- 8 Iulie 2020
REVIEW Samsung 970 Pro - cel mai bun SSD pentru sistemul tău?
Acest SSD Samsung 970 Pro este unul de tip NVMe M.2 ceea ce înseamnă că este foarte mic și ușor (are doar 8 grame), dar și foarte rapid. Astfel, acest drive ar trebui să aibă viteze de scriere de 2,7 GB/s și viteze de citire de până la 3,5 GB/s. Adică ar trebui să fie cu 30% mai rapid decât generația anterioară.
Capacitatea acestuia este de 512 GB, tipul de memorie este MLC, iar interfața este de tip PCIe.
În ceea ce privește durata de viață, Samsung îți asigură SSD-ul timp de 5 ani și îți garantează o scriere de 600 de terabiți sau 600,000 GB adică chiar și dacă copiezi zilnic 328 GB de date, tot îl poți folosi timp de 5 ani, fără probleme. În fine, hai să trecem la instalare și apoi la rezultate. Un asemenea SSD se poate instala într-un PC, dar și într-un laptop. Eu am pus desktopul pe masa de operație și putem începe.
Instalare SSD NVMe M.2Mai întâi trebuie să determini unde se instalează un SSD NVMe M.2. În funcție de placa de bază și/sau laptop. În cazul de față, eu voi instala SSD-ul aici, lângă locul unde vom instala placa video.
Foarte important! Înainte să cumpărați un SSD de acest tip asigurați-vă că aveți șurubelul cu care se prinde deoarece producătorii de drive-uri nu-l includ în cutie.
Al meu este deja în placa de bază, îl scoate apoi introducem SSD-ul Samsung 970 Pro în slot și suntem gata. Nu trebuie să fii expert în calculatoare să instalezi un asemena dispozitiv.
Am instalat SSD-ul și am montat placa video și acum suntem gata să-l folosim. Mai departe am folosit un program să-l formatez și gata.
Performanță Samsung 970 ProCa să verificăm performanța SSD-ului am rulat câteva teste de benchmark, dar și câteva de utilizare zilnică.
Potrivit Samsung Magician am obținut o viteză de scriere de 2,3 GB/s și o viteză de citire de 3,5 GB/s, AS SSD Benchmark a livrat un scor de 2,1 GB/s pe scriere și 3 GB/s pe citire, iar crystal disk mark 7 a dat rezultate bsimilare. Cam ceea ce a zis Samsung în descrierea produsului. Iar dacă vă uitați peste teste, noul SSD este de 6 ori mai performant decât actual SSD pe care am instalat Windows si de 35 de ori mai performant decât HDD clasic.
Totuși, trebuie să știți că pentru a avea o performanță optimă trebuie să aveți și o placă de bază performantă și un procesor la fel. Iar în cazul meu acestea ar trebui să vadă un upgrade.
Aceste viteze te vor ajuta să transferi mai repede fișiere de toate tipurile, chiar să și lucrezi mai bine în editare video și să exporți mai repede proiectele video. În unele proiecte 4k am câștigat și 15 minute fata de HDD.
Un SSD este util și în jocuri și acestea se vor încărca mai repede. În Star Wars Battlefront II timpul de încărcare a fost redus la jumătate de la 2 min și 20 de secunde la 1 minut și 17 secunde. Iar în GTA V timpul a fost redus și el de la jumătate. (de la 1 min și
Dar încărcarea nu este totul. A trebuit să instalez fiecare joc de două ori, iar instalarea a fost și ea mai lungă pe HDD. În tot acest timp, temperatura SSD-ului a fost una destul de bună cu variații între 40 și 55 de grade celsisus.
Într-un final, Samsung 970 Pro este un SSD care te va ajuta indiferent dacă ești interesat de gaming sau editare video. Îți va reduce timpi de încărcare, îți va crește productivitatea și te va ajuta în sarcini precum editarea video.
Singurul punct negativ pe care l-aș vedea ar fi cel al prețului destul de ridicat pentru un asemenea dispozitiv, însă trebuie să știi că iei un SSD cu viteze de citire și scrie excelente și ai garanția unui produs de calitate.