REVIEW OnePlus 10T - ce înseamnă să încarci un telefon la 150 de wați?

Acesta este review-ul start-up.ro pentru OnePlus 10T pe care l-am pus la încărcat înainte să scriu aceste cuvinte pentru a vedea concret și simplu ce înseamnă ca un telefon să se încarce la 150 de wați. Telefonul pornește de la 33% și vedem unde ajunge până la finalul acestui intro.

Smartphone-urile se încărcau modest la început, la 5-10 wați, însă treptat am ajuns la viteze amețitoare de încărcare, iar acest OnePlus 10T este unul dintre cei mai rapizi în acest moment la acest capitol, încărcându-se la 150 de wați.

Degeaba avem telefoane foarte performante dacă bateria se termină rapid. Din fericire, au existat multe inovații și aici și producătorii de telefoane au găsit metode prin care să încarce mai repede bateriile și în același timp să crească autonomia și să prelungească viața acesteia.

S-au dus vremurile alea când stăteam două ore cu telefonul în priză așteptând să se încarce sau vremurile când îl lăsam la încărcat peste noapte. Cu asemenea viteze de încărcare poți să-ți lași telefonul doar 5-10 minute în priză și poți să-l folosești o zi întreagă.

Oamenii sunt reticenți când văd viteze atât de mari de încărcare, mai ales că există acel antecedent cu bateriile explozive de la Samsung Note 7, iar recent au mai apărut cazuri cu baterii defecte ale OnePlus Nord 2. Însă acestea au fost excepții și în general nu am văzut alte probleme.

Bateriile din smartphone-urile și laptop-urile noastre se degradează în timp indiferent de viteza de încărcare, iar capacitatea scade cu fiecare ciclu complet de încărcare, însă un factor important care contribuie la această degradare este căldura produsă de încărcare.

Standardul industriei este ca după 800 de cicluri de încărcare capacitatea bateriei să ajungă la 80%. OnePlus ne garantează că OnePlus 10T păstrează 86% din capacitatea bateriei după 1600 de cicluri de încărcare, adică după vreo 4 ani de utilizare, ceea ce este excelent. Cum reușesc asta? Prin implementarea unor tehnologii capabile să diminueze căldura creată de încărcare și prin reducerea viteze de încărcare pe măsură ce bateria se umple.

OnePlus 10T are două baterii ce se încarcă fiecare la 75 de wați iar asta duce la o reducere a căldurii emanate și scade și timpul de încărcare. Două baterii mai mici se încarcă mai repede decât una mai mare.

Dar de ce ai vrea o încărcare atât de rapidă? Pentru că scapi de anxietatea produsă de descărcarea telefonului și imposibilitatea de a-l încărca rapid înapoi. Potrivit unui studiu realizat recent de IZI Data pentru Xiaomi, 65% dintre românii de la orașe devin agitați în momentul în care smartphone-ul se închide în urma descărcării.

Prin faptul că poți să încarci telefonul între 20-50% în cam 5-10 minute te scapă de această grijă. Toată lumea din jurul meu apreciază încărcarea rapidă, chiar și mama spune că scăpat de griji cu bateria după ce a trecut la un telefon cu încărcare rapidă.

Acest intro a fost mai lung decât de obicei, însă am vrut să-i dau telefonului ceva timp să se încarce și acum să vedem la cât a ajuns. S-au scurs 3.30 de minute și telefonul a ajuns la de 33% la 60%.

Mai departe să trecem repede în revistă designul acestui telefon, să vorbim despre performanță, camere foto și la final să împachetăm totul frumos într-o concluzie.

OnePlus 10T - design

Designul noului OnePlus are influențe Oppo, nu este foarte diferit de cel al lui OnePlus 10, însă vine cu o schimbare majoră. Să le luăm pe rând și să vorbim despre modul în care OnePlus 10T are cam același design ca al flagship-ului actual, însă de data aceasta modulul camerei a fost integrat în telefon într-un mod similar cu Oppo Find X5 Pro. Acest model va fi disponibil pe negru și pe acest verde pal. Avem sticlă Gorilla Glass 5 pe spate și pe față și e un magnet de amprente. Rama este din aluminiu și pe laterale avem butonul de pornire și butonul de volum și lipsește acel slider celebru OnePlus prin care se trece telefonul pe silent. De ce a fost eliminat?

OnePlus ne spune că acest slider a fost eliminat pentru a face loc unei baterii mai mari, au fost câștigați 300 mAh, dar și pentru a implementa sistemul de încărcare cu două pompe. De asemenea, au fost instalate antene mai bune. Așadar, am pierdut sliderul dar am câștigat o baterie mai mare, încărcare mai rapidă și o conectivitate mai bună. Îmi place slider-ul dar ce am obținut în schimb îmi place mai mult.

În ceea ce privește structura de rezistență nu știu dacă acest 10T este mai robust decât 10 Pro sau se va îndoi la fel în mâinile lui JerrryRigEverything. Probabil o să aflăm la el la un moment dat. Telefonul are o grosime de 8,7 mm și o greutate de 203 grame. Ecranul este unul AMOLED drept și are o diagonală de 6,7 inci și o rezoluție FHD+. Rata de refresh este variabilă de la 60 la 120 Hz, suportă HDR10+ și are o luminozitate maximă de 950 de niți. Avem două difuzoare, port de încărcare USB-C și un sertar pentru două cartele SIM. Marginile de pe spate ale telefonului sunt rotunjite pentru o prindere mai bună, însă aveți grijă cu telefonul pe suprafețe netede deoarece s-ar putea să vă treziți cu el pe jos, find îmbrăcat în sticlă și rotunjit. Este un design clasic care nu inspiră, dar nici nu dezamăgește.

OnePlus 10T - Snapdragon 8+ Gen 1

T-urile în tradiția OnePlus erau telefoanele care aduceau un plus de performanță, dar nu mai mult de atât. În cazul de față vorbim de o șlefuire a designului și componente mai performante. Ca și ultimele telefoane prezentate pe start-up.ro, OnePlus 10T are un procesor Snapdragon 8+ Gen 1, 16 GB memorie RAM, 256 GB stocare și o baterie de 4800 mAh. Top, la fel ca în cazul telefoanelor Asus Zenfone 9 sau ROG Phone 6 Pro. Scorurile din 3D Mark confirmă asta cu un punctaj de aproape 2800 de puncte, însă rezultatele din Geekbench nu, unde pe single core am obținut constant un punctaj cu vreo 300 de puncte mai mic decât cel obținut de Zenfone 9 și ROG Phone 6 Pro, în condițiile în care e același procesor.

Este posibil ca OnePlus să fi preferat să frâneze din performanța procesorului pentru a menține o căldură mai mică a dispozitivului. De asemenea, în jocuri fluctuația de FPS este mai mare pe OnePlus 10T decât pe celelalte două telefoane menționate. În Genshin Impact săream de la 60 chiar până la 29-30 de fps. Apoi procesorul, după 10 minute, nu mai funcționa la fel de repede și vedeam o performanță scăzută în joc. De exemplu, în Wild Rift, după 10 minute de joc numărul de FPS nu mai era de 120 FPS, ci fluctua între 88 și 100 FPS. Vestea bună este că nu se încinge la fel de tare ca telefoanele Asus cu Snapdragon 8+ Gen 1 și nu am văzut temperaturi mai mari de 41 de grade Celsius în gaming.

Deci după experiența din jocurile mobile și Geekbench, tind să cred că OnePlus reduce un pic din performanță pentru a menține căldura sub control și nu este neapărat rău pentru că degeaba ai un telefon care rulează constant un joc la 60 FPS dacă e prea fierbinte de ținut în mână.

Cât de repede se încarcă?

Altfel în utilizarea normală telefonul s-a descurcat ireproșabil și nu s-a încălzit. Apropo, înainte să trec la camerele foto, trebuie să mai vorbim despre încărcare și bateriile lui 10T. Telefonul se încarcă foarte repede și OnePlus promite o încărcare completă în 19 minute, mie mi-a reușit în cam 28 de minute cu telefonul și netul pornit. Cu bateria golită complet, în 5 minute telefonul a ajuns la 20%, iar în 12 minute a atins pragul de 50%. O încărcare foarte rapidă și care nici nu încălzește telefonul mai mult decât o încărcare normală. Aici probabil contează și cei 13 senzori de temperatură integrați în sistemul bateriei, iar dacă lucrurile se încing prea tare se reduce încărcarea. De reținut că nu există încărcare wireless de niciun fel: pe de o parte nu ai nevoie când telefonul se încarcă așa de repede pe fir, pe de altă parte în acest preț te aștepți la încărcare wireless.

Încărcătorul este măricel și ar putea fi folosit pentru a încărca și laptop-uri cu o viteză de până la 45 de wați. Mie îmi place încărcarea rapidă și nu vreau să mai trec la altceva mai lent. În ceea ce privește autonomia, pentru mine telefonul a rezistat cam o zi și jumătate cu un screen on time de 4 ore și 30 de minute cu 5G, gaming, browsing, fotografie și filmări. Bazat pe testele OnePlus, 10T ar trebui să funcționeze 26 de ore cu o singură încărcare.

La slider vorbeam de o conectivitate mai bună datorită unor noi antene instalate pe acest telefon. Sunt vreo 15 pe acesta și cu ele obții viteze mai bune la internet atât pe conexiuni 5G, cât și pe Wi-Fi. Eu am făcut o comparație cu Note 20 Ultra al meu și în testele mele cu speedtest, OnePlus 10T a avut viteze mai bune pe download atât pe 5G, cât și pe Wi-Fi.

Cum face poze?

La performanța foto și video nu o să insist prea mult pentru că am vorbit deja la review-ul lui Zenfone 9 și ROG Phone 6 Pro care vin cu același senzor Sony de 50 MP. Cei care vreți mai multe detalii urmăriți acele review-uri. Pe scurt, camera principală scoate imagini bune pe timp de zi și noapte. Fotografiile portret sunt destul de bune cu o separare bună a subiectului de fundal și avem filmare 4K la 30 sau 60 FPS, dar nu și 8K deși senzorul și procesorul puteau duce.

Alături mai avem o cameră ultrawide decentă, dar care are o coloristică ușor diferită și suferă în scenele slab iluminate. Nu există zoom optic, ci doar digital și al treilea senzor este acela inutil de macro. Nu există colaborare cu Hasselblad pentru acest model deoarece OnePlus vrea să ideea de flagship complet pe 10 Pro, iar 10T să fie unul mai degrabă axat pe încărcare și performanță.

Per total, sunt mulțumit de acest senzor de 50 MP și face o treabă bună indiferent de ce fel de producător îl folosește. Îmi plac fotografiile HDR și faptul că telefonul este foarte rapid în a face o fotografie, nu există lag deloc și nu vei rata vreun cadru. În plus poate trage și fotografii pe 10 biți pentru gradații mai fine și mai naturale.

Tot astăzi se lansează și Oxygen 13, însă nu va veni preinstalat pe acest telefon deoarece inginerii OnePlus nu au avut suficient timp să-l optimizeze pentru acest nou procesor și astfel va fi disponibil inițial pe OnePlus 10 și 10 Pro apoi va ajunge și pe alte telefoane din portofoliu.

La final vreau să menționez și prețurile apoi să vedem care sunt punctele pro și contra pentru acest telefon. 10T va fi disponibil în România doar la retaileri, nu și la operatorii telecom, în două versiuni cu 8 GB RAM și 128 GB stocare și cu 16 GB RAM și 256 GB stocare la prețuri de 699 de euro, respectiv 799 de euro. Dintre cele două probabil aș alege versiunea cu 256 GB stocare deoarece 128 GB ar putea fi prea puțin și telefonul nu are suport pentru card microSD.

Puncte Pro

- încărcare foarte rapidă

- performanță bună

- conectivitate bună

- autonomie decentă

- camera principală

Puncte Contra

- alunecos fără husă

- nu e cel mai stabil în gaming

- lipsa încărcării wireless

OnePlus 10T mi se pare că e ca un jucător de fotbal muncitor, care aleargă mult pe terenul de fotbal, dar nu iese neapărat în evidență prin pase spectaculoase sau scheme. 10T este un telefon solid care impresionează cu o încărcare foarte rapidă și cu o performanță foarte smooth, iar prețul este unul corect, însă nu este un telefon foarte exciting, nu are nimic wow decât acea încărcare foarte rapidă, însă asta nu este un lucru foarte sexy.



Citeste si