- 18 Septembrie 2020
REVIEW LG Velvet 5G - un telefon surprinzător
După cum ziceam, pentru mine LG a cam dispărut de pe radarul meu în materie de telefoane, însă compania pare să treacă printr-o perioadă bună și una creativă. A venit cu o propunere interesantă pentru categoria de telefon pliabil (carcasa cu al doilea ecran), dar și cu LG Wing (un telefon cu ecran glisant).
Nu vorbim de primele două aici, ci de LG Velvet, un telefon convențional ce are un raport calitate-preț bun.
DesignÎnainte să ajungem la asta să vedem cum stă telefonul la capitolul design. Primul lucru pe care o să-l observi atunci când îl scoți din cutie este că ansamblul foto nu este ieșit în relief. În lumea în care avem telefoane ca Note 20 Ultra sau S20 Ultra cu camere ieșite mult în evidență. Aici avem doar trei senzori foto, iar doi dintre ei se află sub sticla de pe spate, iar a treia cameră iese foarte puțin în afara carcasei.
Mai departe, avem de-a face cu un telefon modern cu marginile ecranului rotunjite, un ecran cu notch în formă de lacrimă, două difuzoare, mufă pentru căști, încărcare prin USB-C și un buton pentru asistentul Google.
Structura este din aluminiu, iar pe spate și pe față avem sticlă Gorilla Glass. Telefonul este rezistent la apă și praf și cântărește 180 de grame și are o grosime de 7,9 mm. Este un telefon foarte bine făcut și nu prea am ce-i reproșa la acest aspect decât faptul că mi s-a părut cam ascuțit la margini. Nu e nimic grav, dar nu este la fel de plăcut de ținut în mână ca alte telefoane.
Ecranul este unul mare și frumos, însă cu margini negre puțin cam mari pentru 2020. Avem un ecran P-OLED de 6,8 inci și cu o rezoluție FHD+, iar rata de refresh este una standard de 60 Hz. Ar fi fost ideal o rată de refresh mai mare, dar nu a fost să fie.
Performanță + utilizare - LG Velvet 5GLa nivel de specificații stăm destul de bine cu un procesor Snapdragon 765G, 6 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare (există o variantă și cu 8 GB RAM). Bateria este de 4300 mAh, se poate încărca destul de rapid pe fir la 25 de wați sau wireless la 9 wați și un senzor de amprentă este ascuns sub display. Telefonul este Dual-SIM hibrid și poți folosi o cartelă și microSD sau două cartele. Este și 5G deci este setat și pentru viitor.
Mi-am mutat activitatea zilnică pe el și nu am întâmpinat probleme de funcționare. Totul rulează foarte bine, iar asta datorită faptului că procesorul Snapdragon 765G este suficient de puternic pentru aplicațiile și jocurile din Google Play Store.
Poți juca Call of Duty mobile fără probleme pe setări grafice very high și cu frame rate very high. În ceea ce privește testele sintetice, conform GeekBench am obținut între 500 și 600 de puncte pe single core și 1700 și 1900 pe multicore. Deci nu ar trebui să te îngrijorezi la acest capitol.
Software-ul este unul destul de curat, Android 10 cu minime modificări la nivel de aspect. Ai ceva bloatware preinstalat, însă nu mi s-a părut ceva deranjant. Poți să navighezi prin gesturi, poți personaliza anumite aspecte, iar deblocarea se face cu senzorul de amprentă, însă nu este unul extraordinar deoarece durează mai mult până îți deschide telefonul.
Autonomia este una destul de bună și procesorul este unul eficient. Poți folosi lejer telefonul o zi sau o zi și jumătate. Mi-ar fi plăcut să aibă o încărcare mai rapidă, dar măcar se încarcă wireless.
Ecranul este suficient de mare pentru vizionare de filme sau jocuri, iar sunetul e unul destul de bun, mai ales că vorbim de două difuzoare stereo. Telefonul are și o tehnologie numită LG 3D Sound Engine care crește calitatea sunetului, se aude mai plin cu această funcție activată decât cel fără.
Tot la nivel audio, LG a venit cu câte lucruri în plus, iar recorderul are mai multe moduri de înregistrare: ASMR (sensibilitatea microfonului este crescută), concert (pentru spațiile gălăgioase) și un mod custom unde poți calibra cum vrei tu microfonul. O adiție interesantă pentru cei care folosesc acest instrument des. Tot aici trebuie menționat că pe video putem alege metoda de înregistrare audio (basic, ASMR sau voice bokeh). Primele două sunt ușor de înțeles, iar voice bokeh este o metodă prin care se elimină zgomotul ambiental și microfonul captează doar vocea vorbitorului. Funcționează destul de bine și elimină o parte din zgomot.
Camere fotoPentru fotografii și clipuri video avem la dispoziție un senzor principal de 48 MP f/1.8, un ultrawide de 8 MP f/2.2 120 de grade și un senzor pentru detectarea profunzimii de câmp de 5 MP. Deci fără telefoto.Bineînțeles, poți face zoom digital, dar nu este recomandat. Cu senzorul principal poți filma 4K la 30 fps sau FHD la 30 sau 60 fps. Camera de selfie este de 16 MP f/1.9 și poate filma FHD la 30 fps.
Fotografiile realizate de senzoruld e 48 MP ies de 12 MP prin gruparea pixelilor ceea ce înseamnă un nivel de detaliu mai mare pe timpul zilei și o sensibilitate mai mare în fotografiile de noapte. Pozele făcute pe zi sunt ok, dar puțin prea clare pentru gustul meu (se aplică un sharpness artificial).
Fotografiile ultra wide sunt ceva mai ok la acest capitol, însă sunt prea soft la colțuri, iar pe timp de seara ultra wide-ul nu prea merge folosit deoarece rezultatele sunt destul de slabe. Fotografiile portret sunt ceva mai bune și LG are diferite tipuri de simulare a blur-urlui, mie nu-mi place niciuna, ci doar cea clasică.
La capitolul fotografie de noapte, LG Velvet îți dă posibilitatea să alegi cât de iluminată să fie imaginea, poate vrei un look mai dark sau unul mult mai luminos. Pe partea video lucrurile stau ok în lumină bună și stabilizarea e una destul de competentă. Există și un mod ultra steady care ar trebui folosit doar în lumină foarte bună.
Ca să închid, telefonul nu o să te dea pe spate cu fotografiile realizate (exemple aici), însă nici nu o să te dezamăgească.
Puncte pro
- Performanță + 5G la preț bun
- Design premium
- Funcții audio interesante
- încărcare wireless
Puncte contra
- Încărcare doar la 25 de wați
- Poate fi ascuțit pe margini
- Rată de refresh de doar 60 Hz
Per total, LG Velvet m-a surprins. Pe de o parte nu aveam așteptări prea mari, pe de altă parte telefonul se descurcă la fel de bine ca și alte modele de la rivali. Telefonul are un preț destul de bun și-l poți achiziționa de la Wannder.ro pentru 2500 de lei și în schimb primești un telefon destul de performant, încărcare wireless, 5G și design premium. Alternative sunt poate flagship-urile de anul trecut, însă acelea nu au 5G.
De asemenea, dacă te interesează terminale 5G ieftine atunci ai putea să te uiți la Moto G 5G Plus, Huawei P40 Lite 5G sau Samsung Galaxy A51 5G.