețea, dar MateBook 14s compensează cu o conectivitate WiFi 6 care oferă cele mai bune viteze de internet. 

Încărcătorul are mici dimensiuni, dar putere mare. Încarcă laptopul rapid la 90W, dar îți încarcă și celelalte gadgeturi Huawei la fel de rapid - smartphone-uri sau tabletă. Astfel, nu va trebui să iei alt charger cu tine când ești în deplasare - unul e de ajuns. 

Per total, din punct de vedere al designului, nu am nimic de reproșat. MateBook 14s impresionează prin minimalism și eleganță, oferind în același timp portabilitate și conectivitate crescută. 

Display și sunet

Display-ul este una dintre caracteristicile-vedetă ale HUAWEI MateBook 14s. Vorbim despre un ecran de 14,2 inch cu format 3:2 și rezoluție 2,5K, adică 2520x1680. Este un display excelent, ce se remarcă prin luminozitate crescută (până la 400 nits), contrast ridicat (1500:1) și 100% sRGB. 

Ecranul lui MateBook 14s este de tip touchscreen, lucru care facilitează anumite interacțiuni și care este deosebit de util în contextul utilizării unui smartphone Huawei conectat prin HUAWEI Share, dar vine și cu o frecvență de până la 90Hz, pentru un plus de viteză percepută. 

Sunt un mare fan al formatului 3:2 adoptat de Huawei pentru laptopurile sale - e perfect pentru productivitate, oferind mai mult spațiu pentru documente, chiar și pentru programele de editare foto/video. 

Per total, display-ul este absolut superb - luminozitatea și contrastul mari îl fac ușor de folosit chiar și pe o terasă deschisă într-o zi însorită, iar rata de refresh de 90Hz îl face bun și pentru sesiunile ocazionale de gaming. Iar pentru zilele cu multă muncă, laptopul beneficiază de certificarea TUV Rheinland Low Blue Light, și garantează o experiență mai puțin obositoare pentru ochi. 

La capitolul sonorizare, noul MateBook se remarcă prin 4 difuzoare - două tweetere și două woofere - și oferă sunet clar, bass suficient de puternic, dar și un efect de surround perfect pentru serile în care vrei să te relaxezi în pat în fața unui film. 

Iar pentru apelurile video - pe lângă camera HD poziționată convenabil deasupra ecranului - MateBook 14s aduce și un setup cu patru microfoane. Sunetul captat este foarte clar, iar laptopul are și o tehnologie de reducere a zgomotului de fundal și a ecoului, folosind AI pentru a-ți îmbunătăți vocea chiar și când te afli în spații aglomerate și gălăgioase. 

Tastatură și trackpad

Înainte de a vorbi despre performanțe și restul specificațiilor, trebuie să trecem în revistă și câteva mențiuni despre tastatură și trackpad. 

Tastatura a fost modificată față de generația de anul trecut și oferă acum o cursă mai lungă la apăsarea tastelor. E o senzație foarte plăcută care te face să nu vrei să te oprești din scris, degetele săltând cu ușurință de pe o tastă pe alta. 

Trackpadul este și el foarte bun, permițând utilizarea zilnică fără nevoia unui mouse dedicat, iar sub el se ascunde și un cip NFC. 

Apropo de lucruri ”ascunse” - la fel ca la alte laptopuri produse de Huawei, MateBook 14s vine și cu senzor de amprente integrat sub butonul de power, pentru o pornire mai rapidă și o logare instantă la contul de utilizator. 

Performanțe și autonomie

La acest capitol întâlnim cel mai mare upgrade față de generația anterioară. MateBook 14s testat de noi vine cu procesor Intel Core i5 11300-H și grafică Intel Iris Xe. Alături de cei 16GB memorie RAM și de stocarea de tip NVMe SSD de 512GB, HUAWEI MateBook 14s e un laptop extraordinar atât pentru productivitate cât și pentru distracție. 

Pentru a ”traduce” rapid specificațiile de mai sus, pot spune că MateBook 14s se mișcă excelent în orice ține de munca de birou obișnuită și redă fără niciun fel de probleme filme 4K. Dar nu doar atât poate face noul MateBook cu această configurație. Procesorul și placa grafică pot duce fără probleme și editarea foto la rezoluții destul de mari, dar laptopul poate fi folosit și pentru editare video full HD de bază. 

Dacă vrei să faci pauză și să joci un joc mai puțin pretențios, o poți face probleme și te vei bucura și de ecranul cu rată de refresh de 90Hz. 

Asta nu înseamnă că MateBook 14s este un laptop de gaming sau unul pentru editare video - doar că este un device pe care te poți baza ocazional și pentru astfel de sarcini. 

La capitolul autonomie, MateBook 14s stă, din nou, foarte bine. Pe ”hârtie” rezistă la circa 11 ore de muncă în Office și la 13 ore de redare video. În urma testelor noastre, am descoperit că aceste cifre nu sunt deloc departe de realitate. MateBook 14s e un laptop care rezistă unei zile întregi de muncă chiar dacă ți-ai uitat încărcătorul acasă. 

Apoi, legat de încărcător - am zis deja că este mic și că încarcă la 90W. Ce nu am specificat, însă, este cât de repede încarcă noul MateBook 14s. Cu 15 minute la priză obții circa 3 ore de productivitate, ca să-ți poți continua munca chiar și atunci când eșit pe fugă. 

Per total, specificațiile lui MateBook 14s sunt mai mult decât echilibrate. Laptopul este optimizat pentru munca de birou, dar oferă suficientă putere și pentru alte sarcini - fie ele legate de muncă sau de divertisment. 

Huawei Multi-Screen Collaboration 

Cu funcțiile Huawei Share și Huawei Multi-Screen Collaboration, smartphone-ul tău Huawei și laptopul MateBook 14s comunică între ele direct, iar transferul de fișiere se face instant prin drag-and-drop - pur și simplu tragi ceva dintr-o fereastră în alta și asta a fost. Mai mult, Huawei a adăugat recent și o funcție care îți permite să faci multitasking cu aplicațiile de smartphone pe laptop - mai exact, poți avea deschise concomitent mai multe ecrane, fiecare cu aplicația lui. E o funcție pe care nu o vei mai găsi pe niciun alt laptop de la alți producători. Mai mult, îți poți sincroniza fotografiile de pe toate dispozitivele în cloud și poți avea acces în timp real la întreaga ta galerie, indiferent de device-ul Huawei pe care îl folosești.

Apoi, dacă ai o tabletă MatePad, o poți transforma rapid în ecran secundar, mulțumită acelorași funcții - astfel, poți face multitasking pe două ecrane chiar și atunci când nu ai un monitor la îndemână. 

Sunt funcții foarte utile pentru cei foarte conectați și cei care vor să folosească la maximum ecosistemul Huawei. 

Apoi, mai merită menționat faptul că laptopul detectează automat unele periferice Huawei aflate în apropiere, pentru a-ți permite să îți conectezi căștile FreeBuds Lipstick cu mai multă ușurință, de exemplu. 

Preț și disponibilitate 

Laptopul HUAWEI MateBook 14s în configurația testată de noi are un preț de circa 6.500 de lei. Nu e un laptop ieftin, dar are și numeroase funcționalități și specficații premium. Totuși, dacă îl achiziționezi în această perioadă, vei primi ca bonus o boxă HUAWEI Sound, un mouse bluetooth, un ghiozdan, dar și un an de extragaranție - toate gratuite la achiziționarea noului MateBook 14s. 

Review HUAWEI Nova 9

Despre HUAWEI Nova 9 am mai vorbit, dar merită să reamintim despre acest ”flagship pentru tineri”, având în vedere că face echipă bună cu noul HUAWEI MateBook 14s. 

Cu HUAWEI nova 9, Huawei atacă segmentul mid-range premium. E un smartphone surprinzător, atrăgător, cu specificații bune.

Design

Nova 9 respectă noua filosofie de design a Huawei. Acesta este foarte subțire, ușor și bine echilibrat. Se simte perfect în mână când îl scoți din cutie, iar marginile sale rotunjite pe toate laturile îi dau o notă aparte.

La prima vedere se remarcă display-ul generos cu margini foarte subțiri și cu un notch de tip lacrimă. Apoi, pe spate, observăm imediat camera foto, care pare să ne privească înapoi. Îmi place textura sticlei, dar și modul în care logo-ul nova iese în evidență.

Culoarea albastră deosebită, cu irizații multicolore îl face foarte atrăgător pentru tineri iar designul, per total, este unul fresh. 

Display

Display-ul e absolut superb și e construit la cele mai înalte standarde de calitate. Ecranul de tip OLED e de 6,57 inch și are rezoluție full HD+. Este făcut special pentru distracție, iar frecvența maximă de 120Hz îl face perfect pentru sesiunile de jocuri.

Se vede excepțional și e foarte responsiv. E un display de flagship, nu de midrange și la acest capitol se poate lua la trântă cu vârfurile de gamă ale concurenței.

Performanțe și autonomie

Sub ecran există un procesor Snapdragon 778 4G - Huawei a reușit să cadă la înțelege cu cei de la Qualcomm și au permisiunea de a le folosi procesoarele, iar rezultatele sunt decente. Compania susține că a optimizat procesorul pentru a funcționa mai bine cu EMUI 12 și, alături de cei 8GB memorie RAM, performanțele oferite sunt bune. 

L-am testat în câteva jocuri, în aplicații, în multitasking - experiența este una fluidă, chiar dacă nu se apropie de vitezele oferite de procesoarele Kirin realizate de Huawei.

Bateria de 4.300 mAh ține mai mult de o zi întreagă, mai ales dacă nu ești un heavy-user. Un plus este încărcarea rapidă la 66W care încarcă smartphone-ul la 100% în numai 38 de minute. Bineînțeles, aici devine util încărcătorul de la MateBook 14s, capabil să ofere aceleași performanțe ca cel al smartphone-ului. 

Camere foto

HUAWEI nova 9 se remarcă la capitolul foto-video. Merită menționat faptul că acesta împrumută senzorul principal de pe HUAWEI Mate 40 Pro, telefon care ocupă locul 6 în clasamentul celor de la dxomark.com.

Așadar, camera de pe spate este formată dintr-un senzor de 50MP cu F/1,9 stabilizat electronic, un senzor de 8MP cu lentilă ultrawide și F/2,2, un senzor de 2MP cu lentilă macro și F/2,4 și un senzor de profunzime de 2MP. Camera principală scoate fotografii absolut excelente în orice mediu, iar cea ultrawide te ajută să surprinzi peisaje excelente. 

Camera macro e utilă când vrei să surprinzi viața de mai aproape, iar telefonul oferă și zoom digital cu o calitate decentă, mulțumită celor 50 de MP care permit crop fără pierderea calității.

Camera de selfie este de 32MP și se descurcă și ea foarte bine, beneficiind și ea de stabilizare electronică. E un smartphone gândit special și pentru vloggeri, oferind posibilitatea de a filma 4K atât cu camera frontală cât și cu cea principală, dar poți să filmezi și cu două camere simultan sau alternativ. De exemplu, poți începe un vlog filmându-te pe tine și poți trece instant, fără să oprești filmarea, la camera din spate, pentru a arăta spectatorilor despre ce vorbești. Sau poți filma simultan cu camera frontală și cea principală, sau cu cea principală și cea wide. E o funcție care îmi place și care cu siguranță va prinde în special la publicul tânăr.

Preț și concluzie

Per total, HUAWEI nova 9 e un strong-contender pe segmentul mid-range premium.Se remarcă la capitolul foto-video, dar și prin display-ul său impecabil și are un design foarte atrăgător. Are un preț de 2.500 de lei și este un companion perfect pentru MateBook 14s, conectându-se cu ușurință la acesta prin Huawei Share și poate fi controlat prin Multi-Screen Collaboration.

Review HUAWEI FreeBuds Lipstick

HUAWEI FreeBuds Lipstick sunt cele mai noi căști TrueWireless de la Huawei și sunt gândite special pentru doamne și domnișoare. 

Design

Acest capitol este cel mai important când vorbim despre HUAWEI FreeBuds Lipstick. După cum le zice numele, aceste căști sunt gândite să arate ca un ruj - unul dintre obiectele cele mai întâlnite în poșetele femeilor. 

Carcasa este premium, neagră și lucioasă și are un aspect deosebit, iar căștile sunt roșii și sar imediat în evidență atunci când ridicăm capacul. 

Este o formă inedită, iar noile FreeBuds Lipstick sunt concepute pentru a fi cadoul perfect în această perioadă a sărbătorilor. 

Căștile în sine sunt incredibil de comode și au intrat perfect în urechi. Am constatat că stau foarte fixe - pot alerga cu ele, am și adormit cu ele în urechi și când m-am trezit încă le aveam prinse. 

Funcții și autonomie

Procesul de pairing e foarte simplu - le deschizi și, dacă ai aplicația Huawei AI Life instalată pe smartphone îți va apărea un pop-up pe ecran să le conectezi. La fel, dacă ai un MateBook 14s, vei fi notificat că ele sunt disponibile pentru pairing. 

Când le pui în ureche, o voce te va saluta și poți începe să controlezi muzica direct prin atingeri. Din aplicația AI Life poți să alegi cum vrei să reacționeze căștile la tap dublu sau la atingere prelungă și volumul îl controlezi prin swipe-uri sus sau jos. 

Căștile FreeBuds Lipstick se pot conecta simultan la două dispozitive. Poți asculta muzică pe laptop-ul MateBook 14s, iar muzica se va opri dacă primești un apel pe smartphone-ul Nova 9 și îl vei putea prelua instant.

Cei de la Huawei au reușit să diminueze și delay-ul de sunet - căștile FreeBuds Lipstick garantează un delay de numai 150 ms pe dispozitivele cu EMUI, ceea ce le face foarte bune și pentru sesiuni de gaming.

Autonomia fără funcția de ANC activată este de circa 4 ore pentru căști, iar cutia le duce la un total de 24 de ore de ascultare. Cu ANC activat, autonomia scade la circa 2,5 ore și cea totală undeva spre 20.

Din aplicația AI Life vei putea face setările ce țin de Active Noise Cancelling și e timpul să trecem la capitolul sunet.

Sunet și ANC

Sunetul e bun. E foarte bun. E clar, e detaliat, e echilibrat. Volumul e mai mult decât suficient și bass-ul se simte destul de bine, chiar dacă nu e neapărat punctul forte al acestor căști. E complicat să faci căști open fit la care să bubuie bass-ul.

Dar la fel de complicat e și să faci căști open fit cu ANC și totuși HUAWEI a reușit asta.

Am testat căștile în mai multe medii zgomotoase și, mulțumită funcție AEM (Active Ear Matching) și a microfoanelor incorporate care ascultă ce se întâmplă în jur, pot spune că FreeBuds Lipstick anulează cu succes mare parte din zgomotele obișnuite - hărmălaia de birou, traficul de pe stradă, chiar și vuietul metroului.

Nivelul de anulare a zgomotului nu este la fel de pronunțat ca la căștile de tip in-ear, dar e impresionant ce au reușit să facă cei de la Huawei cu un model deschis.

Că tot am menționat microfoanele, în apeluri am fost auzit foarte clar, chiar și în condiții de vânt destul de puternic, mulțumită tehnologiilor de anulare a zgomotului de fundal integrate de Huawei.

Preț și concluzie

Căștile HUAWEI FreeBuds Lipstick sunt disponibile la un preț special de 1099 de lei. Nu sunt ieftine, dar nici nu au un competitor care să ofere același feeling și același design cu adevărat deosebit. În plus, completează foarte bine ecosistemul format din laptopul MateBook 14s și de smartphone-ul Nova 9. 



Citeste si