REVIEW Mario + Rabbids Sparks of Hope, distracție acasă și în deplasare

Mario + Rabbids Sparks of Hope, joc exclusiv Nintendo Switch, este o adiție de succes francizei și un succes pentru Ubisoft.

Titlul este dezvoltat de Ubisoft Paris și Ubisoft Milano, cu ajutorul altor filiale ale studioului francez. Într-un articol anterior v-am povestit care au fost primele mele impresii despre acest joc, după cam două ore de joc. Vestea bună este că impresiile bune au continuat.

Jocul este un crossover între Mario de la Nintendo și franciza Raving Rabbids de la Ubisoft, iar acesta este al doilea titlu din serie, după Kingdom Battle lansat în 2017. Nu pot să fac o comparație între cele două jocuri deoarece nu l-am jucat pe primul, însă din ce am putut vedea, noul titlu din serie este un progres atât la nivel vizual, cât și la nivel de gameplay. Mario + Rabbids Kingdom Battle a primit recenzii favorabile și pot spune că și Sparks of Hope va fi bine primit.

Ce-i face pe eroii noștri să intre în luptă, din nou? Un rău suprem pe nume Cursa a răspândit o materie întunecată numită Darkmess și caută să absoarbă energia Sparks-urilor, creaturi drăguțe formate prin fuziunea dintre Lumas și Rabbids, aruncând galaxia în haos. Mario și prietenii săi trebuie să călătorească în diferite lumi pentru a restabili pacea în galaxie, pentru a-i salva pe Sparks și pentru a îl învinge pe Cursa.

Cam așa sună premisa. Poate nu sună extraordinar de original, dar pentru genul acesta de joc nici nu este extraordinar de important. Vestea bună este că jocul este presărat și cu momente comice și simpatice pe care cei mici le vor aprecia, cu siguranță.

Am pornit în căutarea și salvarea primului Spark cu Mario și cu Rabbid Peach, însă echipa este mai mare și poți schimba personajele în funcție de cum dorești sau cum scenariu îl cere deoarece fiecare dintre personaje are punctele sale forte. Vei putea alege dintre Mario, Luigi, Princess Peach, Rabbid Peach, Rabbid Luigi, Rabbid Mario, Rabbid Rosalina, Edge și Bowser. La început poți controla doar doua personaje in luptă, însă după primul boss vei debloca și al treilea loc în echipă. Vor exista și momente când vei putea controla patru, însă trei majoritatea jocului.

Mario + Rabbids Sparks of Hope Gameplay

Sistemul de luptă este similar cu cel din primul joc, adică unul tactic, însă au fost adăgate modificări bine venite precum posibilitatea de a te mișca unde dorești tu pe teren, într-o anumită limită, înainte de a efectua o acțiune. Poți face și un dash prin care lovești adversarii înainte de a efectua un atac tactic, care nu consumă puncte. În același timp poți efectua un team jump și astfel poți să avansezi mai mult și să iei prin surprindere adversarii. Altfel restul luptei este pe tururi și după ce ai terminat tot ce aveai de făcut predai ștafeta adversarului și tot așa. Te pui după un obiect și tragi, iar șansele de reușită țin cont de mai multe elemente precum distanța și dacă este protejat de ceva sau nu. Un fel de XCOM, pentru cei care sunt familiarizați cu seria, dar cu personaje simpatice. Un alt lucru schimbat față de primul joc este faptul că aici poți să-l înlocuiești și pe Mario dacă dorești.

Am jucat pe nivelul mediu de dificultate și am rămas surprins de faptul că jocul poate fi o provocare pe alocuri. Nu rezolvi orice situație trimițând eroii înainte, trebuie să și gândești puțin tactic și să știi când să ataci. Altfel riști să pierzi. În general, șansele de reușită cresc dacă-ți ții personajele împreună și dacă exploatezi slăbiciunile adversarilor. Poți să stai ascuns după cutii și să tragi, dar jocul nu mai este la fel de fun și ești încurajat să faci team jumps, să faci dash-uri pentru ca astfel dai mai mult damage și acțiunea este mai dinamică.

Boșși sunt ceva mai complicați și necesită o anumită tactică pentru a-i învinge, însă pe nivelul de dificultate mediu niciunul nu mi-a dat prea mari bătăi de cap.

Pentru ca luptele să fie mai interesante, inamicii au puncte slabe și puncte tari, iar personajele tale avansează în nivel și le poți dezvolta pe anumite ramuri ca într-un joc RPG. De asemenea, în timp obții aceste Sparks care folosite îți dau anumite avantaje (damage mai mare, protecție mai bună etc). Și acestea pot fi îmbunătățite, însă depind de nivelul personajelor.

Astfel, dacă vrei să fii eficient, înainte de fiecare luptă ar trebui să te uiți la obiectiv și să inspectezi inamicii pentru a vedea la ce sunt slabi și la ce sunt puternici, apoi să-ți alegi cele trei personaje și fiecare cu sparks-urile cele mai utile (vei putea echipa 2 per personaj). Așa îți faci munca mai ușoară. Vezi că X este vulnerabil la apă și Y este la foc. Folosește-le la momentul potrivit și vei termina mai repede lupta și cu eroii nu atât de loviți. Eroi se vindecă puțin după fiecare luptă, însă-i poți vindeca și tu cheltuind coins pe care le găsești în lumea virtuală, explorând. După lupte, toți eroii primesc experiență și cresc în nivel, iar punctele le poți cheltui în dezvoltarea acestora.

După o vreme vei vedea imediat care personaj este mai util într-o luptă prin prisma abilităților sale sau prin felul în care l-ai dezvoltat (cu accent pe mobilitate, atac etc). Vestea bună este că nu ești blocat pe o anumită ramură și poți scoate și băga puncte înainte de fiecare luptă. Am avut preferați, dar niciun personaj nu mi s-a părut prea puternic sau prea slab, ci bine echilibrați.

Un alt lucru pe care vreau să-l mai menționezi la combat este faptul că fiecare planetă explorată vine cu specificul său, atât vizual, dar și ca gameplay. De exemplu, pe planeta a doua vei găsi tuneluri care te duc repede dintr-un loc în altul, iar pe planeta cu numărul trei vei da peste jump pads pe care le poți folosi pentru ați propulsa personajul în aer. Aceste elemente și layout-urile diferite ale hărților pentru luptă păstrează jocul fun și interesant timp de mai multe ore.

Explorarea se face în timp real și pentru a debloca anumite zone trebuie să faci mici puzzle-uri. Nu sunt complicate și adaugă un strat de prospețime jocului. Tot aici găsești și misiuni secundare pe care le poți face dacă dorești.

Aspect și concluzie

La nivel de grafică, audio și animații nu o să insist prea mult și vreau să vă spun că e un joc clasic Nintendo, cu un stil cartoony, însă animațiile și efectele grafice sunt foarte bine făcute și smooth. Jocul se află într-un stadiu foarte bun și nu am văzut nici măcar un singur bug.

Și ca să vă zic și ceva ce nu mi-a plăcut este faptul că animațiile la atacurile speciale se repetă de fiecare dată când sunt activate, dar poți să ții apăsat pe un buton pentru a le evita. Iar o a doua chestie, muzica și faptul că majoritatea personajelor nu pot vorbi, ci doar scot sunete inteligibile, ar putea deveni enervante după mai mult timp, asta dacă joci cu sunet deoarece eu am fost plecat și am jucat 90% handheld și cu volumul dat la zero.

Un alt element pe care aș vrea să-l menționez este faptul că unele lupte mi s-au părut prea lungi. Nu am stat să văd exact cât, dar cred că și 30-40 de minute și mie mi s-au părut cam obositoare.

Per total, jocul mi se pare unul reușit, distractiv și numai bun pentru tranzit pe metrou, autobuz, tren, în momentele de pauză sau tolănit pe un fotoliu.

Mario + Rabbids Sparks of Home se lansează pe 20 octombrie pe Nintendo Switch, iar după lansare sunt promise mai multe DLC-uri și expansionuri, iar unul promite și introducerea lui Rayman ca personaj pe care-l poți controla.



Citeste si