REVIEW Sony Xperia 5 III - compact și performant, dar fierbinte

În ultimii ani telefoanele au început să aibă diagonale din ce în ce mai mari, iar asta a făcut ca o anumită parte din consumatori să-și dorească telefoane mai mici și compacte, ușor de folosit cu o singură mână. Apple are iPhone Mini, Asus a lansat Zenfone 8, iar Sony are Xperia 5, iar astăzi vorbim despre cel mai nou model Sony Xperia 5 III.

Eu nu sunt unul dintre consumatorii care doresc un telefon mic și compact, însă după ce am testat acest model pot să zic că înțeleg atracția pentru un astfel de smartphone. Dar înainte să vorbim despre design.

Dacă ești familiar cu Xperia 5 II, atunci modelul de anul acesta îți va părea identic. Sony continuă tradiția cu un ecran cu margini negre sus și jos și nu implementează display-uri cu notch sau cu perforație. Ceea ce înțeleg, este un stil clasic, elegant. Display-ul are aceeași diagonală de 6,1 inci, iar telefonul este puțin mai gros la 8,2 mm și puțin mai greu la 168 de grame față de versiunea anterioară.

Colțurile sunt rotunjite și avem o structură din aluminiu și sticlă pe spate și pe față, iar modulul de camera pe spate este vertical și iese puțin din carcasă. De fapt, aici vei regăsi și marea diferență de design față de Xperia 5 II. Al treilea senzor este mult mai vizibil deoarece vorbim de acel obiectiv telefoto de tip periscop cu două distanțe focale, dar despre asta mai târziu.

Avem difuzoare stereo, mufă de căști, port de încărcare USB-C, sertarul pentru SIM și card microSD, ce se poate scoate ușor cu unghia, iar pe partea cealălaltă avem patru butone: volum, pornire care funcționează ca senzor de amprentă, buton pentru asistentul Google și buton pentru camera foto. Este rezistent la apă și la praf și pe spate și pe față are sticlă Gorilla Glass 6.

Eu consider că este un telefon foarte frumos, elegant care se potrivește foarte bine la sacou, dar și la blugi. E plăcut la atingere, mic și compact și ușor de folosit cu o singură mână. Ce să mai, așa ar trebui să arate și să se simtă un telefon premium.

Butonul pentru pornire este amplasat fix unde trebuie și este foarte facil să-l folosești. Problema este că e bun doar pentru dreptaci, deoarece cu stânga cu degetul arătător este mai greu să-l deblochezi. O altă problemă pe care o am cu acest buton este faptul că fiind amplasat acolo îl ating foarte des cu degetele și de multe ori îmi apărea mesajul că telefonul poate fi deblocat doar prin model deoarece am apăsat de prea multe ori pe el sau îl puneam deblocat în buzunar pentru că apăsasem din greșeală cu degetul.

Rămânând la capitolul butoane, în timp ce pe cel pentru camera foto și pentru fotografiere îl găsesc util, pe cel pentru asistentul Google nu. Eu nu folosesc niciodată asistentul pe telefon, ci doar acasă, iar atunci intreb doar cum e vremea sau ii spun să-mi pună muzică. Sony ar trebui să ne permite să-i schimbăm funcția. Știu că la 5 II se putea schimba cu ajutorul unei aplicații ce nu era în Play Store. În fine, poate pentru vorbitorii de limbă engleză acest buton este util, pentru mine nu.

Display

Display-ul a rămas la fel și nu pot să mă plâng deoarece vorbim de un ecran OLED de 6,1 inci cu o rezoluție FHD+, raport de aspect de 21:9 și o rată de refresh de 120 Hz. De asemenea, acoperă 100% din gamutul de culoare DCI-P3 și vine cu un mod de afișare oferit de CineAlta pentru reproducerea naturală a culorilor. Ce să mai, este un display de top și filmele, jocurile sau textele arată fantastic. Rata de refresh de 120 Hz face ca totul să fie foarte lin și fără poticniri. Este suficient de luminos pentru a fi folosit în majoritatea situațiilor.

De asemenea, experiența de entertainment este îmbunătățită de faptul că are două difuzoare îndreptate spre tine. În plus, telefonul vine cu Dolby Atmos și DSEE Ultimate, tehnologie care îmbunătățește sunetul comprimat de pe platformele de streaming. Are chiar și 360 spatial sound dacă ești interesat de experiențe muzicale 360.

Au un volum bun și nu distorsionează și te vei bucura de muzică și filme, dar nu e perfect. Problema pentru mine este că telefonul vibrează după ce dai volumul peste jumătate și cu cât e mai tare cu atât poate fi mai deranjat. În plus are și acel sistem Dynamic Vibration prin care telefonul vibrează și mai rău. Nu știu cui îi place de Sony tot continuă să-l pună pe telefoanele lor. 

Cum spuneam, este un telefon foarte ușor de folosit cu o mână, însă Sony merge mai departe și aduce funcții care te ajută să faci multitasking. Pe lateral ai această bară virtuală side sense si un dublu tap deschide mai multe aplicații și trei scurtături: notification, one-handed mode și multi-window. Pe homescreen ai multiwindow switch care te duce direct în mod multitasking, apoi când vrei să ieși dintr-o aplicație îți apar trei butoane jos: screenshot, pop-up window și multi-window switch.

Fără dar și poate Sony oferă cea mai bună experiență de multitasking pe un telefon Android. E amazing. 

Performanță și autonomie Sony Xperia 5 III

La interior, cum era de aștepta, Sony a implementat cele mai noi componente și avem procesorul Snapdragon 888, 8 GB RAM și 128 GB stocare. Deci totul funcționează perfect, indiferent că vorbim de jocuri cu grafică impresionantă sau de aplicații obișnuite. În 3DMark obține scorurile obișnuite de 5700 de puncte pentru telefoanele cu acest procesor.

Diferența aici, față de alte modele, este că Xperia 5 III se încălzește cam tare atunci când este forțat. În timpul stress testului acest s-a încins destul de tare, temperatura ajungând chiar și la 44 de grade celsius Mai mult în timpul celor 20 de teste telefonul a obținut performanțe dezamăgitoare, însă la testele individuale am văzut rezultate de 5400-5700 de puncte.

În lumea reală asta se traduce într-un telefon cald atunci când îl folosești pentru mult timp și fierbinte în zona camerei foto dacă te joci mai mult de 30 de minute la setări maxime. Dacă urmărești un film nu o să ai probleme sau dacă faci multitasking obișnuit, dar ar putea fi o problemă folosirea telefonului în soare pe timp de vară. Cred că se va încălzi și mai tare.

Sony a mărit bateria pe acest model de la 4000 mAh de la Xperia 5 II la 4500 mAh și a mărit și viteza de încărcare la 30 de wați. Adică a intrat în rând cu lumea. În cazul meu, telefonul a rezistat în jur de o zi de utilizare poate o zi și jumătate în unele dăți. E suficient de bine pentru un telefon de 6,1 inci. Telefonul ajunge pe la 50% în 30 de minute iar pentru o încărcare completă o oră și jumătate, cam așa. Din păcate, telefonul tot nu are încărcare wireless.

Camere foto

În cazul camerelor foto vorbim de un sistem complex cu un senzor wide de 24 mm, ultrawide 16 mm și o cameră telefoto capabilă să ajungă la 70 mm, adică 2,9x sau 105 mm, adică la 4x. O premieră pe telefoane.

După cum vă așteptați telefonul realizează fotografii frumoase pe timp de zi cu toate camerele, chiar și la zoom 4x. Aici nu este nimic nou. Pe timp de noapte e o altă poveste și telefonul realizează fotografii mediocre. Nu are un mod dedicat, dar dacă nu detectează suficient de multă lumină realizează fotografii cu un timp de expunere mai lung.

Ceea ce este excepțional este faptul că are un mod de fotografiere în rafală la 20 de cadre pe secundă cu autofocus. Așa ceva nu vezi pe telefoane, ci doar pe camere profesioniste. Asta totuși doar pe senzorul principal, pe celelalte două camere viteza este mai mică, dar tot suficient de bună cât să prinzi subiectul în acțiune. Apropo de autofocus, telefonul găsește rapid ochiul uman sau al animalului de companie pentru focalizare rapidă.

Și pe partea video telefonul impresionează și poate filma chiar și la 4K la 120 de cadre pe secundă, dar fără captare audio. În rest ai formatele obișnuite 4K la 24, 25,30, sau 60 de fps. Ca să folosești acest telefon cum trebuie, la fel și Xperia 1, trebuie să fii pasionat de foto sau video și să ai anumite cunoștințe pentru a mânui cum trebuie toate setările și programele mai stufoase. La fel ca și în trecut unul dintre lucrurile pe care le apreciez cel mai mult la acest mod pro este faptul că pot controla punctul de focus.

O problemă a filmărilor cu telefonul este că nu ai acest control și nici nu prea ai adâncime de câmp din cauza mărimii. Problema focusului este rezolvată de Sony prin acest control manual. Apple a introdus recent ceva similar pe iPhone 13, dar acolo este făcut automat cu ajutorul inteligenței artificiale.

Și cu asta cred că am ajuns la final, dar înainte de concluzie să vedem care sunt punctele pro și contra.

Puncte Pro

  • Display-ul
  • Design elegant
  • Sistem foto util
  • Compact

 

Puncte Contra

  • Se încinge
  • Nu are încărcare wireless
  • Mod nocturn slab
Preț Sony Xperia 5 III

Prețul pe site-ul oficial este de 4600 de lei, adică unul măricel. Nu aș zice că nu merită banii, dar în suma asta mi-aș fi dorit încărcare wireless și un sistem de răcire mai performant. Acestea fiind zise, mie mi-a plăcut Xperia 5 III. Dacă ai modelul de anul trecut atunci nu prea ai motiv de upgrade deoarece nu s-au schimbat prea multe. Dacă te-ai săturat de telefoane mari, atunci acest model e o soluție. 



Citeste si