REVIEW Sony ZV-1 II - cea mai nouă cameră de vlogging pentru începători

Sony ZV-1 II (mark 2) este cea mai nouă cameră de vlogging a japonezilor. Noi am testat-o și vă spunem tot ce trebuie să știți despre această cameră.

Este interesant cum Sony era criticată în urmă cu câțiva ani că nu aveau ecrane rabatabile pe camerele lor mirrorless. Acum nu doar că toate, cred, camerele lansate au astfel de ecrane, dar au lansat și o gamă special dedicată vloggingului. Este vorba despre linia ZV. Am început cu ZV-1 în 2020, apoi a lansat ZV-E10 cu senzor APS-C, iar recent și abia aștept să o testez a prezentat camera ZV-E1, o cameră full frame mică și cu multe capabilități AI.

ZV-1 II - design

Acum la aproape trei ani distanță, Sony revină la ZV-1 și aduce anumite îmbunătățiri. La nivel de design, doar uitându-ne la cele două camere nu ai depista imediat care este modelul cel nou. Diferențe există, dar sunt minore. Cea mai evidentă schimbare este în zona grilajului pentru microfon. De fapt, acolo mă uitam tot timpul când le-am folosit pe amândouă, ca să le diferențiez. De asemenea, pe noul ZV-1 a dispărut logo-ul Zeiss de lângă obiectiv.

Altfel designul este identic. În partea de sus avem butoane pentru foto și video, buton pentru trecerea de la foto, la video și la S&Q, adică slow and quick. Buton de pornire și un buton custom a cărei funcție este background defocus, adică un buton pentru începător care să-i ajute să aibă cel mai puternic blur în fundal atunci când vorbesc cu camera. Pe spate avem toate butoanele cunoscute, cel de FN, Meniu, delete, cel de vizualizat înregistrările și rotița.

Pe partea dreaptă avem parte de mici schimbări. Avem în continuare portul pentru microfon și un hdmi mic, dar portul micro-USB a fost înlocuit cu unul USB-C. Altfel ZV-1 Mark 2 și ZV-1 au cam același dimensiuni doar că acest nou model e cu 3 mm mai gros, dar cu 2 grame mai ușor. E o cameră compactă, ușor de utilizat și încape într-un buzunar, ceea ce înseamnă că o poți folosi în tot felul de locuri în care o cameră mai mare nu ar încăpea. Ceea ce e bine pentru creativitate.

Hai să ne întoarcem în timp și să vedem ce am avut negativ de spus despre ZV-1 și să vedem dacă Sony a îndreptat lucrurile. Autonomie slabă și un obiectiv mai wide de 14 sau 20 mm pentru vlogging. Spoilers, autonomia nu a fost îmbunătățită deoarece vorbim de aceeași baterie și același corp compact. Daaaar, Sony ne-a dat un obiectiv mai wide cu acest nou model. Totuși, există un mic compromis.

Filmare 4K și obiectiv mai larg

ZV-1 are un obiectiv 24-70 mm f/1.8 - f/2.8, în timp ce ZV-1 Mark 2 are un obiectiv ce începe de la 18 mm și ajunge până la 50 mm f/1.8 și f/4. Deci noua cameră este mai wide, ceea ce înseamnă că vei putea surprinde mai mult dintr-un cadru fără să întinzi mâna prea departe. Asta a fost una dintre criticile pentru ZV-1 că deși a fost gândită pentru vlogging, obiectivul nu era suficient de wide. Ei bine, acum este și chiar poți să faci vlogging confortabil ținând camera doar în mână sau cu un selfie stick.

Când vine vorba de calitatea imaginii, nu avem de ce să ne plângem, dar nu vorbim nici de un upgrade. Această cameră are același senzor de 1 inci Exmor RS CMOS de 20,1 MP și același procesor de imagine Bionz X.  Deci avem tot 4K 30 FPS, 8 bit, 4:2:0 și Slog-3 și Slog-2. Deci dacă ai deja un ZV-1 și sperai de la ZV-1 M2 un upgrade la imagine, vei fi dezamăgit.

Ce primește în schimb noua cameră Sony sunt diferite look-uri creative și cinematic vlog settings, adică apar bare negre mari sus și jos și cu o coloristică diferită aplicată. Ca cineva mai experimentat care lucrează cu camere foto video și editează zilnic, o astfel de setare nu mă încântă deoarece pot face în post producție. Însă pentru cineva la început de drum care nu știe sau nu vrea să învețe astfel de lucruri o astfel de setare ar putea fi utilă. O aplici, filmezi, transferi clipurile și faci o editare minimală și aia e.

Alte noutăți? Noul ZV-1 are un touch screen mai bun și poți face mai multe lucruri acum atingând direct pe ecran. Ceea ce poate fi de folos pentru cei care trec de la telefon la așa ceva și un nou microfon cu o direcționalitate 360, în față sau în spate. Mai multe opțiuni sunt bine venite. De asemenea, ai inclusă și o pisică pentru acesta pentru zilele cu vânt puternic, ca să mai atenueze din zgomot. Așa camera arată ca o păpușă din acea troll, nu? Hai să vedem cum sună microfonul (vezi video).

De asemenea, dacă ai un animal de companie și vrei să-l faci vedetă pe social media, atunci află că ZV-1 M2 are AI de recunoaștere pentru animale astfel încât acesta să rămână tot timpul în focus atunci când îl filmezi.

Cu această cameră ai filmare 4K la 24 sau 60 FPS și FHD până la 120 FPS. Poți controla manual toate setările sau poți lasa camera să gândească pentru tine. Imaginea este una bună și cu multe detalii, mai ales pe filmările 4K. Avantajul unor astfel de camere asupra telefoanelor, de exemplu, este faptul că filmează bine, cu zgomot puțin, chiar și în scene cu puțină lumină. Pe timpul zilei poate că un telefon e good enough, dar odată ce lumina scade vei avea nevoie de ceva mai bun.

ZV-1 are un mod standard de stabilizare și unul activ, în timp ce ZV-1 M2 îl păstrează doar pe cel activ și e unul destul de bun. Face puțin crop în imagine, dar e o funcție pe care trebuie să o activezi dacă ai de gând să faci vlogging. Am făcut și o comparație cu ZV-1 astfel încât să-ți faci o idee despre câmpul vizual surprins de cele două camere.

Autonomie și încărcare

Bateria este tot una de tip X-battery cu o autonomie de cam 45 de minute de utilizare conform Sony, însă într-un test de filmare continuă 4K 30 FPS, camera a ținut cam 30 de minute înainte să se închidă. Să zicem că nu filmezi încontinuu 30 de minute. Chiar și așa autonomia mi se pare prea mică pentru ca această cameră să reziste la o zi de filmare și de fotografiere atunci când ești călătorești, de exemplu.

Totuși, pentru că vorbim de USB-C încărcarea completă se face în cam 30 de minute.Sau poți să o încarci de la o baterie externă, cu încărcătorul de la telefon. În același timp, ai putea să o folosești ca o cameră de streaming sau pentru call-uri pe Zoom și podcasturi.

Colegul meu Vlad folosește ZV-1 de la lansare și filmează la el acasă interviuri, podcasturi și chiar astfel de review-uri. A cumpărat-o în pandemie deoarece avea nevoie de o imagine mai bună decât ceea ce putea oferi un webcam, însă nu dorea ceva complicat precum o cameră cu obiective interschimbabile.

Sony aduce îmbunătățiri necesare pentru ZV-1: ecran touchscreen mai bun, un obiectiv mai larg, un microfon mai bun și USB-C, însă nu uimește. E un upgrade minor, iar dacă ai ZV-1 deja nu prea văd de ce ai trece la acest nou model. Dacă în schimb te filmezi acum cu telefonul și ai vrea o cameră de începător, da ZV-1 M2 este o alegere mai bună decât originalul ZV-1.

Camera Sony ZV-1 II va fi disponibilă la vânzare începând cu luna iunie la un preț recomandat de 4900 de lei.



Citeste si